Conținut scris de Elena Zamfir

Pagina 35
Anul nou la bursa GettyImages jpg
Când au început românii să celebreze Anul Nou. Cum a apărut acest obicei și când se sărbătorea, de fapt, Revelionul
Revelionul este o petrecere netradițională în România. Abia acum 60 de ani românii au început să sărbătorească în masă Revelionul. A fost o modă de sorginte franțuzească, adoptată târziu de familiile boierești și la care majoritatea populației nu avea acces.
Fapt divers
Strămoşii lui Lăpuşneanul, într-o frescă de la Mănăstirea Dobrovăţ; de la stânga la dreapta: Petru Rareş, Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea
Domnitorul Moldovei care a devastat Polonia din cauza unei femei. A fost supranumit „cel Orb” sau „cel Chior”. Căsătorit de trei ori, văduv de două ori
Cine a fost domnitorul moldovean care a devastat Polonia pentru o femeie? Istoria României are mulți voievozi ce sunt recunoscuți pentru vitejia lor și ce au făcut pentru țară, însă, unii, deși înzestrați cu aceleași calități, au avut o personalitate ceva mai obscură. Printre aceștia se numără și fi
Fapt divers
accident craciun carbonizati jpg
Imaginile durerii! Teodora, Constantin şi fetița lor Sofia, înmormântați împreună. Familia a fost condusă pe ultimul drum de zeci de oameni
Joi, pe data de 26 decembrie, doi tineri părinți și fiica lor în vârstă de patru ani au murit carbonizați în urma unui cumplit accident ce a avut loc pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din România: E 85. Astăzi, 29 decembrie, cei trei au fost conduși pe ultimul drum de zeci de oameni. Au fo
Național
castel transformat in hotel captura video jpg
Au transformat un castel abandonat într-un hotel de 4 stele, având un buget mic. Cum au reușit doi prieteni să-și vadă visul cu ochii
Doi prieteni din Franța, Francis și Benoit, fără experieță în construcții, cu un buget extrem de mic, însă ambii cu un vis, au reușit să transforme un castel vechi de secole într-un hotel uimitor de 4 stele. Situat pe dealurile din Corrèze, Castelul Teide, utilizat ca spital în Primul Război Mondial
Fapt divers
netflix pexels jpg
Filmul de pe Netflix care a oprit planeta în loc în 2024. A creat dependență, a rupt toate topurile și a fost vizionat de milioane de persoane
Anul acesta, platforma de streaming Netflix a înregistrat un nou succes global cu un film care a cucerit milioane de spectatori. După succesul de care s-a bucurat cu pelicula „Society of Snow” („Societatea zăpezii” n.r), la începutul lui 2024, Netflix a lansat un film care i-a cucerit pe abonați în
PrimeTime
Stațiunea Râușor din Retezat  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (25) jpg
Stațiunea superbă din Munții Retezat, înființată pe rămășițele unei foste colonii muncitorești, care a fost luată cu asalt de turiști
Mii de turiști au ajuns în ultimele zile în stațiunea montană Râușor din Munții Retezat. Râușor este o stațiune de vacanță cu o istorie aparte, înființată în anii '70 în munți, pe locul unei foste colonii muncitorești
Fapt divers
Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (37) jpg
Orașul din România care renaște odată cu ample investiții în turism și autostrăzi. „Cetatea sa este un munte de istorie”
Alba Iulia este singurul municipiu reședință de județ din vestul României cu o populație în creștere în ultimii ani, revitalizat odată cu amplele investiții în turism și de construcția autostrăzilor.
Fapt divers
avion jpg
Tragedie aviatică în Coreea de Sud. Un avion cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit la aterizare. Numărul morților a ajuns la 149. Care a fost ultimul mesaj dat de un pasager VIDEO
Duminică, 29 decembrie 2024, în jurul orei 9.05 dimineața, un avion Boeing 737-800, care transporta 175 de pasageri și 6 membri ai echipajului, de la Bangkok la Muan, s-a prăbușit și a luat foc la aterizare pe aeroport. Bilanţul morţilor a ajuns la 149, potrivit autorităţilor sud-coreene.
