Conținut scris de Elena Zamfir

Pagina 34
film  jpg
Serialul lansat recent care te va ține lipit de ecran. Este bazat pe un celebru roman, iar finalul e complet neașteptat
Unul dintre cele mai așteptate seriale pe final de an a fost, fără îndoială, „The Day of the Jackal” („Ziua şacalului” n.r). Cu Eddie Redmayne, Lashana Lynch şi Úrsula Corberó în rolurile principale, producția lansată în luna noiembrie a acestui an a reușit să îi cucerească rapid pe iubitorii serial
Ingrid Bergman jpg
Povestea de dragoste care a declanşat „scandalul secolului XX” la Hollywood. Ingrid Bergman și-a părăsit familia pentru Roberto Rossellini
Ingrid Bergman şi Roberto Rossellini au iscat, conform presei vremii de la Hollywood, „scandalul secolului”. Actrița din filmul „Casablanca” și-a părăsit familia pentru faimosul regizor italian, fiind căsătorită când şi-a început relaţia cu Rossellini şi avea chiar o fetiţă pe care „a abandonat-o”.
david popovici inquam jpg
David Popovici, nominalizat pentru premiul de cel mai bun înotător european al anului
David Popovici scrie încă o dată istorie! Campionul român în vârstă de 20 de ani a fost nominalizat de forul continental de nataţie pentru titlul de cel mai bun înotător european al anului 2024!
foto mare casa singur acasa jpeg
„Nu suntem în stare să le înţelegem”. Motivul pentru care românii încă se uită de Crăciun la „Singur Acasă”
Unul dintre filemele de Crăciun cu cele mai mari încasări din toate timpurile este, fără doar și poate, „Singur acasă”. În fiecare an, în prag de sărbători, majoritatea se stau în fața micului ecran pentru a urmări celebra producție. Și totuși, de ce se uită încă românii la „Singur Acasă”? Irina Nis
wizz air pixabay jpg
Wizz Air lansează o nouă rută din București către o destinație preferată de români. Prețuri de la 159 lei
Luni, 16 decembrie 2024, Wizz Air a anunțat adăugarea unei noi rute din București către o destinație preferată de români. Zborurile zilnice vor pleca de pe Aeroportul Băneasa, începând din 9 iunie 2025
netflix pixabay jpg
Filmul de pe Netflix care a rupt topurile. În doar 3 zile, a reușit să-i cucerească pe români
Lansat pe 13 decembrie 2024, acest film de pe Netflix a urcat rapid pe locul 1 în top cele mai vizionate producții de pe platforma de streaming. De asemenea, pelicula, care îi are în rolurile principale pe actorii Taron Egerton, Sofia Carson, Danielle Deadwyler și Jason Bateman, a primit recenzii po
camera video webp
Prima cameră video inteligentă care depistează șoferii drogați sau băuți, testată pentru prima dată. Unde?
Șoferii aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor ar putea fi detectați de o cameră cu inteligență artificială de ultimă generație, care este testată pentru prima dată în Marea Britanie.
Vlad Petreanu - foto Eduard Enea
Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români a anunțat că se retrage: „Aceasta este ultima săptămână în care...”
Un cunoscut jurnalist a anunțat că pleacă de la matinalul Europa FM. Mai exact, este vorba despre Vlad Petreanu, jurnalist la Europa FM și realizatorul emisiunii „Deșteptarea”. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare, unde au fost dezvăluite și motivele.
cosmin bucur ucraina foto captura video jpg
Cât de scumpă e mâncarea într-un restaurant din Ucraina, pe timp de război. Vlogger român: „Nu cad bombe, granița o treci ușor”
Cosmin Bucur, un vlogger român, a ajuns acum ceva timp pe meleagurile Ucrainei, țară aflată în război. Tânărul a vrut să afle cât de scumpă este mâncarea aici, mai ales că ar trebui să existe o mare penurie de alimente. Prima oprire a românului a fost la Cernăuți, situat aproape de granița cu Români
michael jackson jpg
Piese ale lui Michael Jackson, care nu au fost lansate niciodată, găsite într-un depozit abandonat
O colecţie de casete inedite cu Michael Jackson a fost găsită de un cunoscut colecționar de obiecte muzicale, Gregg Musgrove, într-o unitate de depozitare din San Fernando Valley, aparţinând producătorului muzical Bryan Loren. Melodiile nu au fost niciodată lansate.
