Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu, din nou împreună! Fanii au reacționat urât
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu s-au despărțit la începutul anului 2021, după o relație care a durat aproape un deceniu. La un an de la despărțire, fiecare dintre ei este implicat într-o altă relație. Cu toate acestea, Vlad continuă să distribuie adesea imagini în care apare alături de fosta iubită. Admiratorii l-au criticat asupru pentru „derapajele" din social media.
Vlad Gherman, Cristina Ciobănașu și actuala iubită a lui Vlad, actrița Oana Moșneagu au lucrat împreună la același proiect, serialul „Adela". Pe platou de filmare, relația de amiciție dintre Vlad și Oana s-a transformat într-o poveste de iubire.
Vezi și: Vlad Gherman, în patima alcoolului după despărțirea de Cristina Ciobănașu
Îndrăgostiții au decis să păstreze secretă legătura lor pentru o perioadă de timp, de teama reacțiilor pe care le vor avea șefii și colegii de platou. Vlad și Oana au recunoscut, la începutul acestui an, că formează un cuplu, iar de atunci sunt cât se poate de prezenți pe social media, acolo unde distribuie adesea instantanee din viața lor de zi cu zi.
Vlad a reușit însă să își supere fanii cu derapajele sale repetate de pe social media. Fanii sunt deranjați de faptul că Vlad distribuie adesea imagini în care apare alături de fosta iubită, Cristina Ciobănașu. Mulți dintre ei se întreabă dacă nu cumva actrița este mult prea implicată în relația de iubire a fostului partener.
„Ideea asta de a arăta că ați rămas prieteni e o mare minciună, nu poți fi prieten cu cineva pe care l-ai iubit atât de mult într-un alt mod. Treci peste, Vlad.. altfel vei rămâne singur suferind după Cristina și ea va fi fericită la casă ei cu soțul și copiii" , „Nu mai pune poze cu fosta!!!!😡😡😡Nu e corect față de Oana! Chiar aveam impresia că ai trecut peste Cristina cu fapte, nu doar de vorbe", „Oare nu o deranjează pe Oana faptul că tu postezi poze cu fosta ta iubita de 9 ani... sincer, acum că ești cu Oana nu ar mai trebui să postezi poze cu Criss din respect pentru iubita ta nouă, fără răutate”, au fost doar o parte dintre mesajele pe care le-a primit Vlad din partea fanilor revoltați.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt împreună de anul trecut, însă abia la începutul anului acesta au avut curajul de a recunoaște public că formează un cuplu. Actorii au bifat deja o vacanță împreună, la mii de kilometri departare de România, tocmai în Zanzibar.
Citește și: Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au ascuns relația
Judecând după imaginile pe care le distribuie pe conturile persoanale de Instagram sunt foarte fericiți împreună, acum că nu mai sunt nevoiți să își ascundă povestea de privirile curioșilor.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram