O destinație celebră din Europa, cuprinsă de o invazie de șerpi. Turiștii, panicați, renunță pe capete la vacanțe

Insula spaniolă Ibiza se confruntă cu o criză ecologică, cauzată de o invazie de șerpi de iarbă, o specie originară din Spania continentală și Africa de Nord. Potrivit publicației La Stampa, tot mai mulți turiști afirmă că sunt „prea îngroziți să înoate” după ce au observat numeroși șerpi de dimensiuni mari, unii ajungând până la 1.8 metri lungime, în apele de coastă ale insulei. Unii vizitatori și-au anulat deja vacanțele.

Ibiza, invadată de șerpi / foto: Pixabay
Ibiza, invadată de șerpi / foto: Pixabay

Șarpele de iarbă Hemorrhois hippocrepis a ajuns în Ibiza la începutul anilor 2000, adus accidental în solul măslinilor ornamentali importați de pe continent. În lipsa unor prădători naturali și având la dispoziție o sursă abundentă de hrană, în special șopârla de zid Podarcis pityusensis, acești șerpi s-au înmulțit rapid.

Când i-am văzut în mare a fost un șoc. Nu ne-am așteptat niciodată să devină înotători atât de abili”, declară Víctor Colomar, coordonatorul Consorțiului pentru Protecția Faunei Sălbatice din Insulele Baleare.

De la țărmurile Portinatx până la insulițele s’Espartar, șerpii au început să colonizeze zone care erau odinioară refugii sigure pentru fauna locală. Acești șerpi nu doar că înoată cu ușurință, dar par și să crească peste dimensiunile obișnuite. Cel mai mare exemplar, capturat în 2013, măsura 1.83 metri, o lungime aproape dublă față de media obișnuită de 89 de centimetri.

Turiștii, panicați, renunță pe capete la vacanțe 

Cercetătorii explică acest fenomen al „gigantismului” prin absența prădătorilor și accesul facil la hrană. Consecința: șerpi mai mari, mai multe ouă depuse și o accelerare a ritmului de reproducere.

Dacă tendința nu este oprită, specia endemică Podarcis pityusensis, considerată un simbol al insulei, ar putea dispărea complet până în 2030. În fața acestei amenințări, autoritățile și organizațiile de mediu încearcă să intervină rapid. Fundația IbizaPreservation a instalat până acum 280 de capcane, reușind să prindă aproape 500 de șerpi doar anul trecut. De cealaltă parte, Cofib a capturat peste 3.000 de exemplare în întreaga regiune, între Mallorca, Ibiza și Formentera.

Pe rețelele sociale circulă imagini cu șerpi care se deplasează în zigzag prin apă, amplificând temerile localnicilor și ale turiștilor. Unul dintre cele mai recente incidente a fost semnalat în Portinatx, în nordul insulei, unde două persoane aflate într-o barcă s-au confruntat cu un șarpe de aproape doi metri. În contextul acestor evenimente, unii turiști evită complet înotul sau își anulează sejururile.

Într-o întâmplare aparte, un drumeț a descoperit un ulcior cu apă lăsat pentru șerpi, însoțit de un bilet: „Cu căldura asta, le va fi și lor sete”.

Experta Antònia Maria Cirer atrage atenția că nu este neobișnuit ca șerpii să se adăpostească în bărcile trase pe uscat peste iarnă. Odată ce acestea sunt repuse în apă, reptilele, trezite din amorțeală, înoată instinctiv către țărm. „Este un comportament instinctiv, care provoacă alarmă în întreaga insulă”, a explicat ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
patient spital operatie istock jpg
trump jpg
coins 948603 1280 jpg
costa rica 178528 1280 jpg
trandafiri pixabay jpg
ursi transfagarasan foto Jolana Sedlackova jpg
casa sera profimedia (2) jpg
Loc de parcare in Austria Foto PrimeVest jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net