Chef mare luni seara! Excentrica Delia a împlinit 35 de ani, iar soţul, responsabil cu răsfăţul, i-a organizat o super petrecere într-unul din cluburile patronate de el în Centrul Vechi. Sărbătorita a fost precum Cenuşăreasa, adică pe fugă. Delia a venit la ziua ei direct de la serviciu, după o zi de filmări la “iUmor” (Antena 1).
După ce a prezentat emisiuni precum „Dansez pentru tine” şi „Ferma Vedetelor” la Pro TV, Iulia Vântur (36 de ani) s-a axat pe cariera de cântăreaţă, iar mai nou pe cea de model, în India.
Angajamentele sunt angajamente şi trebuiesc onorate. Luni seara, 6 februarie, chiar de ziua lui Andrei Boncea, care a facut 45 de ani, Loredana a participat la un eveniment monden, alături de toată familia ei.
Duminica trecută a fost ultima în care Horia Brenciu şi Diana Munteanu au mai făcut echipă la emisiunea de Bingo a Antenei 1, intitulată „Uniplay Show”. Acesta pare a fi primul proiect cu care solistul a dat chix, audienţele fiind sub aştepări. Şefii din Băneasa au adus artileria grea, pe Romică Ţociu şi Cornel Palade.
Actriţa Laura Cosoi ştie să scoată bani şi din piatră seacă. După ce a dat lovitura cu reclamele la şampon şi şi-a lansat un volum cu reteţe culinare, ea îşi rotunjeşte acum veniturile şi cu ajutorul brutăriei pe care şi-a deschis-o împreună cu soţul ei, Cosmin Curticăpean. Produsele de pe raft sunt 100% naturale.
Jurata de la “Românii au talent” şi de la “Vocea României junior” se poate mândri că are o mulţime de admiratori care îi sunt mereu alături, atât la concerte, cât şi la emisiunile tv.
Interpretul lui Pupăză, din serialul “Trăsniţii” de la Prima TV, actorul Grig Chiroiu (46 de ani), se află într-o scurtă vacanţă în Olanda, unde, de altfel, îşi va serba astăzi şi ziua de naştere:
Protestele au spart orice record în seara de duminică. Peste 600.000 de români s-au aflat în stradă în multe oraşe ale ţării, numai în Capitală numărul protestatarilor din Piaţa Victoriei depăşind 300.000. Printre manifestanţi, oameni simpli, unii cu copii, au ieşit şi vedete!
Luni seara, 6 februarie, doi dintre mentorii de la Vocea României, Tudor Chirilă și Loredana Groza, și-au făcut apariția la avanpremiera unui film pentru copii, în care protagonist este Batman.
Prezentatorul emisiunii „MasterChef”, de la Pro TV, a învăţat să gătească de când a început să prezinte show-ul culinar. Răzvan Fodor, fost solist la trupa Krypton şi actor de telenovele, va fi gazda şi acestui sezon al emisiunii, care are juraţi noi dar şi alte reguli!
Pe 17 februarie, va debuta la Pro TV cel de-al şaptealea sezon al emisiunii “Românii au talent”! În fiecare vineri seară, de la 20:30, românii vor urmări, din nou, una dintre cele mai imprevizibile, nonconformiste și dinamice competiții. Acest sezon va fi plin de surprize şi de noutăţi, pe care Click! vi le va enumera.
Fosta prezentatoare de la TVR a împlinit pe 6 februarie 49 de ani, motiv de sărbătoare în familia acesteia. Tania Budi a rămas în continuare la fel de sexy precum în perioada în care îşi arăta nurii pe micile ecrane.
Serialul de comedie a debutat la Pro TV pe 1 martie 2012 şi, de atunci a cunoscut un succes răsunător. A ajuns deja la sezonul 10 şi personajele din poveste sunt la fel de savuroase ca la început, astfel că îţi dezvăluim câteva amănunte despre trei dintre protagoniști.
Trei sute de mii de oameni au manifestat duminică seară în Piaţa Victorie pentru a şasea zi consecutivă de proteste față de Ordonanța de Urgență 13/2017. Printre manifestanţi, printre oamenii simpli, au ieşit şi vedete care s-au alăturat celor care îşi cereau drepturile la cel mai mare protest post-decembrist!
