Viața după moarte clinică. Victoria Lungu și-a vindecat traumele cu un ritual riscant. Detalii exclusive

7 februarie 2022 17:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebra artistă din Republica Moldova, Victoria Lungu, are o adevărată poveste de viață. Mama influenceriței de top Valeria Lungu a dezvăluit că ar fi fost ținta unui asasinat la comandă, în urma căruia a văzut moartea cu ochii, stând imobilizată timp de 7 luni la pat.

Se pare că accidentul rutier grav nu a fost unul întâmplător, însă a suferit foarte mult în urma lui. De atunci viața artistei Victoria Lungu s-a schimbat aproape radical. S-a apropiat mult de Dumnezeu și și-a format un adevărat ritual cu care își începe fiecare zi din viața ei. În plus, Victoria Lungu s-a mutat de câteva luni de la Chișinău în București, aici unde începe o nouă viață, pe toate planurile, profesional și personal.

Invitată într-o emisiune, Victoria Lungu a povestit prin ce calvar a trecut. ”Am fost și în moarte clinică, după aceea trebuiau să mă scoată din comă ca să mă opereze și băiatului care era lângă mine nu i s-a întâmplat absolut nimic, eu asta mă gândeam, de ce? A durat foarte mult reabilitarea mea, a fost un moment groaznic, am rămas fără muncă, cu un copil mic lângă mine…

Nu puteam să mă ridic, aveam 40 de kilograme, 39. Fetița era clasa a V-a, norocul meu cel mare a fost că s-a maturizat, eu plângeam când venea la mine la spital și mi-a spus să nu plâng, că i-am spus că o să plâng doar atunci când o să mor și asta mi-a dat putere, să fiu puternică pentru ea”, a povestit la un moment dat Victoria Lungu, în emisiunea Acces Direct.

Post negru, rugăciune și vizite la mănăstire

De altfel, frumoasa artistă a povestit exclusiv pentru Click! că este adepta postului negru pe care îl ține mai multe zile la rând. Cum rezistă cu post negru, doar cu 2 litri de apă pe zi, și rugăciune? Victoria Lungu ne-a dezvăluit secretul care îi dă putere să meargă mai departe.

„Mi-am schimbat radical stilul de viață. După ce am avut accidentul, după 15 ani, simt că sunt mai aproape de Dumnezeu. În fiecare zi îmi încep ziua, dimineață, cu o oră de rugăciune. Mă trezesc pe la 6.30, îmi beau agheasmă, dacă nu am apă sfințită, beau apă călduță cu lămâie și cu miere, pe stomacul gol, apoi, la ora 7 îmi pun cartea de rugăciune, îmi aprind lumânarea și mă rog.

Asta îmi dă putere! După rugăciune mă simt altfel, apoi evident că merg și beau 600 de ml de apă. Săptămâna trecută am ținut post negru 5 zile, doar cu apă. Am băut câte 2 litri, 2 litri jumate de apă plată pe zi. După asta nu mănânc, beau doar cocktailuri, nu mănânc mâncare deloc. Am o companie din Moldova care îmi trimite cocktailuri pentru energie”, a povestit Victoria Lungu, pentru Click!

Cum reușește să se mențină atâtea zile doar cu apă  plată? 

Lucrez cu mintea mea, cu creierul meu, meditez că să pot ține acest post negru o perioadă mai lungă, nu mă gândesc la mâncare. Chiar dacă stau cu cineva la masă mai mult, pentru ei este un impediment pentru că eu nu mănânc, nu am pofte, așa am lucrat eu cu creierul meu și l-am programat că să pot să mă abțin.

Vara trecută am ținut 14 zile postul negru doar cu apă și atunci am slăbit 12 kilograme. Atunci am ținut cel mai mult. Și când țin postul negru nu merg să cânt. Prefer să merg în prima săptămână de post negru la mănăstire, stau în rugăciune", ne-a mai povestit artista.

Fiica ei, Valeria Lungu, este una dintre cele mai bine cotate influencerițe

Pentru mine postul nu e doar abținerea de la mâncare, e ceva mai mult. Când merg la mănăstire rămân câte 3-4 zile acolo și ajut, muncesc, e un refugiu în care să stai tu cu Dumnezeu și cu tine, e ca o  meditație.

Până să înceapă pandemia asta, eu organizam pelerinaje, în Grecia, câte 10 zile, în fiecare seară la o altă mănăstire, cu rugăciuni. De patru ani încoace, când suntem în postul Paștelui, înainte de Paște, obișnuiesc să merg în Israel și să mă botez acolo”, a mai completat artista Victoria Lungu.

Fiica ei, Valeria Lungu, una dintre cele mai bine cotate influencerițe, a plecat de 8 ani din Chișinău. Pe lângă faptul că sunt frumoase și talentate, mama și fiica mai au un lucru în comun, nu mănâncă niciuna carne. Pe plan profesional, Victoria Lungu se pregătește să lanseze câteva piese noi pe care abia așteaptă să le cânte la TV.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!    

Mai multe