A fost paradă de vedete, luni (2 decembrie), la British Fashion Awards! Cele mai cunoscute nume din lumea modei, actrițe, modele și cântărețe s-au întrecut în ținute, pe covorul roșu de la Royal Albert Hall. Rihanna, Julia Roberts, Cate Blanchett, Donatella Versace și Naomi Campbell sunt doar câteva din numele mari care și-au făcut apariția la prestigiosul eveniment.
Accident teribil în Italia! Două adolescente au fost lovite în plin de un Mercedes, pe o stradă din Lombardia, Italia. Luisa George, o româncă de 16 ani, a murit pe loc, iar sora ei de 15 ani a fost grav rănită.
Un copil de 9 ani a fost ucis într-un mod brutal chiar de părinții lui, în timpul unui ritual religios care a scăpat de sub control, în Yekaterinburg, Rusia. Aceștia făceau parte dintr-o sectă numită „Discipolii lui Hristos”. Copilul pe nume David K. a fost legat de mâini și de picioare și omorât într-un ritual absolut violent.
Situație șocantă la o școală de elită din Cape Town, Africa de Sud! Fiona Viotti (30 de ani) este acuzată că a întreținut relații sexuale cu cel puțin cinci elevi de la Colegiul Bishop Diocesan. Tânăra este un fost model și sportivă de polo pe apă. Mai mult, tatăl ei a fost și el profesor de istorie în aceeași școală, iar bunicul ei, director.
Salvatorii români care au ajutat la căutările victimelor din Albania s-au întors acasă de 1 Decembrie. Aceștia vor fi premiați de autoritățile de la București. Cel mai special cadou l-au primit, însă, de la albanezi, chiar de Ziua Națională. România a trims în mai puţin de 24 de ore de la dezastru produs în Albania o echipă formată din 52 de pompieri, special pregătiţi pentru astfel de misiuni.
Luiza Melencu este de negăsit de mai bine de nouă luni. Gheorghe Dincă susține că a ucis-o pe fată, însă rudele ei nu și-au pierdut speranța. Mama ei crede că adolescenta este încă în viață și așteaptă ca aceasta să intre pe ușă. Luni (2 decembrie), Luiza ar fi împlinit 19 ani.
Iarna și-a intrat în drepturi în România! Luni (2 decembrie), a intrat în vigoare informarea meteo de ninsori în nord, viscol la munte și polei în sud și centru. În acest moment, cel mai mare strad de zăpadă este în Sibiu, la Bâlea Lac.
Cornel Galeș și Ileana Ciuculete s-au stins din viață la doi ani distanță unul față de celălalt. Povestea lor de iubire bate orice film, dar ambii au sfârșit în mod tragic. Îndrăgita cântăreață de muzică populară a murit fulgerător, în 2017, în urma unei ciroze hepatice galopante, iar soțul ei a pierit într-un accident tragic, care a avut loc în Spania.
Ziua României a fost marcată printr-un moment special în Dubai. Burj al-Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, a fost „îmbrăcată” în culorile drapelului național al României. Sute de români au privit emoționați cum uriașul turn se luminează în roșu, galben și albastru.
Blestemele par să se ţină lanţ de familia Ilenei Ciuculete. Văduvul cântăreței a murit fulgerător într-un accident de mașină, în Spania, pe 1 decembrie. Fina celor dori este în stare de șoc. Alexandra Maria Voincilă (19 ani), a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.
Liviu Dragnea a făcut prima sa postare pe Facebook, de când a fost încarcerat. Fostul Lider al PSD a scris, duminică (1 decembrie), un mesaj cu ocazia Zilei Naționale, în care a scris că și-a scarificat libertatea de dragul țării.
În noaptea de duminică spre luni (1-2 decembrie), pe Twitter a apărut zvonul că Regina Elisabeta ar fi murit în urma unui atac de cord. „Vestea” s-a viralizat rapid, iar rețelele sociale au fost împânzite de articole și postări legate de moartea Reginei Marii Britanii.
Vestea morții lui Cornel Galeș i-a șocat pe apropiații acestuia! Văduvul Ilenei Ciuculete s-a stins din viață duminică (1 decembrie), într-un teribil accident de mașină produs în Spania. Tragedia s-a petrecut în localitatea Torrent, lângă Valencia. Bărbatul avea doar 57 de ani.