Sâmbătă seara, la Cinema PRO, s-a jucat piesa „Toc Toc”, în regia lui Ricard Reguant, cu Anca Ţurcaşiu (46 de ani), Mihai Gruia Sandu, Andrei Duban şi Victor Bucur în rolurile principale.
Recent, Click! a scris despre conflictul dintre cântăreaţa Alya şi Miron Cozma (62 de ani), solista fiind foc şi pară că “Luceafărul Huilei” a încurcat-o cu spectacolele.
Viaţa câştigătorului “MasterChef” din 2015 s-a schimbat total după ce a dat lovitura la PRO TV. Reporterii Click! au stat de vorbă cu Adi Voica (33 de ani), tânărul care, între timp, a devenit tătic şi este gata să intre în afaceri cu restaurante.
Fanii celebrei emisiuni „Dancing with the stars” vor revedea show-ul în această primăvară, la PRO TV, cu Mihaela Rădulescu şi Cabral în calitate de prezentatori. Nostalgicii şi-ar fi dorit ca vechiul cuplu format din Iulia Vântur şi Ştefan Bănică să fie din nou gazde, însă acest lucru nu mai este posibil, cei doi fiind acum la posturi de televiziune rivale.
Românca noastră este mai mereu pe drumuri, între filmări, înregistrări şi concerte. Şi cu toate că are un program special - organizat, Inna mai găseşte timp să se şi relaxeze, departe de agitaţia din Bucureşti.
Vineri, 3 februarie, Iulia Vântur şi-a făcut debutul în India în lumea modelingului. Fosta prezentatoare de la „Dansez pentru tine” şi de la reality showul „Ferma vedetelor” de la Pro TV şi-a îndeplinit un vis.
Noul sezon MasterChef, care va debuta pe 13 februarie, la Pro TV, va avea trei juraţi noi, Chef Răzvan Exarhu, Liviu Popescu şi Chef Samuel Le Torriellec. Acesta din urmă ne-a spus care sunt vedetele pentru care a gătit de-a lungul carierei sale, dar şi care sunt preparatele care-i ies cel mai bine.
Anastasia Tsilimpiou, actrița care o interpretează pe Kosem adolescentă în serialul cu acelaşi nume de la Kanal D, a debutat la o vârstă fragedă în seriale şi ca model. Click! a stat de vorbă cu Anastasia şi îţi oferă imagini exclusive din copilăria frumoasei actrițe!
Mişcările de protest care au avut loc în ultimele zile în Bucureşti şi în întreaga ţară i-au sensibilizat şi pe artişti. Actori și soliști au ieșit în stradă și și-au mobilizat fanii prin mesaje impresionante lansate pe rețelele de socializare. Alexandra Stan a făcut un apel emoționant către toți cei care ies zilele acestea în stradă.
TVR 2 transmite duminică, 5 februarie, de la ora 20.00, programul „Eurovision. Startul!” - primul show televizat din cadrul proiectului Eurovision 2017. Este vorba despre etapa de preselecţie care, în premieră pentru istoria concursului, este difuzată integral, în cadrul unui show special, pentru publicul larg. Noua emisiune îl are prezentator pe Dan Helciug!
La începutul anului, Simona Gherghe (39 de ani) a anunţat că este însărcinată cu primul ei copil. Gazda emisiunii Acces Direct este pregătită pentru un nou capitol din viaţa ei, iar asta presupune să se retragă o perioadă din show-ul de la Antena 1.
Numărătoarea inversă a început! Sezonul 7 din “Românii au talent” este gata de debut la PRO TV, pe 17 februarie, de la 20.30, iar juraţii Andi Moisescu, Andra, Mihaela Radulescu şi Florin Călinescu abia aşteaptă să-şi reia locurile la pupitrul de juraţi.
Prezintă în timpul săptămânii, de luni până vineri, “Teo Show” la Kanal D şi are o mulţime de poveşti de spus şi pe micul ecran, şi în afara lui. Pe una dintre acestea, Teo Trandafir (48 de ani) a detaliat-o pentru noul număr al revistei “OK!”.
În perioada în care vedetele se află la mii de kilometri depărtare de ţară, şefii lor pregătesc la Bucureşti ultimele detalii pentru show-urile din februarie-martie. Se pare că Mihaela Rădulescu, Marius Moga şi Smiley vor vedea de peste graniţe primele ediţii “Românii au talent” şi “Vocea României Junior”.