Reputatul medic Monica Pop atrage atenția asupra unei categorii de persoane vulnerabile la problemele oculare. Specialista a spus cine trebuie să meargă obligatoriu, din trei în trei luni, la consult oftalmologic.
În timp ce pentru mulți iubitori de aventură, participarea la emisiunea Survivor reprezintă o miză, un cunoscut influencer nu ar accepta provocarea pentru nimic în lume. Din ce motive a refuzat să facă parte din show?
Andra (39 de ani) cucerește publicul la fiecare concert pe care îl susține. Puțini știu însă că, pentru a fi într-o formă maximă, cântăreața respectă un ritual benefic pentru corzile vocale, care o ajută să aibă o voce puternică.
Andreea Raicu (48 de ani) are o relație extraordinară cu Maria, tânăra pe care a cunoscut-o într-un orfelinat și de care a avut grijă o lungă perioadă de timp. Fiica adoptivă a vedetei a împlinit 25 de ani, iar din imaginile recente putem vedea cât este de frumoasă!
Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Horia Moculescu a fost depus la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București, iar admiratorii, prietenii și colegii maestrului au venit să îi aducă un ultim omagiu. Atenția celor prezenți a fost imediat captată de un detaliu emoționant.
Dragoș Bucur (48 de ani) este alergic la înțepătura de albină. El a spus când a aflat, dar și cum se manifestă în cazul său această sensibilitate care poate fi extrem de periculoasă în cazul unora.
Gina Pistol este o dovadă că ambiția și perseverența pot aduce rezultate spectaculoase. După ce a slăbit opt kilograme, vedeta a adoptat un stil de viață echilibrat care o ajută să își mențină noua siluetă. Află-i secretele!
Fiecare rețetă culinară are o poveste aparte, însă una s-a transformat într-un adevărat simbol al Brașovului. Istoria prăjiturii Streusel datează din anii 1500.
La un an de la decesul lui Silviu Prigoană, Mihaela, văduva afaceristului, a făcut declarații emoționante. Ea a vorbit despre legătura specială pe care a avut-o cu bărbatul pe care l-a iubit timp de un deceniu.
Un român a reușit ceea ce mulți visează! În doar 9 zile, a ajuns în 11 țări, timp în care a străbătut 50.000 de kilometri. Pe lângă scopul turistic, și-a pus la încercare rezistența fizică și a parcurs zilnic 30.000 de pași. Află-i povestea!
Gabriela Prisacariu, în vârstă de 32 de ani, se confruntă cu probleme de sănătate. Soția prezentatorului de la „Neatza”, Dani Oțil, le-a povestit fanilor că traversează o perioadă dificilă.
În semn de profund respect pentru cariera artistică impresionată a maestrului Horia Moculescu, care s-a stins din viață pe 12 noiembrie la 88 de ani, Televiziunea Română a luat o decizie importantă. Iată ce trebuie să știe toți telespectatorii postului public!
După o perioadă plină de emoții, iubita lui Ștefan Floroaica a reacționat pe rețelele sociale. Sânziana Negru a mărturisit că relația lor s-a schimbat după ce finalistul Asia Express s-a întors acasă.
Dan Alexa a format alături de Gabriel Tamaș cea mai puternică echipă din sezonul 8 „Asia Express”. După experiența intensă trăită în competiție, antrenorul a spus pe cine ar vedea în viitor participând în emisiunea de aventură.
Marele premiu obținut de Dan Alexa și Gabriel Tamaș în cel de-al optulea sezon „Asia Express” nu a ajuns integral în conturile lor. Statul a reținut impozitul aferent, iar noi îți spunem câți bani le-a revenit, de fapt.
Nadia Comăneci trăiește de ani buni în Statele Unite ale Americii alături de familie. Acolo, marea sportivă a României și-a investit banii într-un apartament cochet, decorat după bunul plac.
Sore (36 de ani) și-a îndeplinit un mare vis. După luni de muncă, cântăreața a reușit să finalizeze renovarea apartamentului în care a locuit în copilărie și le-a arătat fanilor imagini cu rezultatul final.
Oricât de conștiincios ai fi în privința dietei echilibrate, uneori te poți confrunta cu poftă de mâncare excesivă. Carmen Barcan, nutriționista vedetelor, îți spune cum să controlezi apetitul, fără să apelezi la suplimente sau trucuri extreme!
Karmen Minune și Olga Barcari au rezistat 10 săptămâni în „Asia Express”. Au fost eliminate chiar înainte de finală și, chiar dacă nu au reușit să obțină marele premiu, au plecat acasă cu o sumă frumoasă încasată pe parcursul concursului.
Să vizitezi zeci de țări în doi ani de zile poate fi un vis pe care puțini au curajul să-l urmeze. Doi americani au riscat, au renunțat la profesiile lor și au plecat în aventură. Află-le povestea!
Cea mai mediatizată căsnicie a regretatului Horia Moculescu a fost cea cu Mariana Moculescu. Cei doi au divorțat în urmă cu 25 de ani, iar despărțirea a fost una destul de controversată.
Familia, prietenii, colegii de scenă și oamenii care l-au admirat au transmis mesaje emoționante de adio pentru marele maestru Horia Moculescu. Printre ei s-au aflat și vedetele care au avut prilejul să lucreze alături de el, precum Mirabela Dauer, Loredana, Smiley, Corina Chiriac și Ștefan Bănică.
Un nou caz de hărțuire sexuală a fost semnalat într-o universitate din România. Comisia de Etică a evaluat situația, iar cadrul didactic acuzat a fost dat afară. Află mai multe!
Maestrul Horia Moculescu a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o moștenire muzicală care a marcat profund scena artistică românească. Oameni dragi îl plâng acum, printre care și femeia care i-a fost aproape marelui compozitor până în ultimele clipe ale existenței sale.
Într-o perioadă în care întărirea imunității devine o prioritate, alimentația sănătoasă poate fi un aliat de nădejde în prevenirea afecțiunilor sezoniere. Medicul infecționist Adrian Marinescu a spus dacă recomandă pentru protejarea organismului alimentele bio, promovate ca fiind bogate în vitamine.
O destinație turistică populară din lume a înăsprit regulile privind alcoolul. Oricine consumă astfel de băuturi la orele amiezii, fie localnic sau turist, riscă amenzi usturătoare.
Prințul William a spus cum le-a dat vestea copiilor săi despre afecțiunea soției, Kate Middleton. Viitorul rege al Marii Britanii a explicat că dialogul sincer i-a ajutat pe George, Charlotte și Louis să înțeleagă situația dificilă prin care trece mama lor.
Dacă ai crezut că ai văzut totul pe piața imobiliară, un anunț de vânzare a unei proprietăți din Paris te-ar putea surprinde! Un spațiu de doar metri pătrați, scos la vânzare în capitala Franței pentru o sumă impresionantă, a declanșat indignarea cetățenilor.
Austriecii sunt cunoscuți în întreaga lume pentru regulile pe care le respectă cu rigurozitate. Oricine încalcă legea în această țară poate fi sancționat cu sute de euro, chiar și pentru staționări de doar câteva minute. Iată ce i s-a întâmplat unei femei într-o zonă turistică apreciată!