Internațional
tanar decedat vaslui Foto Vremea noua jpg
El este tânărul de 23 de ani găsit fără viață la ieșirea din Vaslui. Cu o seară înainte, petrecuse într-un club
Apariția unui cadavru lângă drumul de la ieșirea din Vaslui spre Bârlad, în dreptul unei spălătorii auto, i-a șocat pe șoferi. Trupul neînsuflețit al unui bărbat, în vârstă de 23 de ani, a fost văzut de conducătorii auto care treceau prin zonă și care au alertat autoritățile. Cine era tânărul ce zăc
Național
netflix pixabay jpg
Nici nu a apărut bine sezonul 2 și face furori pe Netflix. Serialul care a cucerit România și întreaga planetă este, din nou, cea mai vizionată producție
După o așteptare de 3 ani, serialul-fenomen care a înnebunit România și întreaga planetă, cu peste 330 de milioane de spectatori, a revenit pe platforma de streaming Netflix cu cel de-al doilea sezon. Fiind, de altfel, unul dintre cele mai de succes seriale din istorie, „Squid Game” („Jocul Calamaru
PrimeTime
Craciun copii jpg
Țările în care Crăciunul e interzis. Oamenii sunt aspru pedepsiți dacă celebrează ziua de 25 decembrie
Pentru mulți dintre noi, Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei și un moment în care mâncăm bine și ne simțim fericiți alături de cei dragi, însă unele persoane sunt aspru pedepsite pentru că sărbătoresc ziua de 25 decembrie. În ce țări Crăciunul este interzis?
Fapt divers
idei de cadouri cu un buget de 100 de lei jpg
Când și cum a luat naștere obiceiul de a oferi cadouri de Crăciun
Probabil că v-ați auzit părinții sau bunicii spunându-vă că, pe vremuri, tot ce primeau de Crăciun era o portocală. Deși prețul cadourilor s-a schimbat mult în ultimii ani, obiceiul de a oferi cadouri de Crăciun există de mult timp. Și totuși, de unde vine obiceiul oferirii de daruri în ziua de 25 d
Fapt divers
Coridorul Vasari din Florenta FOTO Shutterstock jpg
Pasajul secret din Europa, construit în 1565, redeschis pentru public. Se află într-un oraș foarte vizitat
Celebrul Coridor Vasari din Florența, creat pentru familia Medici de marele arhitect și pictor Giorgio Vasari, a fost deschis publicului pentru prima dată după opt ani (timp în care a fost închis pentru a fi adus la standardele de siguranță necesare), începând de sâmbătă, 21 decembrie 2024.
Internațional
irene ghica şi errol flyn foto profimedia
Prințesa româncă ce l-a cucerit pe Errol Flynn, faimosul star de la Hollywood. De ce nu a luat-o actorul de soție
Irene Ghica, prințesa cu cei mai frumoşi ochi albaştri din lume, a făcut furori în lumea mondenă în anii '50, după ce s-a logodit cu şarmantul Errol Flynn. Actorul, un playboy de la Hollywood, avea toate femeile frumoase la picioare, însă, a fost prins în mrejele adolescentei de 17 ani.
Fapt divers
negocieri guvern FOTO PNL jpg
Cum se împart ministerele în noul Guvern. Structura finală
Negocierile între partide pentru formarea Guvernului Ciolacu au continuat duminică după-amiază. Și, s-au încheiat cu succes. PSD are 8 ministere, PNL - 6 și UDMR - 2.
Național
Imagine din Beirut, Liban FOTO Shutterstock
Țara al cărui nume a rămas neschimbat de mai bine de 4.000 de ani. În trecut, era supranumită „Elveția Orientului Mijlociu”
Fiecare țară este unică în felul ei, de la peisaje de poveste, până la locuri unice și nume care mai de care mai ciudate. Însă, știai că există o țară al cărui nume a rămas neschimbat de mai bine de 4.000 de ani?
Fapt divers
crin antonescu inquam
Crin Antonescu, candidatul coaliției la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu va rămâne premier
Crin Antonescu este propunerea coaliției la prezidențiale 2025! De asemenea, liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale au adoptat încă o decizie majoră: Marcel Ciolacu va rămâne premier.
Național
Anca Alexandrescu, foto facebook Anca Alexandrescu jpg
Surpriză! Cine este realizatoarea unei emisiuni de la Realitatea Plus care vrea să candideze la președinție: „S-a terminat cu voi”
Moderatorul emisiunii „Culisele statului paralel”, de la Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, a declarat sâmbătă seară, 21 decembrie, că își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025, doar dacă Victor Ponta decide să participe în cursa electorală, iar Călin Georgescu nu va candida
Național
Proces electoral într-o secție de vot în timpul turului I al alegerilor pentru funcția de președinte al României și pentru referendumul legat de Capitală, București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
S-a aflat! Când vor avea loc alegerile prezidențiale
În cadrul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR și Minoritățile Naționale au avut loc discuții privind data alegerilor prezidențiale și candidatul comun acestea.
Național
muncitori foto pixabay
Salariul muncitorilor necalificați din Timișoara provoacă controverse:„N-aveți idee câți oameni cu patru clase nu stau să fie slugile altora”
Un mesaj controversat al unui tânăr supărat că o companie multinațională din Timișoara angajează muncitori necalificați ca operatori în producție și le oferă un venit lunar de aproximativ 4.000 de lei a stârnit controverse pe rețelele de socializare.
