Conținut scris de Elena Zamfir

Pagina 28
dr william jpg
Care sunt secretele longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin”
Un medic de 102 ani a povestit cum a început să consume sardine încă de la vârsta de 6 ani, mult înainte ca beneficiile acizilor grași omega-3 să fie pe deplin cunoscute. Pensionat la 85 de ani, aproape două decenii mai târziu, el trăiește în continuare independent, își pregătește singur mesele și
Fapt divers
ceausescu si ciuperca de la peles logo jpg
„Ciuperca“ din lemnăria Castelului Peleş care l-a făcut pe Ceauşescu să nu-şi mai facă reşedinţă de protocol. O poveste puțin cunoscută din epoca comunistă
Oricine vizitează România, măcar pentru câteva zile, trebuie să treacă neapărat și pe la Castelul Peleș din Sinaia. Ce mulți nu știu este faptul că această construcție impresionantă a cunoscut o perioadă destul de zbuciumată în perioada comunismului. În 1948, Castelul Peleș a fost închis, din ordinu
Fapt divers
cumparaturi Paste jpg
Românii au ales Bulgaria pentru cumpărăturile de Paște. Unde e mai scump, în ţară sau la vecini?
Numărăm orele până când ne vom reuni cu toții în jurul mesei de Paște, iar pregătirile sunt în plină desfășurare! Piețele, magazinele și băcăniile sunt aglomerate, iar supermarketurile online abia mai fac față miilor de comenzi. Cozi s-au format inclusiv la vecinii bulgari. Este primul Paște în care
Internațional
izidor jpeg
Abandonat în orfelinatul groazei din Sighet. Povestea lui Izidor, considerat de comunişti „irecuperabil” și „aruncat” în lagăr
Izidor Ruckel este unul dintre miile de copii care au crescut în centrul pentru minori cu boli incurabile din Sighetul Marmației. Până la vârsta de 11 ani, a trăit la Sighet în condiții dificil de imaginat astăzi. Amintirile din acea vreme îl bântuie și acum.
Fapt divers
cristina balan webp
Lovitură pentru Elon Musk. O româncă, victorie împotriva miliardarului în instanță. Cine este Cristina Bălan și cu ce se ocupă
Lovitură pentru Elon Musk. Cristina Bălan, inginera de origine română la Tesla, ale cărei inițiale sunt gravate pe bateriile de la mașinile Model S, a câștigat recent o etapă importantă într-un proces de lungă durată de defăimare intentat împotriva gigantului auto condus de miliardarul american.
Internațional
masini soferi
Atenție, șoferi! Noua lege antidrog la volan. Ce trebuie să ai la tine dacă nu vrei să ajungi după gratii
O nouă lege care vizează conducătorii auto ce folosesc substanțe psihoactive este pe cale să schimbe regulile jocului în trafic. Inițiativa legislativă aflată în dezbatere prevede pedepse aspre nu doar pentru consumul de droguri, ci și pentru administrarea anumitor medicamente fără rețetă.
Național
netflix shutterstock jpg
Din nou în topul Netflix. Filmul care i-a fascinat total pe români
În săptămâna 4-10 aprilie 2022, acest film lansat cu doi ani înainte ocupa un loc în topul celor mai populare filme și seriale de pe Netflix. În prezent, pelicula a ajuns din nou în clasament, fiind pe locul 9 în rândul celor mai vizionate producții de pe platforma de streaming.
PrimeTime
Orașul Granadilla jpg
Unde se află orașul-fantomă, abandonat din greșeală. Pare înghețat în timp și nimeni nu s-a mai întors: „Ne-au dat afară”
În anii 1960, guvernul spaniol a evacuat o localitate veche ce urma să fie inundată de apele unui nou baraj. Doar că asta nu s-a întâmplat. Mica așezare pare „înghețată în timp”. Orașul medieval Granadilla este acum un oraș-fantomă. Vizitatorii pot vizita încăperile goale, se pot plimba pe străzi și
Fapt divers
via transilvanica
Traseul din țara noastră care i-a fascinat pe străini. Nu este Transfăgărășan: „Peisajele de vis ale României”
Fără îndoială, Transfăgărășan și Transalpina sunt unele dintre cele mai iubite trasee din țara noastră, însă, se pare că un altul i-a fascinat acum pe străini. Este vorba despre Via Transilvanica, de 1.400 km, ce taie în diagonală România și străbate pajiști montane, păduri desprinse din basme și mă
Fapt divers
Filmul care a cucerit topul Netflix, foto Shutterstock jpg
Unul dintre cele mai iubite seriale de pe Netflix are un nou sezon. A ajuns pe locul 2 în topul celor mai vizionate producții, la câteva zile de la premieră
Pe data de 10 aprilie 2025, Netflix a lansat cel de-al șaptelea sezon al unuia dintre cele mai iubite seriale. Format din șase episoade, noul sezon a plasat seria pe locul doi în topul celor mai vizionate producții de pe platforma de streaming.
