De multe ori ni se face pofta de peste pe care, evident, îl putem prepara în mai multe feluri. Cel mai la îndemână este prăjit, tăvălit eventual prin mălai. Dar noi avem pentru voi o altfel de reţetă, de merlucius la cuptor cu cartofi. Cu un astfel de preparat îi poţi ademeni şi pe cei care de obicei refuză peştele în meniu.
Se vorbeşte din ce în ce mai mult de mâncarea dietetică, săracă în grăsimi. Dar nu întotdeauna putem mânca numai fiert sau crud. De aceea, o mâncărică gustoasă la cuptor este cea mai
potrivită!
Bucătăria argentiniană are o carte de vizită vestită peste tot în lume: „asado“ , adică acea carne de vită suculentă, friptă pe grătar. Printre mâncărurile naţionale se numără: empanadas, adică un fel de colţunaşi cu diverse umpluturi, locro - o ciorbă preparată din porumb, fasole şi carne.
Asiaticii, cei mai mari consumatori de ghimbir, consideră că această plantă vindecă aproape orice boal. Se ştie însă ca este de ajutor în caz de tuse sub formă de ceai, stimulează pofta de mâncare, facilitează digestia şi măreşte tonusul general. Aşadar, poftiţi la o felie de tartăp cu dovleac şi ghimbir!
Am preparat de multe ori past cu diverse combinaţii de brânză şi carne: de la cele clasice carbonara, până la această combinaţie de paste cu brânză şi costiţă afumată. Aceasta din umră este o combinaţie mai mult decât delicioasă. Dar este şi foarte săţioasă. O recomandăm la cină, însoţită de un pahar de vin roşu.
Simplu şi gustos! Aceasta este cheia în bucătărie pentru un fel de mâncare reuşit şi pe gustul întregii familii! Reţetă de piept de pui cu orez şi legume
Fasolea, salvarea multora dintre noi pe timp de iarnă, este ingredientul pe care îl poţi folosi în fel şi fel de mâncăruri. De la fasolea bătută şi ciorba de fasole, până la iahnie sau fasole cu legume la cuptor. Să nu uităm salatele calde. Nouă ni s-a făcut poftă de o mâncare de fasole cu cârnaţi şi iată şi reţeta:
Berea nu e numai licoarea aceea, blondă ori brună, cu care ne putem răcori pe timpul verii. Berea poate fi ingredientul principal pentru anumite feluri de mâncare, în general de pui. O poţi folosi la şniţele, dar şi la o reţetă faină de pui în sos de bere.
Pui în sos de bere - Ingrediente (4 porţii)
Are gust bun, nu îngraşă şi îşi păstrează calităţile indiferent de modul în care este gătită. Anemia, ulcerul şi hipertensiunea sunt doar câteva afecţiuni care pot fi tratate cu sfeclă roşie. Din acest motiv, o ciorbă de sfeclă roşie, fierbinte, este nu numai bună în zilele reci de iarnă, împotriva frirgului, dar şi pentru sănătatea ta.
Ştiai că este indicat consumul de portocală în caz de supradoză de antibiotice şi de substanţe toxice? Totodată, fructul este de ajutor şi în tratarea infecţiilor şi pentru scăderea febrei?
Câteva brioşe sărate cu ou la micul dejun, aruncate în cuptor îţi vor face dimineaţa mult mai plăcută. În timpul ăsta, poţi bea o cafea, poţi citi un articol din ziarul ori revista preferată, sau poţi urmări 30 de minute din emisiunea potrivită.
Pentru o sarcină sănătoasă este important să se consume suficient acid folic. Perele conţin între 10-20 mg de acid folic, motiv pentru care ar trebui incluse în dieta zilnică a femeilor însărcinate. Prepară şi tu o plăcintă cu pere şi brânză dulce, pentru că perele sunt o sursă importantă de nutrienţi, necesari petnru buna funcţionare a organismului. În plus, un consum constant de pere stimulează sistemul imunitar şi previne apariţia anumitor afecţiuni.
Consumă măsline în mod constant, pentru că pot limita dezvoltarea celulelor necunoscute, potenţial canceroase, după cum arată diferite studii. În special, măslinele care nu au fost păstrate la saramură sunt bogate în antioxidanţi şi în compuşi fenoli
Mai mult de 90% din producţia mondială de orez provine din Asia, unde orezul reprezintă aproape 60% din dieta zilnică. Cele mai importante tipuri de orez sunt: orezul integral, orezul alb, orezul brun şi cel negru. În mâncăruri sărate, ori într-o budincă de orez la cuptor, această sănătoasă cereală poate fi absolut delicioasă.
Patrunjelul, pe care îl vei folosi la această ciorbă de pui cu ciuperci, conţine proteine (20%), flavonoide (intretin membranele celulelor sangelui, au rol de antioxidant), uleiuri esentiale, fier, calciu, fosfor, mangan, inositol, sulf, vitamina K,
Pentru această tartă cu legume la cuptor trebuie să folosim şi puţin oregano pentru un plus de gust şi de savoare. Dacă îţi place aroma lui îl poţi adăuga în sosurile cu roşii pentru friptura de pui, dar şi în tocăniţe şi în mâncăruri de salate. Oregano dă o savoare specială cârnaţilor şi fripturilor de porc preparate la cuptor.