Național
amfora pixabay png
Descoperire surprinzătoare în Sicilia. Resturi de mâncare de acum 2.300 de ani, găsite într-o amforă. Ce mâncau oamenii?
O nouă descoperire remarcabilă a fost făcută în timpul săpăturilor în curs de desfășurare în zona Monte Sant'Angelo din Sicilia. Într-una dintre casele aflate în curs de investigare, a fost descoperită o amforă mare, în care arheologii au găsit un număr mare de resturi de pești mici.
Internațional
turist grec jpg
Ce reacție a avut un turist grec când a venit la schi în „satul lui Moş Crăciun" de la noi din țară. Ce preț are un skipass pentru o zi
Ninsorile bogate din ultimele zile sunt bucuria schiorilor. De ce să mergi tocmai până în Laponia, când și România îți oferă o vacanță ca în povești. De exemplu, una dintre activitățile preferate ale turiștilor este plimbarea cu sania trasă de de câini pe potecile din pădure în staţiunea Harghita-Bă
Fapt divers
netflix 3733812 1280 jpg
Serialul numărul 1, pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Bazat pe ipoteza pericolului de tsunami Cumbre Vieja și parțial pe erupția vulcanică Cumbre Vieja din 2021, acest serial i-a cucerit pe abonații Netflix. De câteva zile, deține locul 1 în topul celor mai vizionate producții de pe platforma de streaming. Despre ce serial este vorba?
PrimeTime
Gara de Nord din Timişoara înaintea demarării lucrărilor de modernizare FOTO Both
Gara superbă din România care a costat peste 16 tone de argint. Puțini dintre cei care o frecventează îi cunosc istoria
România este cunoscută ca o țară bogată în pământuri, cu peisaje frumoase și o istorie fascinantă. Iar printre comorile ce se găsesc pe ale noastre meleguri se numără și o gară populată, însă puțini dintre cei o frecventează îi cunosc istoria.
Fapt divers
ana maria bader dailymail webp
Cine este Ana Maria Bader, românca adoptată care a călătorit 10.000 km pentru a-și întâlni familia biologică. Surpriza de care a avut parte
O tânără româncă, născută în Ploiești și adoptată în SUA încă din copilărie, a parcurs aproape 10.000 de kilometri pentru a-și găsi familia biologică. Însă, soarta a avut alt plan pentru ea. Ana Maria Bader, în vârstă de 24 de ani, în loc să își regăsească doar rădăcinile, ea a întâlnit bărbatul vi
Fapt divers
foto pnl negocieri guvern jpg
Lista cu viitorii miniștri din noul Guvern. Nume noi la Transporturi și Cultură
În urma discuțiilor de sâmbătă, a fost definitivată lista viitorilor miniștri care vor prelua conducerea în noul Guvern, începând de anul viitor. Noua structură ar include până la opt miniștri din partea PSD, șapte din partea PNL și trei din partea UDMR.
Național
femeie in zapada jpg
Temperaturi și fenomene bizare în București, în luna ianuarie. Anunțul meteorologilor
Meteorologii AccuWeather avertizează că luna ianuarie 2025 va aduce condiții meteo neobișnuite pentru București. În locul iernilor tradiționale, cu frig, ninsoare și temperaturi sub zero grade, prognoza meteorologică indică o lună atipică, fără temperaturi sub zero grade și fără precipitații pe tot
Național
iohannis 2 jpg
PSD, PNL, UDMR, USR, AUR și POT, chemate de Klaus Iohannis duminică, pentru desemnarea viitorului premier
Președintele Klaus Iohannis a chemat partidele conduse de Marcel Ciolacu (PSD), Ilie Bolojan (PNL), Kelemen Hunor (UDMR), Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR) și partidul lui Călin Georgescu (POT) la Palatul Cotroceni, duminică, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția
Național
casa bântuită unde a murit Brittany Murphy   Getty Images, Hepta jpg
Casa în care a murit Brittany Murphy, iar Britney Spears a simțit un portal către o altă dimensiune, a fost scoasă la vânzare
În urmă cu 15 ani, pe data de 20 decembrie 2009, lumea a pierdut cea mai frumoasă actriță, o figură iconică a cinematografiei americane. Brittany Murphy a fost găsită prăbușită în baie, iar eforturile de resuscitare au fost zadarnice. Acum, casa în care a murit celebra actriță este scoasă la vânzare
Fapt divers
daria colaj captura video jpg
Daria, fetița de 8 ani din Iași care i-a impresionat pe internauți. Cum a reacționat când a fost întrebată ce-și dorește de Crăciun
Daria, o fetiță de doar 8 anișori din Iași, a reușit să îi impresioneze pe internauți. Videoclipul cu micuța, publicat pe platforma YouTube, a devenit viral, după ce fetița a fost întrebată ce anume își dorește de Crăciun. Cum a recționat?
Fapt divers