PrimeTime
Microbuz prabușit în Dunăre
Tragedia din Orșova, surprinsă de o cameră de supraveghere. Șoferul microbuzului scufundat în Dunăre, un cetățean bulgar, a murit
Tragedia care a avut loc luni, 14 aprilie, când un microbuz a căzut în Dunăre, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct din Mehedinţi, a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă.
Național
bautura brifcor jpg
Din ce era făcută, de fapt, băutura Brifcor, foarte populară în comunism. Printre ingrediente, buruieni. Din ce era obținută culoarea galbenă?
Unele mărci din perioada comunistă au reușit să dăinuie până în prezent și sunt încă puternice. Un astfel de exemplu este Brifcor, o marcă de băuturi răcoritoare produsă în România comunistă, repusă în circulație în anul 2006 de Romaqua Group.
Fapt divers
NEWS MEHEDINTI jpeg
Noi informații în cazul tragediei de la Orșova! Autovehiculul căzut în Dunăre a fost adus la mal UPDATE
Un microbuz a căzut luni după-amiază, 14 aprilie, în Dunăre, în zona viaductelor Bahna și Vârciorova, județul Mehedinți. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție. Se pare că microbuzul a evitat ciocnirea cu un alt autoturism. Nu se cunoaște numărul pasagerilor, însă este imposibil să exi
Național
bebelus jpg
Schimbat accidental la naștere în urmă cu 60 de ani. Un bărbat acuză spitalul că i-a distrus viața
Un bărbat din New York, Kevin McMahon, în vârstă de 64 de ani, a aflat după șase decenii că a fost naștere la naștere cu un alt copil. El afirmă că întreaga lui existență a fost afectată de greșeala spitalului și acum cere despăgubiri în justiție pentru suferința îndurată.
Internațional
netflix pexels jpg
Filmul din 2020 de pe Netflix care i-a cucerit pe abonați. A debutat pe primul loc în box office-ul românesc în anul lansării
Lansat în 2020, acest film de pe Netflix, care a debutat pe primul loc în box office-ul românesc în weekend-ul lansării, a ajuns în Top 10 cele mai vizionate producții de pe platforma de streaming. Scrisă, regizată și produsă de Paul W. S. Anderson, pelizula este bazată pe o serie de jocuri de la Ca
PrimeTime
imperiul bizantin 02294400 webp
Ce Imperiu a purtat numele de Romania. Și-a schimbat denumirea de mai multe ori de-a lungul anilor
Unul dintre cele mai mari imperii din istorie a fost Imperiul Bizantin, care a existat timp de 1125 de ani. Ce mulți nu știu este faptul că într-un timp acesta a purtat, de fapt, numele de Romania.
Fapt divers
Victor Ponta lansare 5 FOTO INQUAM
Victor Ponta a povestit cum a inundat sate întregi din România, pentru a proteja Serbia: „I-am ajutat”
Victor Ponta a discutat în emisiunea „Hai, live!”, moderată de Robert Turcescu și Dan Andronic, despre cauza pentru care a primit cetățenia sârbă. Candidatul independent la președinția României a recunoscut că în 2014, când conducea Guvernul României, a luat decizia de a permite inundarea unor sate
PrimeTime
netflix pixabay jpg
Abia lansat, a ajuns pe locul 1 pe Netflix. Serialul care a cucerit întreaga Planetă
Lansat pe Netflix pe data de 3 aprilie 2025, acest serial a urcat rapid în top 10 cele mai vizionate producții de pe platforma de streaming, iar în prezent se află pe primul loc. Cu o distribuție impresionantă și o poveste plină de tensiune, serialul promite să te țină lipit de micul ecran.
PrimeTime
Pettorano sul Gizio prima comunitate prietenoasă cu urșii din Italia Colaj Visit Italy EU&TripAdvisor DMS
Cum a ajuns un sat abandonat o destinație turistică de succes. Locul a renăscut, cu ajutorul urșilor
În timp ce în România dezbaterile despre urși oscilează adesea între spaimă, petiții și controverse, într-un sătuc montan din Italia, localnicii au ales o altă abordare: conviețuirea.