Atenție șoferi! Meteorologii au emis o informare de ninsori, vreme rece şi intensificări ale vântului, valabilă de luni dimineaţă, de la ora 7.00, până marţi, la ora 10.00.
Mircea Badea (45 de ani) a anunțat că vor avea loc schimbări în ceea ce privește emisiunea sa de la Antena 3. După 15 ani de emisie, realizatorul tv a declarat că producția „În gura presei” va dispărea de pe post.
Zi neagră în Albania, marți (26 noiembrie), atunci când un cutremur de 6,3 grade pe scara Richter a distrus tot ce a prins în cale. Mai multe clădiri s-au prăbușit, iar oamenii au ieșit panicați în stradă. Seismul a avut loc la 4 dimineața și a prins pe toată lumea dormind. Bilanțul victimelor a crescut dramatic în ultimele ore.
Fosta Miss Belarus, Maria Vasilevici, a devenit cel mai tânăr parlamentar din Belarus. Ea are 22 de ani și este cu 43 de ani mai tânără decât iubitul ei, Alexander Lukașenko (65 de ani), supranumit „ultimul dictator din Europa”.
O tânără de 27 de ani care a lucrat ca gardian la o închisoare din Marea Britanie a întreținut relații intime cu un deținut. Ayshea Gunn a avut o relația de patru luni cu Khuram Razaq, un bărbat de 29 de ani.
Un cutremur puternic de magnitudine 6,4 grade pe scara Richter a zguduit Albania marţi (26 noiembrie) cu puţin timp înainte de ora locală 4:00, al doilea în aproximativ două luni. Autoritățile albaneze au anunțat că mai multe persoane au fost prinse sub dărâmăturile unui bloc cu șase etaje, care s-a prăbușit în urma cutremurului.
O fetiță de 10 ani a trecut printr-un adevărat coșmar! Copila din municipiul Brăila a fost violată de doi bărbați, de 20 și 30 de ani, care au ademenit-o într-o locuință.
Misiune ieșită din comun pentru pompierii din Argeș, luni (25 noiembrie). Un localnic a sunat la 112 după ce a văzut un cal căzut în solul mlăștinos de pe albia râului Argeș. Intervenția a fost una dificilă, însă din fericire animalul a scăpat cu viață.
Peste 60 de medici și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu starea de sănătate a fondatorului WikiLeaks, într-o scrisoare deschisă publicată luni (25 noiembrie). Julian Assange (48 de ani) este deținut la Londra și amenințat că va fi extrădat în SUA, unde este acuzat de spionaj.
Shiloh Jolie-Pitt (13 ani) s-ar afla în prezent sub un tratament de schimbare de sex, finanțat chiar de mama sa, Angelina Jolie (44 de ani). Actrița nu a confirmat nimic oficial, mai ales că procesul pentru custodia copiiilor încă nu s-a încheiat.
Tragedie în Dolj! Un bărbat în vârstă de 43 de ani şi fiica sa, în vârstă de 12 ani, au murit luni dimineaţă, într-un accident rutier, după ce au fost loviţi de o maşină în timp ce traversau neregulamentar.
Liviu Dragnea, aflat în închisoare, a făcut plângere penală, după ce nu a putut vota la alegerile prezidențiale. Încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, fostul lider social-democrat a depus, prin intermediul avocatului său, o plângere la Parchetul Sectorului 5.
Scandalul din familia regala britanica e departe de a se fi încheiat! Fiului preferat al Reginei Elisabeta a II-a, Andrew (59 de ani), i-au fost aduse acuzații de viol și de întreținere de raporturi sexuale cu minori, iar asta l-a făcut să se retragă „forțat” din viața publică.
O cursă aerină Aeroflot, care zbura de la Moscova la Anapa, a aterizat de urgență după ce copilotul de 49 de ani a făcut stop cardiac în timpul zborului, duminică (24 noiembrie). Potrivit pilotului, colegul săy s-a plâns că îi este rău și a trimis-o pe una dintre asistentele de bord să întrebe dacă există vreun doctor printre pasageri.
O mașină s-a „scufundat” cu totul într-un crater apărut din senin în asfalt, iar o alta s-a oprit la jumătate, după lucrările efectuate pe Aleea Compozitorilor din București.
O asistentă medicală și-a rotunjit conturile lucrând ca stripteuză. Tânăra de 24 de ani este studentă și s-a hotărât să își plătească facultatea dansând la bară, în cluburile de noapte din Marea Britanie.