Cazul cutremurător din Caracal a reușit să atragă după sine și profitori, care încearcă să câștige bani de pe urma părinților îndurerați ai celor două fete dispărute și posibil ucise de principalul suspect Gheorghe Dincă, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Unchiul uneia dintre fete, Alexandru Cumpănașu, a dezvăluit că părinții Alexandrei au primit un telefon în care un tânăr se dădea drept răpitorul acesteia și cerea o sumă uriașă pentru a le înapoia fiica celor doi soți.
La doar câteva zile de la incidentul în care Mocăniță de pe Valea Vaserului a deraiat și mai multe persoane au fost rănite, accidentul s-a repetat. Salvamontiștii din Maramureș au fost alertați vineri, 16 august, printr-un apel la 112 că un vagon al Mocăniței de pe Valea Vaserului a deraiat din nou.
Un accident rutier soldat cu şase persoane rănite a avut loc joi seara, 15 august, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 19, pe sensul de mers către Piteşti, a informat Centrul INFOTRAFIC din cadrul IGPR, citat de Agerpres.
Dintr-un raport oficial prezentat de unchiul Alexandrei Măceşanu, Alexandru Cumpănașu, reiese că anchetatorii care s-au ocupat de cazul din Caracal au aflat cu cinci ore înainte de pătrunderea în locuinţa suspectului că numărul de pe care fata a sunat la 112 apelase în luna mai telefonul lui Gheorghe Dincă.
Cu o anchetă complicată și controversată încă în desfășurare, toată lumea încearcă să-și explice motivele lui Dincă pentru presupusele crime comise. Cei care au luat contact cu el au pus atrocitățile sale pe seama faptului că acesta era obsedat sexual și că îmbătrânea şi nu putea să mai întreţină relaţii sexuale ca pe vremuri. „Pentru Dincă, minorele erau nişte trofee. Demonstra că încă mai poate”, spune un anchetator implicat în caz.
Un incident cu totul neobişnuit s-a petrecut joi după-amiază la Acvariul din Constanța. Un turist a lovit geamul unui bazin, a provocat o fisură care, într-o clipă, a făcut ca 4 tone de apă să se reverse, cu peşti cu tot. Bucăţile de geam au rănit o adolescentă de 16 ani care a avut ghinionul să fie chiar în dreptul bazinului.
Anca Serea a devenit mămică pentru a șasea oară miercuri, 14 august, după ce a adus-o pe lume pe mezina familiei, o fetiță care a primit numele de Leah-Maria. Cum soția lui Adi Sînă era obișnuită să nască pe cale naturală, așa cum a procedat în cazul celorlalți 5 copiii ai săi, de data aceasta vedeta a avut parte de o surpriză atunci când a ajuns în sala de nașteri.
Fostul Principe Nicolae al României a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile, după ce a circulat cu 112 kilometri la oră în localitatea Băiculeşti, judeţul Argeş.
Așa cum se întâmplă în fiecare an, Ziua Marinei Românești, sărbătorită la data de 15 august, este marcată printr-un adevărat spectacol naval pe litoral, completat de o paradă a marinarilor militari. Bineînțeles, și în 2019 nelipsit de la eveniment a fost cuplul prezidențial format din președintele țării Klaus Iohannis, însoțit de soția acestuia, Carmen.
Pentru a marca împlinirea vârstei de 53 de ani, Halle Berry s-a gândit să contrazică natura și să arate că și femeie cu prefixul „5” pot fi în continuare sexy și dezinvolte. Actrița a publicat pe contul personal de Instagram o imagine în care apare fără sutien, iar internetul „a luat foc”, într-un sens pozitiv, bineînțeles.
Anca Serea a devenit mămică pentru a șasea oară, fiind deja obișnuită cu ideea de naștere, însă în ziua de miercuri vedeta a avut parte de „o surpriză” din partea medicilor, care i-au explicat că deși își dorește, nu mai poate naște pe cale naturală. Serea a trecut, astfel, prin prima ei operație de cezariană, la al șaselea copil. Iată motivele!
În acest sfârșit de săptămână, iubitorii filmelor de lung și scurtmetraj sunt așteptați la cea de-a 9-a ediție a Chitila Film Fest. Și în acest an, cinefilii se vor delecta cu peste 10 ore de proiecții în aer liber, pe 17 și 18 august, în Parcul Dendrologic din Chitila.
Gabriela Cristea și soțul ei, Tavi Clonda, se apropie cu pași repezi de două evenimente importante în viața lor. Cei doi soți urmează să-și boteze fetița cea mică, pe Iris, și să organizeze și cununia lor religioasă în scurt timp, fiind de la sine înțeles că partenerii sunt în „focurile” planificărilor.
Anca Serea a devenit miercuri, 14 august, mămică pentru a șasea oară și, după ce a născut, și-a adunat ultimele forțe pentru a-și strânge micuța în brațe și a petrece timp cu aceasta. Pe rețelele de socializare, artista a publicat și prima imagine cu noua membră a familiei, care a primit numele Leah.
Emoții și clipe de neuitat în familia Serea-Sînă, având în vedere că Anca a adus pe lume cel de-al șaselea copil. Vedeta s-a dus „de bunăvoie” la spital, având impresia că i s-a rupt apa și bine a făcut! Înainte să-i dea naștere celui de-al șaselea copil al său, aceasta și-a anunțat și admiratorii virtuali în legătură cu posibilitatea de a-și aduce pe lume bebelușul.
