Fructul care i-a adus unei românce un succes răsunător în afaceri. Câștiguri de până la 20.000 de euro pe hectar

Cultura afinelor câștigă tot mai mult teren în România, iar profitabilitatea acestei afaceri atrage tot mai mulți investitori. Profitul estimat pentru un hectar cultivat poate ajunge la 20.000 de euro, potrivit celor care deja au început să culeagă roadele.

Afinele, fructul cu care Maria Sîrbu a dat lovitura / foto: Observator
Afinele, fructul cu care Maria Sîrbu a dat lovitura / foto: Observator

Maria Sîrbu, o româncă întoarsă din Germania, a pariat pe această cultură și nu regretă. A plantat afini pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, iar acum se pregătește de recoltare. „Sunt coapte, sunt bune de cules. Cred că în două zile intru la cules”, spune ea, potrivit observator.ro. Fructele sunt transformate ulterior în sirop, dulceață sau afinată, iar kilogramul de afine se vinde cu 40 de lei.

Am riscat, e o cultură grea. Momentan lucrez singură. Este multă muncă, dar când o fac cu plăcere este totul ok. Sunt foarte bune pentru oamenii care au probleme cu diabetul, reglarea tensiunii arteriale, pentru digestie. Sunt fructe foarte sănătoase”, a declarat Maria Sîrbu.

Nu doar investitorii români sunt interesați de afacerea cu afine. În Oltenia, spaniolul Guzman Aparicio pregătește o plantație de afini în ghivece. A început cu șofranul, a continuat cu murele, dar a decis să își schimbe strategia. „Am renunţat la mure pentru că murele nu călătoresc bine. Sunt foarte perisabile. Pământul nostru este deosebit, clima noastră este deosebită şi ne-am gândit să facem o schimbare”, explică el.

„Sunt foarte gustoase, sunt foarte sănătoase”

Împreună cu un alt investitor spaniol care exportă afine la scară largă, Guzman vrea să înființeze cea mai mare plantație de afini din România. „În ghiveci, ştim că va produce perfect. De ce? Pentru că se controlează absolut tot, solul, apa îngrăşămintele naturale. Toate fructele vor ajunge în străinătate, deci? Din păcate, pentru că ştiţi foarte bine că aici, în România, nu se poate valorifica marfa noastră.Peru, acum 11 ani, avea 2.000 de hectare plantate. Pare mult, nu?! Acum sunt 25.000 de hectare plantate şi asta se poate întâmpla şi aici”, a mai declarat Guzman Aparicio.

La rândul său, Santiago Gregori, partener în proiect, subliniază potențialul pieței europene: „Sunt foarte gustoase, sunt foarte sănătoase, aşa că, după părerea mea, este un produs foarte bun de vândut marilor retaileri din Europa şi Marea Britanie”.

Afinele cultivate pe dealurile din Gorj vor începe să producă în următorii trei-patru ani, iar destinațiile finale sunt piețele din Germania, Suedia, Olanda, Spania și Franța.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image