Theo Rose suferă de „alergia săracului”. Ce este și cum se manifestă această „boală”

5 octombrie 2023 19:23   Vedete românești

Theo Rose - așa cum este cunoscută de public, Theodora Maria Diaconu pe numele său real, în vârstă de 26 de ani, dă dovadă de multă interacțiune în social media. Postează zilnic în online și își ține la curent fanii ei cu întâmplări de pe platourile de filmare, din trafic, sau de acasă, locul în care petrece destul de mult timp încă de când a devenit mamă. Recent, artista le-a dezvăluit fanilor său că se confruntă cu o afecțiune mai ciudată: „alergia săracului”. Ce este și cum se manifestă aveți să aflați din cele ce urmează, căci iubita lui Anghel Damian nu ne-a lăsat „cu ochii-n soare” și a venit și cu o explicație. 

Cântăreața este o persoană destul de energică, așa cum s-a „prezentat” încă de la începutul carierei sale. Plină de un umor ieșit din comun și carismă, Theo reușește mereu să-și surprindă fanii în cele mai amuzante moduri, așa cum s-a întâmplat și de data aceasta. 

Theo Rose: „Am început să strănut obsesiv”

Cea mai recentă postare din InstaStory o înfățișează pe Theo Rose, care ne anunță că suferă de „alergia săracului”. După o zi istovitoare, tânăra mămică a decis să-și comande ceva de mâncare și să se hrănească mai mult decât era cazul. 

Surprinzător pentru ea, nici nu a terminat bine de mâncat, căci a început să strănute continuu. Astfel, actrița a ajuns la concluzia că organismul ei nu suportă prea multă hrană, și și-a pus următorul diagnostic: „alergia săracului”. 

„Am o chestie, mi-e foame, n-am mâncat până la ora asta și acum mi-am comandat. Ce am mâncat? Zacuscă de vinete, cartofi cu brânză și pâine d-aia caldă, și am mâncat. Am mâncat mai mult decât trebuia să mănânc. A fost atât de bun de am mâncat mult, mult. După ce am mâncat am început să strănut obsesiv, de 20 de ori, dar rău. 

Mi s-a mai întâmplat asta. Tot după ce am mâncat mai mult decât aveam nevoie. Concluzia mea este că am alergia săracului. Adică corpul meu nu înțelege această senzație de sațietate, nu o poate tolera”, a explicat Theo Rose, pe Instagram.

„Fericirea asta, e și ea greu de dus”

Zilele trecute, Theo Rose a fost prezentă în podcast-ul Ilincăi Vandici, acolo unde a vorbit frumos și sincer despre sentimentele pe care i le poartă lui Anghel Damian, bărbatul alături de care trăiește o frumoasă poveste de dragoste, mai ales de când au devenit părinți, în urmă cu patru luni, atunci când Sasha a venit pe lume. 

„Pe mine mă fascinează (n.red.: Anghel). E un om care mă fascinează. Îmi place să petrec timp cu el, să îl ascult vorbind despre absolut orice, învăț încontinuu. Faptul că a venit în viața noastră ceva la fel de nou pentru amândoi (n.red.: Sasha) ne-a echilibrat un pic. Ne uităm unul la altul și nu ne vine să credem că am făcut asta, că s-a întâmplat așa repede.

Chiar și emoția asta frumoasă, fericirea asta, e și ea greu de dus, atunci când e prea plin. E frumoasă relația noastră, e mai frumoasă decât înainte. Eu am trăit sarcina fiind îndrăgostită de Anghel. Nu am avut un moment de declin în relație. Suntem încă la începutul relației noastre. Ca nivel de intensitate am tot crescut”, a povestit Theo. 

Mai multe