Au mai rămas doar câteva ore până la debutul emisiunii „Uite cine dansează”. Luni, 6 martie, la PRO TV vom vedea o aglomerație de vedete pe metru pătrat.
Duminică, 5 martie, are loc Finala Eurovision România 2017, în care publicul va avea ocazia de a-și vota piesa favorită care ne va reprezenta anul acesta la Kiev.
Emoţii, spectacol şi muzică bună! Show-ul naţional Eurovision a ajuns duminică seara la final, iar de acum înainte ne mutăm atenţia la Kiev, pentru competiţia mare, din 9-13 mai.
Cel mai îndrăgit bucătar, Horia Vîrlan (52 de ani), se întoarce primăvara aceasta la Prima TV, cu două emisiuni celebre: „Cireaşa de pe tort” şi „Mama mea găteşte mai bine”, sezonul al patrulea.
În ultimii ani, Delia dorește să fie cât mai surprinzătoare la concerte. Pe 4 martie, în cadrul spectacolului „PsiheDelia”, artista și-a forțat limitele și aproape că și-a riscat viața pentru a realiza un moment palpitant.
Aşchia nu sare departe de trunchi, mai ales când vorbim despre talent muzical. Asta ne-au dovedit, în ultima vreme, vedete precum Andra, Delia, Marcel Pavel sau Maria Ciobanu, care se mândresc mereu cu rudele lor, în spectacole. Cântă cot la cot pe scenă şi sporesc conturile familiei.
Pe 4 martie, la Sala Palatului a avut loc „PsiheDelia”, un concert de excepție, un spectacol vizual unic, susținut de Delia, care i-a surprins pe fani cu ținutele sale excentrice.
Pe 4, 5 și 6 martie, Delia susține un concert de excepție la Sala Palatului, unde speră să-și surprindă dni nou fanii. Cu puțin înainte de începerea spectacolului, artista s-a delectat cu diverse delicatese culinare.
Duminică seară, de la 20.30, la TVR 1 se va difuza finala Eurovision: atunci vom afla care din cei zece participanți rămași în competiție va merge la Kiev să reprezinte România. Însă înainte de acest eveniment, va mai avea loc unul important, iar Click! a aflat pe surse, toate detaliile
Au mai rămas doar patru zile până când cea mai mare aglomeraţie de vedete pe metru pătrat ne va ţine cu ochii pe televizor. 12 concurenţi-VIP, doi prezentatori şi patru juraţi de seamă au fost antamaţi pentru show-ul “Uite cine dansează!”, care va debuta pe 6 martie, de la 20.30, la PRO TV. Click! îţi arată imagini în exclusivitate, din culise.
Marele comediant Vasile Muraru, care timp de 25 de ani a făcut un cuplu de pomină cu Nae Lăzărescu, este un familist convins, dar şi un gospodar desăvârşit. În grădina casei sale au înflorit ghioceii, spre bucuria soţiei, Marinela, mare iubitoare de flori.
Multe surprize mai pregătește Delia (35 de ani) pentru cele trei show-uri de la Sala Palatului, programate pe 4, 5 și 6 martie. Pe lângă coregrafii inedite, costume spectaculoase, efecte sonore, jocuri de lumini și invitați de seamă, artista ne va lua ochii și cu un număr spectaculos, adus de peste hotare.
Christian Sabbagh, prezentatorul ştirilor şi al emisiunii „Sabbagh în acţiune” de la Kanal D, va deveni în această primăvară tată din nou. Despre acest eveniment, dar şi despre cariera lui, prezentatorul ne-a povestit mai multe într-un interviu exclusiv.
Gazda emisiunii WowBiz va deveni tată în această primăvară pentru a treia oară. Mădălin Ionescu ne-a povestit cum se pregătește pentru acest moment şi cum este să lucreze la Kanal D, postul care miercuri, 1 martie, împlineşte 10 ani de la lansare.
A fost învăţătoare, actriţă şi acum prezintă ştirile la Kanal D. Simona Pătruleasa (42 de ani) ne-a povestit despre viaţa ei, despre familie, dar şi despre proiectele viitoare într-un interviu exclusiv.
Relaţia pe care o are cu Cristi Borcea, tatăl copilului ei, a adus-o din nou în luminile reflectoarelor pe Valentina Pelinel, care a devenit cea mai invidiată şi comentată femeie din showbiz-ul românesc. Fostul fotomodel ”a dat din casă” într-un interviu pentru revista VIVA!
Cu un ochi râde, cu altul plânge! De ani de zile, ne-a amuzat şi ne-a făcut serile mai vesele, dar niciodată n-am ştiut ce se ascunde în sufletul lui. Omul responsabil cu umorul la Prima TV, la “Cronica Cârcotaşilor”, dar şi la noua emisiune, “Chef Dezbrăcatu”, are o poveste de viaţă sfâşietoare. Codruţ Kegheş ne-a vorbit, în exclusivitate, despre dramele prin care a trecut.
Luni seara, la cinematograful din mall Băneasa, a avut loc premiera filmului românesc “Ana, mon amour”, care “s-a întors” recent de la Berlin cu “Ursul de Argint” pentru Montaj.
Delia este considerată una dintre cele mai bune voci de la noi, iar piesele ei numără milioane de vizualizări pe YouTube. Solista are mulţi fani, așa-numiții delioni, care îi urmăresc fiecare apariție şi îi cumpără albumele. Dar punem pariu că nici chiar ei nu știu totul despre artista momentului în România.
Şi anul acesta, solista şi jurata de la “X Factor” şi “iUmor” de la Antena 1 vrea să-i dea gata pe fanii ei cu trei show-uri extravagante. Delia se pregăteşte intens şi face repetiţii pentru cele trei zile, 4, 5 şi 6 martie de la Sala Palatului.
Pe 4 martie, Mirela Boureanu Vaida revine pe micile ecrane de la Antena 1 cu marea premieră a showului „2k1”, emisiune matrimonială care va debuta cu o ediţie specială sâmbătă, de la ora 17:00. Click! a intrat în culisele showului şi îţi spune mai multe amănunte despre acesta!
Mihai Trăistariu este unul dintre cei 15 semifinaliști de la etapa națională Eurovision 2017 și este nerăbdător să se califice în finală, în speranța că va reprezenta din nou România la competiția muzicală.
Pe locuri, fiţi gata, start! Duminică, de la ora 20.30, începe la PRO TV primul sezon al emisiunii „Vocea României Junior”, producţie pentru care s-au filmat deja în avans mai multe emisiuni. De aceea, cei trei juraţi care vor da verdicte, Inna, Andra şi Marius Moga, îşi pot vedea liniştiţi de proiectele lor, pe alte meleaguri. Click! îţi spune unde se află ei, în momentul în care voi îi vedeţi pe micul ecran.
Fostul câștigător ”X Factor”, Andrei Leonte (27 de ani) a filmat alături de Laura Cosoi (35 de ani) pentru “Partea rea (52)”, continuarea scurtmetrajului “O nefericită şi un nebun”.
Crina Mardare (59 de ani), solista care în anii comunismului făcea furori cu trupa „Sfinx Experience”, s-a reprofilat, câştigând bani frumoşi ca profesoară de canto. La uşa ei fac coadă tinere talente, dar şi vedete cu vechime, care vor să-şi ”regleze” vocea.
Andra a făcut furori cu concertul de Dragobete, în care și-a cântat dragostea, prin piese noi și mai vechi, prin dans și efecte speciale. Solista a reușit să umple Sala Palatului, unde câteva mii oameni au privit-o și ascultat-o cu sufletul la gură.