Război total între Dana Budeanu și Maurice Munteanu. Juratul „Bravo, ai stil” a făcut-o praf pe creatoarea de modă

1 iunie 2023 11:15   Vedete românești

Maurice Munteanu (45 de ani) a fost și el ținta unui atacat din partea Danei Budeanu (43 de ani). După ce creatoarea de modă a publicat, în mediul online, un mesaj ironic, în stilul său caracteristic, la adresa juratului de la „Bravo, ai stil!”, Maurice a reacționat și a făcut-o praf din doar câteva cuvinte.

Atacat de Dana Budeanu (43 de ani) în mediul online, Maurice Munteanu (45 de ani) a avut o reacție scurtă și fermă când a fost întrebat cum răspunde acuzațiilor pe care i le-a adus, de curând, cunoscuta creatoare de modă. Care a fost mesajul divei, pentru juratul „Bravo, ai stil!”, de la care a început războiul?!

Băi feshânistule pitic vezi că ți-a rămas capu mare dă la Ozămpic! Lasă-ne cu sonsonsontimetră și cu harnelile despre înalta societate. Vezi că ți-ai tras perete în garsonieră, Mariusică din Militari. Lasă-ne cu moda!”, a transmis Dana Budeanu pe rețelele de socializare, jignindu-l pe Maurice.

Răspunsul lu Maurice Munteanu

Prezent la Gala Elle 2023, juratul emisiunii „Bravo, ai stil!” a avut o reacție care ar putea să o doară pe creatoarea de modă mai mult decât orice declarație amplă pe care ar face-o despre ea: a preferat, pur și simplu, să nu facă un comentariu legat de cuvintele ofensatoare, ci să o ignore: „Nu cunosc personajul. Nu mă interesează”, a declarat acesta.

De asemenea, Maurice a ținut să menționeze că încearcă să nu se mai enerveze, deoarece lumea poate interpreta greșit atitudinea sa, iar concurentele de la „Bravo, ai stil!” nu ar trebui să mai ia lucrurile atât de personal.

Eu, la Bravo, nu mă enervez. Eu am un temperament mai exploziv. E pur și simplu maniera mea de a mă manifesta. La fel sunt și cu prietenii mei, la fel sunt și cu mama, nu înseamnă că mă enervez. Sigur că te simți inconfortabil, că e o chestiune firească să vezi pe cineva într-un echilibru emoțional precar fie el și de moment. Eu cred că oamenii nu trebuie să o ia personal și să ia criticile de o manieră constructivă. E vorba de niște haine până la urmă, că nu operăm pe creier”, a adăugat juratul, într-un interviu pentru Fanatik.ro.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!     

Mai multe