Orașul care riscă să rămână fără apă. Șapte milioane de oameni se pot trezi fără nicio sursă sigură pentru consum

Ultima actualizare:

Kabul, capitala Afganistanului, riscă să rămână fără apă potabilă până în 2030. Nivelul apei subterane a scăzut drastic în ultimii ani, iar cei aproximativ șapte milioane de locuitori se pot trezi fără nicio sursă sigură pentru consum.

Secetă / Foto: Shutterstock
Secetă / Foto: Shutterstock

În ultimul deceniu, nivelul acviferelor din Kabul a scăzut cu până la 30 de metri din cauza urbanizării accelerate și a schimbărilor climatice, se arată în raportul ONG-ului Mercy Corps, citat de „The Guardian”. Aproape jumătate din puțurile de apă ale orașului, care alimentează aproximativ șapte milioane de locuitori, au secat, iar extracția apei depășește cu mult capacitatea naturală de reîncărcare, cu 44 de milioane de metri cubi pe an.

Dacă situația nu se schimbă, apa subterană din Kabul se va epuiza în doar câțiva ani, iar locuitorii orașului vor rămâne fără nicio sursă sigură pentru consum:

Lipsa apei va determina oamenii să-și părăsească comunitățile. Ar trebui să se depună eforturi susținute pentru a documenta mai bine această situație”, a avertizat Dayne Curry, directorul Mercy Corps din Afganistan, conform sursei. „Lipsa apei înseamnă că oamenii își părăsesc comunitățile. În cazul în care comunitatea internațională nu abordează nevoile de apă ale Afganistanului, acest lucru va duce la o migrație și mai mare și la mai multe greutăți pentru poporul afgan”, a adăugat ea.

„Penuria de apă este cea mai dureroasă”

În plus, calitatea apei este extrem de precară. Până la 80% din apele subterane din Kabul sunt contaminate cu salinitate, arsenic și scurgeri din canalizare. De asemenea, accesul la apă potabilă reprezintă o luptă zilnică pentru locuitori. Unele familii ajung să cheltuiască până la 30% din venitul lor doar pentru a o procura, mai precizează publicația.

Criza a devenit totodată o afacere profitabilă pentru companii private care sapă noi puțuri și vând apă extrasă la prețuri mari: „Afganistanul se confruntă cu multe probleme, dar penuria de apă este cea mai dureroasă”, a declarat o profesoară care locuiește în cartierul Khair Khana din Kabul. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
detergenti balsam de rufe shutterstock 1481984834 jpg
arabela si casa e1773148011614 1280x640 jpg
inteligenta jpg
palarii epoca jpg
abandonded plane boeing737 jpg
vreme primavara caine coronita flori shutterstock 1932783797 jpg
jillwellington woman 591576 jpg
echinoctiu istock jpg
image
image