Încă de la începutul anului Kanal D se pregăteşte de Exatlon, un reality show filmat în Republica Dominicană. Chiar dacă încă nu s-au anunţat toţi concurenţii-vedetă, Click! îţi poate spune cine este în cărţi pentru a prezenta noua emisiune.
Finalul de an nu este unul liniștit în birourile televiziunii române. Iar asta pentru că șefii au primit pe masă o demisie-șoc. Mircea Radu părăsește emisiunea “Femei de 10, Bărbați de 10”, pe care o prezenta, la TVR 2, alături de Marina Almășan, și va debarca la vechea dragoste, Antena 1.
Noul sezon de Eurovision bate la uşă. Înscrierile s-au făcut deja, iar printre piesele care vor intra în competiţie se pare că se află şi una specială, compusă de Cezar Dometi, ex X Factor şi interpretată de Alice Jeckel. Click! vă dă toate detaliile despre acest proiect, care a avut parte de un drum întortocheat.
Solistul şi profesorul de canto Oliver Popa s-a mutat de câţiva ani la Londra, acolo unde îşi dezvoltă în continuare activităţile muzicale. Şi cum este perioada colindelor, solistul a pregătit pentru fanii lui o melodie de suflet, cu un videoclip special, la care a lucrat alături de o echipă minunată.
Una dintre cele mai iubite cântăreţe din noua generaţie, fostă solistă în LaLa Band şi actriţă în “Pariu cu viaţa”, a devenit, în martie 2016, mămică de fetiţă. Sore ne-a povestit cum şi-a pregătit fiica, pe Erin, pentru venirea Moşului şi ce planuri are pentru Sărbători, dar şi pentru prima parte a anului 2018.
Fost actor de telenovele, Vladimir Drăghia a devenit abonat al emisiunilor tip reality-show, în care îşi arată muşchii şi abilităţile de sportiv. Din 7 ianuarie, el va putea fi văzut la Kanal D, în competiţia „Exatlon”, în care 20 de persoane, 10 vedete, 10 oameni obişnuiţi, îşi testează limitele pentru a pune mâna pe premiul cel mare de 100.000 de euro.
Prezentatorul emisiunilor “Vocea României” şi “Românii au talent”, de la Pro TV, este un bărbat împlinit, un soţ şi un tată fericit! Pavel Bartoş are trei fete de care este foarte mândru, dar şi o soţie pe care o iubeşte ca pe ochii din cap. Luni seara (18 decembrie), la lansarea albumului “Confesiune”, al lui Smiley, Pavel ne-a povestit câteva lucruri despre familia lui.
S-a mutat de 7 ani în Finlanda, însă tot în România se întoarce să-şi promoveze proiectele de suflet. Narcisa Suciu (42 de ani) a revenit în ţară ca să lanseze un album de Crăciun, dar şi să onoreze câteva concerte în Capitală şi în provincie. Solista nu a venit însoţită doar de fiica ei, Daria Crăciun (19 ani), ci şi de iubitul acesteia, un tânăr foarte bine făcut, care le-a urmat peste tot. De remarcat că puştoaica cu păr roşcovan s-a transformat într-o tânără superbă, foarte feminină, pasiona
Anul acesta a fost plin pentru actorul Marian Rîlea, care pe 20 decembrie va împlini 60 de ani. Face teatru în continuare, dar s-a întors şi pe platourile de filmare, pentru proiecte în televiziune.
Toată lumea îl ştie pe Smiley, însă mai puţini îl cunosc pe fratele mai mic al solistului, Filip. Click! a stat de vorbă cu tânărul care stă în umbra fratelui său şi îl ajută la “HaHaHa Production”. Despre activitatea de la casa de producţie, familie şi amintiri din copilărie, fratele lui Smiley ne-a povestit într-un interviu exclusiv.
Smiley (34 de ani) a împlinit anul acesta 10 ani de carieră solo, eveniment pe care l-a marcat lunar, lansând câte o piesă în fiecare dată de 10. Un alt motiv de sărbătoare a fost reuşita de la “Vocea României”, eleva lui, Ana Munteanu, plecând acasă cu trofeul şi cu premiul de 100.000 de euro. Luni, 18 decembrie, familia şi prietenii au pus la cale o petrecere-surpriză pentru solist, iar cireaşa de pe tort a fost lansarea albumului “Confesiune”. Click! a realizat un interviu altfel cu Smiley, m
Am putea spune că 2017 a fost anul lui Smiley – Andrei Tiberiu Maria, care a împlinit 10 ani de carieră şi a câştigat a doua oară „Vocea României”, show-ul de la Pro TV. În plus, solistul tocmai a lansat un album nou şi a avut o petrecere surpriză în seara zilei de 18 decembrie.
Kanal D a anunţat că anul viitor va lansa „EXATLON”, un reality show ce va fi filmat în Republica Dominicană şi difuzat începând cu 7 ianuarie. Click! îţi spune cine sunt opt dintre cele 10 care vor participa la emisiune, alături de alţi 10 oameni obişnuiţi.
Ştefan Bănică a terminat duminica aceasta tradiţionalele sale concerte de Crăciun. După ce sâmbătă a susţinut două, unul după altul, duminică a repetat experienţa, după care a fugit la galele live “X-Factor”! Solistul şi-a încântat fanii, ca de fiecare dată, însă una dintre surprize a emoţionat întreaga sală.
