Târgul de Crăciun din Brașov s-a deschis duminică, 30 decembrie, iar la eveniment au participat mii de oameni. Dornici să încerce preparatele specifice sărbătorilor de iarnă, vizitatorii s-au înghesuit la standurile cu mâncare și băutură, iar atenția s-a îndreptat imediat la prețurile acestora.
Artiștii români continuă să demonstreze că talentul lor nu cunoaște granițe. Un exemplu este Mihai Pîrvan, saxofonistul care până la 30 de ani a reușit să se impună pe zeci de scene internaționale. Află-i povestea!
Un tânăr din București a dezvăluit cum reușește să obțină venituri lunare de până la 6.000 de euro. El se bazează pe o meserie veche și multă determinare.
Adela Popescu și Radu Vâlcan le fac toate poftele băieților lor. Weekendul trecut, fiul mijlociu al acestora, Andrei, a avut o dorință specială de ziua sa, iar cei doi i-au îndeplinit-o cu multă bucurie.
Anastasia Soare recunoaște că în spatele succesului răsunător se ascunde un mare regret personal. „Regina Sprâncenelor” a spus ce o macină cel mai mult la vârsta de 67 de ani.
Pe 1 Decembrie, credincioșii care urmează Postul Crăciunului se pot întreba dacă au voie să întrerupă restricțiile alimentare pentru a gusta din tradiționala fasole cu ciolan. Iată ce le răspunde părintele Nicolae Dima!
Eva Zaharescu, fiica Andreei Berecleanu și a lui Andrei Zaharescu, și-a surprins urmăritorii cu o serie de fotografii speciale în care apare alături de tatăl ei. Imaginile au fost însoțite de un mesaj emoționant, din care reiese cât de bine se înțeleg cei doi.
Sărbătorile se apropie, iar dacă ai început să îți planifici meniul festiv, ce-ai spune dacă ai opta și pentru o ruladă delicioasă? Cântăreața Cornelia Rednic a făcut furori cu această rețetă!
Convinși că vor da lovitura la o licitație imobiliară, doi americani au plătit 25.000 de dolari pentru un duplex cu două dormitoare și trei băi, dar au primit… o alee aflată lângă acesta. Cum a fost posibil?
Monica Tatoiu, în vârstă de 69 de ani, completează lista vedetelor care au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Afacerista a împodobit primul brad și a arătat imagini cu decorul locuinței sale.
Catrinel Sandu strălucește la brațul soțului său, stomatologul Steve Schroeter! Pe 27 noiembrie, el a împlinit 52 de ani, iar cu această ocazie, coregrafa i-a transmis un mesaj special.
O menajeră din Finlanda a devenit milionară datorită jobului său. Succesul financiar se datorează unei condiții pe care a stabilit-o cu angajatorii. Află-i povestea!
Feli, în vârstă de 39 de ani, a reacționat în mod tranșant pe rețelele de socializare, după ce a fost criticată de un bărbat că nu a făcut fotografii cu fanii la finalul unui concert.
Irina Columbeanu, în vârstă de 18 ani, este o tânără ambițioasă, cu planuri serioase de carieră. Ea se pregătește să studieze nutriția, iar în tot acest timp nu renunță la o pasiune pe care o are de mulți ani - pictura.
Ileana Lazariuc, în vârstă de 43 de ani, continuă să fie una dintre cele mai râvnite românce. Fire discretă, fosta noră a lui Ion Țiriac a lipsit o perioadă din spațiul public, iar frumusețea ei a rămas de neegalat.
În timp ce piața este dominată de produse cosmetice și tratamente costisitoare, medicul Virgiliu Stroescu dezvăluie o metodă simplă care face pielea de șapte ori mai fină, fără nicio investiție financiară.
Îți dorești să îți imbunătățești starea de spirit, să ai o memorie mai bună sau să slăbești sănătos? Mihaela Bilic, renumitul medic nutriționist, recomandă consumul unui tip de carne care aduce toate aceste beneficii.
Kevin Spacey, câștigător al premiului Oscar, susține că acuzațiile de agresiune sexuală i-au schimbat viața în totalitate. El a declarat că și-a pierdut casa și acum locuiește prin hoteluri.
Olimpia Georgia-Dorothea Cărăuleanu a demonstrat că talentul și disciplina fac minuni în lumea dansului. Ea a ajuns pe marile scene internaționale de balet, unde reprezintă cu succes România. Află-i povestea!
În timp ce Nicole Cherry și Iulia Pârlea recunosc că nu se pot despărți de anumite delicii alimentare, Mira mărturisește că nu ar putea trăi fără o persoană extrem de specială din viața ei.
Nutriționista Mihaela Bilic atrage atenția că dieta modernă este dominată de un număr extrem de redus de alimente de bază, care, deși furnizează majoritatea caloriilor, duc la o lipsă severă de diversitate nutritivă.
Andreea Berecleanu (50 de ani) a reacționat pe rețelele de socializare după ce a fost ținta unei echipe de paparazzii. Jurnalista s-a simțit deranjată de atitudinea acestora, pe care i-a criticat pentru insistență și lipsă de profesionalim.
Andreea Ibacka (40 de ani) a vizitat alături de copiii săi primul târg de Crăciun deschis în Capitală. Soția lui Cabral a dezvăluit ce atracții i-a încântat pe cei mici și ce își doresc aceștia de la Moș Crăciun.
Târgul de Crăciun din Craiova a ajuns în presa internațională. Britanicii l-au descris ca fiind „o destinație excelentă de sărbători”, accesibilă la preț.
O regulă de la care însoțitorii de bord nu se abat este ca la fiecare decolare și aterizare să se asigure că toate jaluzelele avionului sunt ridicate. Iată de ce această procedură este obligatorie!
În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, sute de oameni ajung la urgențe din cauza petardelor. Autoritățile speră ca noile prevederi să reducă numărul accidentelor, iar încălcarea regulilor va fi aspru pedepsită.
Târgul de Crăciun din Brașov este unul dintre cele mai atractive evenimente economice din țară. Anul acesta, comercianții și-au dorit atât de mult să își vândă produsele în Piața Sfatului încât au plătit sume record pentru rezervarea standurilor.