Generalul român care a sfidat Armata Roșie și a ajuns în temnițele comuniste
Unul dintre cei mai respectați ofițeri ai Armatei Române a fost generalul Gheorghe Mihail. Deși știa că va avea de suferit din cauza ocupației sovietice, el a refuzat să colaboreze cu Armata Roșie și a fost singurul general care a protestat deschis împotriva abuzurilor comise asupra populației.

Spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, soarta României era deja decisă. Chiar înainte de 23 august 1944, atunci când regele Mihai l-a arestat pe mareșalul Antonescu și a ordonat întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, marile puteri stabiliseră că țara noastră va intra în sfera de influență sovietică. Mulți contemporani au înțeles atunci că indiferent de eforturi, România nu mai putea schimba cursul istoriei.
„În timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo şi la Stockholm să obţină un armistiţiu care să salveze independenţa şi suveranitatea ţării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt şi obţinea vânzarea României”, scria, în „Agonia României”, avocatul Nicolae Baciu.
Până la semnarea armistițiului cu Uniunea Sovietică, în septembrie 1944, trupele ruse au continuat să acționeze ca într-un teritoriu cucerit, deși România nu mai era aliata Germaniei.
„Armata Roşie, pe măsura înaintării ei, ignora cu desăvârşire schimbarea intervenită în orientarea României şi, în consecință, dezarma şi captura unitățile române din Moldova. Numărul celor căzuți astfel în captivitate s-a ridicat la aproximativ 140 000. În acelaşi timp, jafurile şi violurile comise de soldații sovietici evocau, mai degrabă, o năvălire a barbarilor, decât străbaterea teritoriului național de către noii aliați”, scria Florin Constantiniu în „O istorie sinceră a poporului român”.
Generalul care a avut curajul să spună „nu”
În acea perioadă critică s-a remarcat Gheorghe Mihail, un ofițer superior care a refuzat ordinele impuse de sovietici și a reușit să salveze Bucureștiul de la distrugere. A sfidat comandanții Armatei Roșii, nu a acceptat să lupte alături de ei și a protestat oficial împotriva tratamentului aplicat militarilor și civililor români. După instaurarea regimului comunist, a fost arestat și purtat prin aproape toate închisorile politice, dar nu a încercat niciodată să părăsească țara și și-a asumat cu demnitate alegerile făcute. Gheorghe Mihail și a fost general al Armatei Române, dar și Șef al Marelui Stat Major.
Cariera sa militară a pornit din Brăila, unde s-a născut pe 25 martie 1887, într-o familie cu tradiție în armată. Tatăl său, colonelul Dumitru Mihail, l-a încurajat să urmeze aceeași cale. Gheorghe Mihail a absolvit Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București, fiind coleg de promoție cu generalul Constantin Sănătescu, viitor prim-ministru al României. Tânăr disciplinat și capabil, Gheorghe Mihail a fost remarcat rapid. În 1911, a plecat la specializare în armata austro-ungară, unde a făcut parte timp de doi ani din Divizia a 7-a de Infanterie la Esseg.
A profitat de această perioadă pentru a călători și a-și lărgi orizonturile, vizitând Berlin, Veneția, Paris, Roma și chiar Egipt. Întors în țară, a fost mobilizat pentru cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913.
Citește mai multe pe Adevărul.ro




































