Victoria Răileanu, incident șocant. Ce a găsit în mâncarea comandată de la un restaurant

6 februarie 2024 11:56   Vedete românești

Actrița Victoria Răileanu gătește acasă și își ia pachet când merge la job, asta de când s-a trezit cu sârmă in mâncarea comandată. Graviduța a dezvăluit ce pofte are la cea de-a doua sarcină. 

Victoria Răileanu: „Am gasit o sârmă în mâncarea comandată!”

Victoria Răileanu (35 de ani) trăiește una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții ei. Actrița este însărcinată cu cel de-al doilea copil și a dezvăluit ce fel de pofte are. 

Actrița preferă să gătească acasă și să-și ia pachețel la repetiții sau la filmări, asta de când a avut marea surpriză să se trezească cu o sârmă în mâncarea comandată de la un restaurant din oraș.

„Pofta mea în sarcină sunt legumele, am noroc! Am trecut la meniul vegetarian de ceva vreme și nu mai mâncam decât foarte puțină carne, cam de două ori pe săptămână și în cantități foarte mici.

Mi-am făcut mâncărică de linte cu conopidă și cartofi și îmi iau pachet cu mine la repetiții pentru că nu mai vreau să comand din  oraș, nu de alta dar  am gasit o sârmă în mâncare zilele trecute!

De mai bine de jumătate de an așa am făcut o pasiune pentru gătit. Îmi place enorm mult să gătesc”, a povestit actrița, pe rețelele de socializare. 

Sexy graviduța, criticată pentru fotografiile cu burtica la vedere: „Nu o să mă ascund!”

Actrița din „Klaus & Barroso” a anunțat mândră pe data de 18 ianuarie, pe rețelele de socializare, că va deveni mamă pentru a doua oară. 

Actrița a postat o serie de fotografii, în care purta o rochie roșie ca focul, mulată și își arata cu mândrie burtica de gravidă.

Ulterior, Victoria a mai postat o imagine în care a apărut cu burtica total dezgolită, care i-a adus însă o serie de critici pe rețelele de socializare. Actrița a ripostat dur!

„Se făcea că cineva mi-a spus că burțile de gravide nu sunt sexy (PUNCT!), că rămân o femeie superbă atâta timp cât nu sunt însărcinată și că, în concluzie, ar cam trebui să mă ascund într-o groapă până revin la forma mea normală. 

Nu postez poze cu burta pentru că mă simt mai sexy acum, decât în mod normal. Nu e cazul meu. Dar, nici nu o să mă ascund! 

Iar, dacă alte femei însărcinate se simt mai sexy acum decât în restul timpului și vor să împărtășească asta, eu le zic: <<Bravo, fată! Postează burta aia din toate unghiurile și pune-o acolo să vadă lumea ce frumoasă ești!>>

Nu, dragilor, majoritatea gravidelor nu postează pentru că se simt mai sexy acum, ci pentru că e o perioadă faină în care coacem oameni noi. Și asta e absolut superb. Și vrem să ne împărtășim bucuria cu restul omenirii. Asta e tot. 

Nu pentru like-uri sau pentru laude. Pentru că știm și noi deja că suntem super șmechere că putem să facem asta. Astfel încât să fii sexy sau superbă nici măcar nu mai contează”, a scris Victoria Răileanu, pe Instagram. 

Actrița și soțul ei nu au dezvăluit încă sexul bebelușului.

Victoria Raileanu și Adrian Ștefănescu și-au confirmat relația în vara anului 2022. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unei aplicații online de dating, iar, la începutul anului 2023, s-au și logodit în „Orașul iubirii”, la Paris. După câteva luni mai târziu, în iulie 2023, Victoria și Adrian s-au căsătorit în Grecia, pe o barcă.

Actrița Victoria Răileanu a mai fost căsătorită cu actorul Conrad Mericoffer, de care a divorțat în vara lui 2020, după 7 ani de relație. Conrad s-a recăsătorit și el, la rândul lui, cu actrița Ana Odagiu, în primăvara anului trecut.

Mai multe