Eleva Deliei de la “X Factor” a intrat în competiţia finală alături de trupa Ad Libitum, Jeremy Ragsdale și Salvatore Pierluca. Puţini ştiu că puştoaica de 14 ani nu este la primul ei concurs de talente şi că în copilărie a mai participat şi la alte emisiuni de televiziune! Finala „X-Factor” va fi difuzată la Antena 1 vineri, 22 decembrie, de la ora 20.00.
Vă mai amintiţi de timidul Sorin Fişteag sau Soso, cum era alintat de colegii săi din emisiunea „Big Brother” de la Prima TV? El a reuşit, în urmă cu 14 ani, să pună mâna pe marele premiu de 50.000 de euro, însă nu şi-a dorit o carieră în televiziune, muncind de zor, şi acum, ca să poată veni în ajutorul celor bolnavi.
Colegul Adelei Popescu de la „Vorbeşte lumea” (Pro TV), Gabriel Coveşanu (43 de ani), va prezenta, în curând, emisiunea de tip reality-show, „Mă însoară mama”.
Veste tristă pentru cei 12.000 de fani care şi-au cumpărat bilete la spectacolul „Stand Up Comedy – Best of 2017, programat pe 18, 19 şi 20 decembrie. Din păcate, Giani are probleme de sănătate, astfel că va lipsi motivat de pe scenă. A promis însă că îşi va lua revanşa, când îşi va încărca bateriile.
Molipsiţi de spiritul Sărbătorilor, soliştii s-au gândit că n-ar fi rău să împuşte doi iepuri dintr-o lovitură: să petreacă timp cu cei dragi, dar să filmeze şi videoclipurile pieselor pe care le aveau de lansat. Aşa au găsit soluţia de a-i face actori chiar pe cei dragi, mame, fraţi sau copii.
Zilele trecute, la avanpremiera de gală a filmului „Bullet Head – Capcană mortală” de la Cinema City din Afi, celebrul bucătar de la Antena Stars, Nicolai Tand, a venit însoțit de frumoasa lui soție, Monica.
Solista a decis, în urmă cu zece ani, să se stabilească în Finlanda, ţara natală a soţului ei, Veikko Miettinen, istoric cu specializare în etnologie şi folclor, pe care l-a cunoscut într-o vacanţă exotică. N-a renunţat însă la muzică astfel că, mai ales în preajma Sărbătorilor de Iarnă, Narcisa Suciu revine în România cu surprize pentru fani.
Scandalul dintre Călin Geambașu și părinții săi pare fără sfârșit. Totul a început în toamnă, când fostul elev de la “Şcoala Vedetelor” a răbufnit pe reţelele de socializare şi a vorbit despre copilăria lui marcată de violențele celor care i-au dat viață. Din păcate, se pare că nimic nu-l mai poate apropia de tatăl său, celebrul Petre Geambașu.
La sfârşit de 2017, Ioana Maria Moldovan (35 de ani), de la Prima TV, se pregăteşte să predea ştafeta emisiunii pe care o prezintă, ea fiind pe ultima sută de metri cu sarcina. Miercuri, 13 decembrie, la avanpremiera unui film, vedeta ne-a povestit, emoționată, despre cea mai frumoasă perioadă din viața ei.
Forfotă mare la barul lui Bobiţă, din localitatea ialomiţeană Fierbinţi Târg. Zilele acestea se filmează episodul special de Crăciun al celui mai urmărit serial românesc, iar la muncă s-a reunit toată distribuţia din “Las Fierbinţi”. Surpriză, însă! La serviciu se află şi Mirela Oprişor, alias Aspirina, care se pare că n-a rezistat prea mult departe de proiectul care i-a dublat popularitatea.
Adrien Brody a fost prezent la avanpremiera filmului "Bullet Head", marţi seară, într-un mall din Bucureşti. Actorul premiat cu Oscar a povestit că a fost încântat de ţara noastră, dar şi de colaborarea cu Alexandra Dinu, care joacă în film alături de Brody.
De când s-a lansat pe micile ecrane, serialul „Las Fierbinţi” a avut un succes nesperat, iar actorii din rolurile principale au devenit vedete. Acum, Mihai Bobonete și colegii lui vor avea spectacole și în străinătate!
Prezentatoarea emisiunii “Ferma Vedetelor” de la Pro TV împlinește 39 de ani marți, 12 decembrie, însă nimic nu-i trădează vârsta. Monica Bîrlădeanu degajă un aer proaspăt și e la fel de frumoasă ca pe vremea când era vedeta postului de televiziune B1 TV la începutul anilor 2000.
Scandalul dintre Călin Geambaşu (41 de ani) și tatăl lui, Petre Geambașu (74 de ani), nu dă semne să se încheie nici măcar acum, în prag de Sărbători, când toți încercăm să fim mai buni și mai iertători. Mai mult, fostul component al emisiunii „Şcoala Vedetelor” continuă seria dezvăluirilor șocante din familia sa.
Doar un an a putut rezista fără televiziune! Adelina Pestrițu, fosta prezentatoare a emisiunii ”Wowbiz”, a plecat de la Kanal D anul trecut. Iată însă că, în curând, o veți vedea la același post tv, în calitate de invitată.