Fapt divers
Ludwig van Beethoven
Simfonia a V-a a lui Beethoven are capacitatea de a lupta împotriva cancerului. Cum e posibil
O serie de cercetări arată că Simfonia a V-a a marelui compozitor Ludwig van Beethoven ar avea puterea de a distruge celulele canceroase. Același rezultat l-ar putea avea și alte creații din muzica clasică. Efecte uimitoare se observă și la nivel psihic.
Fapt divers
sfarsitul lumii jpeg
Sfârșitul lumii se apropie? Ce transmit cei de la NASA. Anul când va avea loc Apocalipsa
Administrația Națională Aeronautică și Spațială (NASA), împreună cu o echipă de cercetători japonezi de la Universitatea din Toho, au estimat momentul exact când va veni cu adevărat sfârșitul lumii pe Planeta Pământ.
Internațional
Chefi la cuțite antena 1 jpg
Cei patru jurați de la „Chefi la cuțite”, amenințați de o concurentă: „Nu se poate așa ceva”
Marți, 8 aprilie 2025, spiritele s-au încins în platoul emisiunii „Chefi la cuțite”. O concurentă i-a pus pe jar pe cei patru chefi de la Antena 1. S-au aruncat amenințări și replici dure în show-ul culinar. Care a fost motivul care a dus la scandal?
PrimeTime
donald trump jr/ FOTO: FAcebook
Donald Trump Jr. vine în România, cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Motivul vizitei
La sfârșitul lunii aprilie, chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București.
Internațional
giulio gelardi colaj captura video jpg
Un fermier a readus la viață un aliment menționat în Biblie, cunoscut sub numele de „aurul alb” al Siciliei. Vinde un kilogram cu 200 de euro
Un superaliment pomenit de 17 ori în Biblie a fost „reînviat” de un agricultor din Sicilia. Mana, o rășină albă plină de minerale, a fost recoltată în zona mediteraneană de peste un mileniu, însă urbanizarea și industrializarea au dus la dispariția aproape completă a acestei îndeletniciri în ultimel
Internațional
netflix pixabay png
Filmul care a ajuns din nou în topul Netflix, la 2 ani de la lansare. Povestea te ține cu sufletul la gură
Un film horror din 2023 a ajuns din nou în Top 3 pe Netflix. Dacă în anul lansării ocupa locul 3 în clasamentul celor mai vizionate producții de pe platforma de streaming, în prezent, se află pe a doua poziție. Pelicula este inspirată din realitate.
PrimeTime
caini jpg
Câți ani are câinele tău, de fapt. A fost demontat mitul celor 7 ani umani
Te-ai întrebat vreodată dacă vârsta câinelui tău este chiar cea estimată? De multă vreme, este vehiculată ideea că fiecare an de viață al unui câine ar fi echivalent cu șapte ani omenești. Dar metoda este una eronată, spun experții. Cum se calculează vârsta unui câine, de fapt?
Fapt divers
Gurabarza Treptele Romane Ruda Foto Daniel Guță (183) jpg
Minele care au adus României sute de tone de aur. O mulțime de persoane ajung aici sperând că o să se îmbogățească
Minele de aur din Gurabarza, Hunedoara, au scos sute de tone de aur. Deși au fost închise, pasiunea pentru aur nu i-a lăsat pe localnici, care știu de bogățiile imense din adâncuri.
Fapt divers
Chioșc în Parcul Cișmigiu, la sfârșitul secolului al XIX-lea (© Wikimedia Commons)
Ce salarii aveau românii în 1900. Ce puteau cumpăra cu cât câștigau
Ce fel de salarii aveau românii în anul 1900? După Războiul de Independență din anii 1877-1878, România a trăit o vreme de dezvoltare economică fondată cu precădere pe producția agricolă și creșterea animalelor. Drept urmare, viața locuitorilor a fost din ce în ce mai bună, până către Marele Război.
Fapt divers
bloc pexels jpg
Amenzi de până la 5.000 de lei. Spaţiul care trebuie amenajat obligatoriu în fiecare bloc
Fără adăpost de protecție civilă în bloc, riscați penalizări severe. Este o nouă prevedere pe care asociațiile de proprietari trebuie să o respecte, începând cu anul curent. Potrivit legii, fiecare bloc este obligat să aibă amenajat un astfel de spațiu. În realitate, majoritatea nu au, iar cele care
Fapt divers
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Platforma de pariuri care l-a dat învingător pe Donald Trump știe numele celor care vor ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale din România
Platforma de predicții care l-a dat învingător pe Donald Trump, în Statele Unite ale Americii, Polymarket, continuă să ofere în timp real estimări pentru scrutinul prezidențial din România, fixat pentru data de 4 mai 2025.
Actualitate