O femeie în vârstă de 79 de ani și un copil în vârstă de doar 3 ani au murit într-un accident produs în localitatea Văcăreni, pe drumul dintre Constanța și Tulcea, după ce bolid ce gonea cu viteză mare a pătruns în curtea unei case, lovind mortal cele două victime.
Un adolescent de 15 ani a decis „să se joace” cu forțele de ordine din România, prinzând curaj după cazul mediatizat al Alexandrei Măceșanu, tânăra răpită pe care polițiștii nu au putut-o găsi în termen util pentru a o salva. Băiatul a „pus pe jar” poliția Capitalei după ce a folosit numărul de urgență 112 pentru a reclama faptul că a fost răpit și sechestrat într-o casă. Gluma lui i-a costat scump pe părinții lui însă.
Un număr de 21 persoane au fost implicate duminică după-amiază, 11 august, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 7, în zona satului Râu Vadului, comuna Câineni, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Vâlcea, a informat IGSU.
12 persoane au fost rănite, printre care și un copil, după ce locomotiva Mocăniței a deraiat pe Valea Vaserului, în județul Maramureș, sâmbătă, 10 august. În trenul de linie îngustă se aflau aproximativ 200 de persoane în momentul deraierii, cursa fiind una obișnuită. Victimele au fost transportate în cel mai scurt timp la cel mai apropiat spital, pentru îngrijiri medicale. În urma incidentului, o zi mai târziu, polițiștii din Maramureș au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din cul
Un accident soldat cu mai mulți răniți, printre care și 3 copii, a avut loc pe autostrada A1. Nefericitul incident a avut loc duminică după amiază, 11 august, în județul Arad, traficul fiind blocat pe un sens de mers. Un bărbat a fost încarcerat.
Un protestatar a fost ridicat cu forța de jandarmi, sâmbătă, 10 august, de la mitingul din Piața Victoriei, și amendat cu 300 de lei pentru injurii aduse forțelor de ordine. Într-o filmare care s-a propagat rapid pe internet apar șase jandarmi care pun protestatarul la pământ și încearcă-l imobilizeze.
Zi plină de emoții în familia Andreei Bălan! Vedeta s-a cununat civil cu partenerul ei de viață sâmbătă, 10 august, iar fericirea a fost sentimentul general care a domnit peste întregul eveniment. Pentru unii membrii ai familiei vedetei însă, emoțiile nu au fost de natură pozitivă, tatăl acesteia, Săndel Bălan, nefiind invitat la eveniment, gest care l-a întristat profund, deși se bucură pentru marea zi a fiicei lui.
Actrița Olivia Newton-John, în vârstă de 70 de ani, nu reușește să scape de boala care o macină de atâta amar de vreme, luptându-se cu cancerul pentru a treia oară. Aceasta a mărturisit, într-un interviu emoționant și dureros de privit, deși vedeta este împăcată cu situația și are în continuare zâmbetul pe buze, că a decis să se concentreze asupra timpului pe care îl mai are de trăit.
Manifestația care marchează un an de la reprimarea violentă a protestelor diasporei din 10 august a început, sâmbătă, în Piața Victoriei, unde până la orele 19:00 s-au adunat peste 5.000 de protestatari. Sunt anunțate proteste în Capitală, dar și în alte mari orașe ale țării, la un an de la manifestaţiile antiguvernamentale terminate cu interventia brutală a jandarmilor.
12 turişti care se aflau în vagonul situat în spatele locomotivei trenului Mocăniţa au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma deraierii acestuia. Printre persoanele rănite se numără și doi copii, unul în vârstă de trei ani și un bebeluș.
Dani Oțil se tot mândrește de ceva vreme cu iubita lui, modelul Gabriela Prisăcariu, în vârstă de 26 de ani, care a fost supranumită „Miss Funduleț”, având în vedere statulul său de „vedetă de podium”, combinat cu posteriorul care expus în costum de baie reușește să întoarcă multe priviri. În vacanță nu a mai mizat pe atuul acesta însă, ci și-a pus „la bătaie” decolteul, pozând fără sutien. Iată imaginile!
După ce s-a tot vehiculat în presă că starea de sănătate a îndrăgitului artist Mihai Constantinescu ar fi din ce în ce mai precară, medicul Monica Pop, care are o relație apropiată cu cântărețul și îl vizitează adesea la spital, a susținut că există multă dezinformare în acest sens și că anumite tabloide se folosesc de subiect pentru a genera audiență, chiar dacă adevărul este altul.
Prinţesa Charlotte, fiica de patru ani a ducilor de Cambridge, este o apariţie drăgălaşă, iar fotografii caută întotdeauna să surprindă cele mai bune cadre cu sora mai mică a prinţului George. În timpul ultimului eveniment la care a participat alături de ducesa de Cambridge şi bunica sa, Carole Middleton, Charlotte a făcut un gest surpinzător care a fost, cu siguranţă, deliciul publicului.
Tragedie joi, 8 august, la Sarmizegetusa Regia. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, trei persoane au fost lovite de fulger. Una dintre ele, un bărbat de 47 de ani, care era paznic al sitului arheologic, și-a pierdut viața, iar doi soți, aflați în vizită, au suferit traumatisme.
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din SUA, a fost condamnat la închisoare pe viață după ce și-a omorât sora din cauza unui motiv halucinant. Se pare că cearta dintre cei doi a pornit de la o simplă parolă de Wi-Fi, pe care băiatul o schimbase pentru a putea avea o conexiune la internet mai puternică.