Rinda Hartner, dezvăluiri tulburătoare despre Rona Hartner: „M-a convins că ea L-a văzut pe Dumnezeu”

11 martie 2024 17:43   Vedete românești

Rinda Hartner, dezvăluiri tulburătoare despre Rona Hartner. Nimeni nu știa asta! Într-un interviu acordat podcastului „Altceva", realizat de Adrian Artene, Rinda Hartner a vorbit deschis despre ultima perioadă din viața surorii sale, Rona Hartner. Aceasta a pierdut lupta împotriva cancerului și a încetat din viață pe 23 noiembrie 2023, iar Rinda a împărtășit detalii emoționante despre cum artista și-a anticipat sfârșitul.

Rinda Hartner, dezvăluiri tulburătoare despre Rona Hartner

În vara anului 2023, Rona Hartner și-a făcut public diagnosticul, anunțând că se confruntă cu cancer în stadiul patru, care i-a afectat atât plămânii, cât și creierul, după ce în 2020 trecuse deja printr-un tratament pentru cancerul de colon. Chiar dacă a urmat terapie specializată în Franța, starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid, iar în toamnă a pierdut lupta cu boala. În ultimele momente ale vieții, artista a fost înconjurată de familia sa, care i-a fost alături pe durata tratamentului în spital. Rinda, sora artistei a dezvăluit că sora sa și-a presimțit sfârșitul.

„Ea avea o legătură cu Dumnezeu foarte puternică. Eu fiind mai rațională, îi ziceam – ‘Nu, e viața ta de artistă, care te face să ai imaginație.’ Eu cred că ea știa de mult că o să fie bolnavă și că o să aibă ceva. Avea jurnalul ei în care scria tot timpul ce-i venea prin cap și punea date. Ea de știa de mult că o să fie foarte bolnavă și că o să se ducă.

Textul pe care mi l-a trimis în martie, anul trecut, l-am mai citit și după aceea (n.r. – după moartea ei) și mi-am zis- ‘Ea știa!’ Textul acela e foarte lung. Scria mereu ‘Facă-se voia ta! Vie împărăția ta!’ (n.r. – din rugăciunea ‘Tatăl nostru’) – adică ‘mă abandonez ție, Doamne’. În textul acela ea aprofunda tot înțelesul acestor cuvinte”, a spus Rinda Hartner.

Sora Ronei a mai adăugat că sora sa părea cumva împăcată cu această presimțire și l-a lăsat pe Dumnezeu să decidă.

Când te abandonezi total lui Dumnezeu, într-adevăr accepți să se facă voia Lui. Avea această credință atât de puternică. Și a plecat cu zâmbetul pe buze. Și asta m-a convins că ea l-a văzut pe Dumnezeu. Știu că e bine. Știu că ar fi vrut să mai trăiască să o vadă pe Sumayla mare, măritată. Vara trecută când am fost la ea, era furioasă pe ea, îmi zicea – Nu pot să plec acum! Uite, e mică. Cine se ocupă de fata asta? Apoi închidea ochii, se ruga și zicea – Dumnezeu o să se ocupe de ea” – a mai dezvăluit Rinda.

Mai multe