S-a spus că părinții lui Victor Cornea nu o vor că e divorțată și are copii! Andreea Bălan lămurește situația

2 septembrie 2023 8:13   Vedete românești

S-a spus că părinții tenismenului Victor Cornea nu sunt tocmai încântați de relația fiului lor cu Andreea Bălan, artista fiind cu 10 ani mai mare, divorțată și cu doi copii. Însă, invitată la emisiunea lui Dan Capatos, „Xtra Night Show”, artista a vorbit deschis despre relația cu viitori ei socri, cât și despre culisele relației cu noul ei partener.

Au existat unele zvonuri ce spuneau că părinții tenismenului Victor Cornea nu sunt tocmai încântați de relația fiului lor cu Andreea Bălan. Faimoasa artistă este cu 10 ani mai mare, divorțată și cu doi copii, lucru ce nu ar fi fost tocmai pe placul părinților tenismenului. Însă, invitată la emisiunea lui Dan Capatos, „Xtra Night Show”, Andreea Bălan a vorbit deschis despre relația cu viitori ei socri, cât și despre culisele relației cu noul ei partener.

Se pare că odată cu noua relație, Andreea Bălan a descoperit și o altă dragoste, pe lângă Victor Cornea: tenisul! „Pe fete le-am dat la academie și acum fac de 2 ori pe săptămână și le place super mult. Victor este singurul român în top la dublu, pe locul 70. Este o performanță extraordinară, obținută după 20 de ani de muncă, după sute de turnee. Eu credeam că știu ce înseamnă disciplina, dar el e foarte disciplinat, mult mai disciplinat decât mine. Îl admir foarte mult, în iubire cred că trebuie să existe admirație”, a declarat artista. Ea mai spus că „urmăream destul de puțin tenis înainte, dar acum îi știu pe toți. De el îmi place, pe el îl admir cel mai mult.”

Andreea Bălan, despre relația cu părinții lui Victor Cornea

Ea a vorbit pe larg despre admirația pe care o are pentru tenismen, cât și despre sprijinul pe care i-l oferă în timpul turneelor. „N-am voie să aplaud când greșesc ceilalți, dar eu mai aplaud. Tremur acolo în tribună, am fost la 5 turnee în această vară și la toate am tremurat. Tot timpul îl privesc cu admirație”, a spus Andreea Bălan.

În cele din urmă, discuția din emisiune a ajuns și la subiectul unei posibile căsătorii, iar Andreea Bălan nu s-a sfiit să vorbească despre această temă. „Suntem de câteva luni împreună, nu am vorbit despre asta... Dar când există fericire și iubire, îți dai seama. După experiența negativă avută, nu mi-am pus problema să mă mai căsătoresc”, a spus artista.

Iar în privința relației cu părinții tenismenului, se pare că zvonurile despre ceva probleme între ea și viitori socri au fost unele nefondate. „I-am cunoscut părinții la câteva săptămâni după ce ne-am cunoscut noi. Părinții sunt minunați și tocmai de aceea are și el această educație”, a spus Andreea Bălan.

Mai multe