restaurant foto unsplash jpg
Cum au reacționat 2 italieni, după ce au văzut prețurile restaurantelor din România: „Nu ne venea să credem”
Un cuplu italian a vizitat recent România pentru prima dată. Atracțiile din București i-au impresionat, dar în afară de asta, cuplul a observat ceva de care se plâng mulți străini. Prețurile de la terasele și restaurantele românești îi uimesc chiar și pe români.
somn pexels jpg
Cum vor arăta oamenii în 2050. De ce este important un somn de 7 - 9 ore pe noapte
Model digital grotesc prezintă cum vor arăta oamenii în 2050 dacă nu începem să dormim suficient. Medicii recomandă ca adulții să doarmă între șapte și nouă ore pe noapte. Vor apărea dureri de spate, părul se subțiază, piele este lăsată, ochii sunt roșii și apar pierderi de memorie.
netflix shutterstock jpg
Comedia romantică de pe Netflix care i-a cucerit pe abonați. A fost adăugată recent și se află pe locul 1
A sosit weekendul și cu siguranță vrei să te relaxezi urmărind un film singur, sau de ce nu, cu familia. Dacă ești în pană de idei și nu știi la ce producție să te mai uiți, venim noi cu o recomandare. Aflată în prezent pe locul 1 în top cele mai vizionate filme de pe platforma de streaming Netflix,
netflix pixabay png
Filmul care face furori pe Netflix. Este una dintre cele mai apreciate producții de pe platforma de streaming
Lansat pe 4 decembrie 2024 pe Netflix, un film a reușit să urce rapid în preferințele românilor, aflându-se în prezent pe locul doi în clasamentul celor mai apreciate producții de pe platforma de streaming. Este, de asemenea, una dintre cele mai apreciate pelicule. Filmul este bazat pe un roman scri
Badab Soort Springs pexels jpg
Locul unic în lume de care mulți nici nu au auzit. Are un peisaj ireal și este considerat o adevărată minune naturală
Uimitorul Badab-e Surt din Iran este o adevărată capodoperă a naturii, formată în timpul epocilor Pleistocen și Pliocen. Peisajul ireal, de poveste, este uimitor. Zona este una dintre cele mai populare atracții turistice din Iran.
ninsori si ger in martie getty jpg
Iadul alb lovește România. Ninsori și viscol, timp de 17 zile. De când?
Vremea se schimbă drastic, iar temperaturile scad considerabil. Aplicația EaseWeather avertizează că luna ianuarie va fi una plină de ninsori puternice și viscol. Aceasta ar putea să-i îngrijoreze pe români. Deși luna decembrie nu va aduce ninsori semnificative în toată țara, ianuarie va fi o lună r
reincarnare jpg
Este reîncarnarea reală? Ce arată un studiu secret al Pentagonului
Sarah Holcomb, o comediantă, a readus în atenție un studiu al serviciilor de informații ale armatei americane, intitulat „Analysis and Assessment of The Gateway Process”, care a rezumat descoperirile astfel: „Suntem destul de siguri că reîncarnarea este reală”. Raportul de 29 de pagini a fost redact
ceausescu congres jpg
Proiectul ambițios a lui Ceaușescu care a fost sortit eșecului. De ce a vrut dictatorul să construiască un tunel în Munții Făgăraș
Deja știm cu toții că dictatorul Nicolae Ceaușescu a avut planuri mărețe pentru multe orașe din țară, iar printre aceastea se numără și cel prin care dorea aducă apă curată din Munţii Făgăraş direct în Bucureşti. Cum? Ei bine, cu siguranță Nicolae Ceaușescu nu a dus deloc lipsă de idei menite să con
Castelul Windsor   pagina oficiala a Royal Collection Trust (3) jpg
Castelul Windsor, pregătit pentru Crăciun. Cum a fost decorat locul preferat al Reginei Elisabeta
Ca în fiecare an, Castelul Windsor, una dintre reşedințele Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, este pregătit pentru Crăciun! Palatul, care a îmbrăcat straie de sărbătoare, a fost transformat într-un tărâm al minunilor de Crăciun. Piesa centrală a decorului sezonier este un brad Nordmann în
baraj varfu campului captura video facebook jpg
Barajul lui Nicolae Ceaușescu, abandonat după Revoluție, o ruină. Proiectul început în 1987 e terminat în proporție de 80%
Regimul comunist a avut două proiecte majore în derulare pentru regiunea Moldovei: un pod peste râul Siret și un baraj. Milioane de euro au fost investiți în construcția barajului, însă, deși trebuia terminat în 1992, a fost abandonat după Revoluție.
Urs intr o padure de la Ptuna Sursa Romsilva jpg
Imagini amuzante cu un urs în pădurile Vrancei. „Ne face o mică demonstrație”
O cameră video de supraveghere a faunei sălbatice a surprins un urs într-o ipostază neobișnuită într-o pădurea Vrancea. În videoclipul publicat de Romsilva animalul sălbatic este surprins tolănit pe spate în timp ce se scărpina, părând că se află în deplină relaxare.
comoara pexels jpg
„Comoara” românească care a fost salvată de meşteri japonezi. Au venit de la aproape 9.000 km să-i ajute pe români: „Suntem atraşi de Maramureş”
Tradiția românească se împletește cu măiestria japoneză în inima Maramureșului. O echipă de meșteri din Japonia, recunoscuți pentru talentul lor în sculptura în lemn, a restaurat o vâltoare veche de peste 30 de ani în comuna Săpânța. Demersul de salvare a vechii comori aparține unei televiziuni din
Matthew haywood jpg
„Credeam că va fi mai bine de atât”. Părerea unui turist britanic care a călătorit cu trenul la clasa 1 spre Braşov
Câștigătorul emisiunii BBC „Survivor” 2023, care a plecat acasă cu premiul de de 100.000 de lire sterline după ce a învins alți 17 concurenți care au fost abandonați pe o insulă tropicală, Matthew Haywood, a ajuns în primăvara acestui an pe meleagurile românești. Britanicul a ajuns viral după ce s-a
lumanari aprinse alegeri foto facebook png
Cine este de vină pentru haosul iscat de anularea alegerilor? „Judecătorii CCR nu sunt principalii responsabili”
Românii au asistat recent la o decizie care a șocat o țară întreagă. Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024. Demersul Curții de a anula alegerile din România a aruncat țara în dezordine și nu este clar unde se va termina această agitație. Bogdan Iancu, doctor
bhutan tara fara semafoare jpg
O țară din Europa impune reguli stricte pentru turiști, dar și pentru unii proprietari. Ce trebuie să știe cei care ajung aici
O anumită țară din Europa impune reguli stricte turiștilor, dar și pentru anumiți proprietari de pensiuni. Mai exact, având în vedere cele întâmplate în ultimul an de zile, este vorba mai degrabă despre un set de măsuri. Așadar, ce trebuie să știe cei care ajung în această țară?
cafea antiglont jpg
Cum a adus Suleyman Magnificul secretele unei tradiții de 500 de ani care cucerește lumea. Trucuri legate de cafeaua turcească
Cafeaua turcească este sărbătorită în fiecare an pe 5 decembrie. A fost inclusă în anul 2013 de UNESCO în „Patrimoniul Cultural Imaterial”, iar „Ziua Mondială a Cafelei Turcești” celebrează această băutură autentică, cunoscută și apreciată în întreaga lume pentru aroma sa inconfundabilă și metoda tr
Garry Kasparov (2) jpg
Ce mesaj a transmis Garry Kasparov pentru poporul român, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale: „Nu aș vrea să suferiți și să aveți aceeași soartă”
Fostul campion mondial de șah Garry Kasparov, 61 de ani, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istorie, transmite un apel către poporul român cu ocazia turului doi al alegerilor prezidențiale.
Secretele războinicilor barbari din Imperiul Roman pentru a fi imbatabili în lupte Colaj YouTube DMS
Cu ce se drogau războinicii barbari ai Romei, în urmă cu 1.500 de ani, pentru a fi imbatabili în lupte
De la raționarea zilnică a romului de către Marina Regală până la utilizarea pe scară largă a amfetaminelor de către armata germană în cel de-al Doilea Război Mondial, utilizarea narcoticelor în context militar nu este un fenomen nou. Are o istorie veche de mii de ani.
Drumul Mătăsii
Ce a fost, de fapt, Drumul Mătăsii, cea mai cunoscută rută comercială din istorie
Cu secole înainte de apariția navelor de marfă și a telecomunicațiilor, părțile îndepărtate ale Eurasiei erau legate printr-o rețea de rute comerciale cunoscute sub numele de Drumul Mătăsii. Devenită o forță extrem de influentă în lumea modernă, rețeaua a funcționat timp de aproximativ 1.500 de ani,
Procesul electoral după deschiderea urnelor în București și Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Un expert explică cum ar putea să arate viitorul guvern: „Singura soluție rezonabilă ar fi o mare...”
Sergiu Mișcoiu, profesor de relații internaționale la Universitatea Paris-Est-Marne-La-Vallee și Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, consideră că singura soluție este o construcție care să includă toate partidele politice europene.