Prima reacție a lui Gheboasă, după ce a fost amendat de Jandarmerie: „E cel mai mare rasism”. Cum răspund oamenii legii

9 august 2023 7:19   Vedete românești

Cunoscut sub numele de scenă Gheboasă, trapperul Gabriel Gavriș a reacționat, după ce jandarmii din Cluj l-a amendat 1000 de lei, la trei zile după deja celebra sa prestație de la Untold.

Gheboasă a primit 1.000 de lei amendă de la Jandarmeria din Cluj „pe ochi frumoși” și a fost reclamat la CNCD pentru piesa „Dă-i țiganca”, cântată la Untold, fără ca autoritățile să vadă ce se întâmplă în comentariile de pe Facebook, unde, susține acesta, „este cel mai mare rasism la adresa mea”.

„Am primit amendă 1.000 de lei din partea Jandarmeriei de la Cluj, având în vedere faptul că, acolo, pe scena hip hop, au mai cântat și alți artiști care au avut versuri poate mai rele, poate la fel de rele ca ale mele, cu aceleași conotații sexuale. Cum să fac eu rasism, cum să nu suport eu țiganii? Eu iubesc țiganii, îi reprezint.

Cum să spună că eu cânt împotriva țiganilor, împotriva romilor? Eu sunt singurul «black skin» (piele neagră - n.red) care a cântat acolo, sunt singurul țigan și nu au avut motiv să se ia de mine, dar Jandarmeria mi-a dat amendă pe ochi frumoși.

Ei nu văd ce se întâmplă în comentarii pe Facebook, acolo unde toată lumea mă înjură, acolo este cel mai mare rasism la adresa mea. Sunt cuvinte jignitoare aduse la adresa mea de persoane puțin mai în vârstă, care nu mă cunosc. Asta se numește ură de rasă la adresa mea.

Mi-au făcut plângere la Consiliul de Combatere a Discriminării pentru piesa «Dă-i țiganca», pe care am cântat-o la Untold. E posibil așa ceva?! Mi se pare revoltător ca doar eu să primesc amendă 1.000 de lei, pe care, bineînțeles, nu o s-o plătesc. O să merg în instanță. Deja am și un avocat”, a spus Gabriel Gavriș într-un video pe TikTok.

De ce l-a amendat Jandarmeria Cluj pe Gheboasă

Jandarmeria Cluj a anunțat, ieri, după apariţia controverselor legate de concertul susţinut de Gheboasă la festivalul Untold, s-a autosesizat şi l-a amendat pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora.

De asemenea, a fost sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Mai multe