Discretul creator al monedei virtuale Bitcoin a devenit recent unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei cu o avere estimată la peste 60 de miliarde de dolari.
Un incident a avut loc miercuri, în Danemarca, în timpul conferinței de presă în care autoritățile acestei țări au anunțat că renunță la vaccinarea cu AstraZeneca.
Președintele francez Emmmanuel Macron a luat o decizie neașteptată după ce a vizitat un spital de psihiatrie pediatrică. Potrivit acestuia, copiii și adolescenții sunt puternic afectați de schimbările generate de pandemie și au nevoie de ajutor pentru a se putea adapta.
Laurențiu Duță, în vârstă de 44 de ani, s-a vindecat de coronavirus și a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate. Artistul a ieșit din izolare și este pregătit să își reia activitatea.
Ministerul de Interne vrea să modifice Codul Rutier astfel încât să limiteze la 30 km/h viteza cu care circulă bicicliştii şi să amendeze pietonii care folosesc telefonul mobil în timp ce traversează strada.
Patru persoane, între care două fetiţe, au fost rănite joi dimineaţă, într-un accident produs în judeţul Vrancea, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR.
Adelina Pestrițu (34) a fost invitată la emisiunea online "Interviurile lui Vitalie". Vedeta a vorbit despre viața sa din postura unuia dintre cei mai populari influenceri din România, dar și despre cum reușește să facă față valului de critici pe care îl primește. Cu toate că suma de bani pe care o primește în urma activității intense de pe rețelele de socializare nu este una de neglijat, Adelina susține că sacrificiile făcute sunt pe măsură.
Sergiu, tăticul cunoscut în toată ţara după ce a mers călare pe cal la maternitatea din centrul Iaşului pentru că îi năştea soţia, a explicat de ce a fost nevoie să vândă casa cumpărată din donaţii.
Cozmin Gușă a fost invitatul Denisei Rifai marți seară, 13 aprilie. Fostul politician a răspuns întrebărilor privind activitatea sa profesională și a elucidat o serie de zvonuri despre viața sa personală. Iată ce a răspuns Cozmin Gușă atunci când a fost chestionat despre o idilă avută cu Laura Andreșan.
Preşedinta Comisiei juridice a Senatului, Iuliana Scântei (PNL), afirmă că senatoarea Diana Şoşoacă riscă să primească un avertisment public scris, pentru derapajele din ultima vreme, ceea ce înseamnă că nu va mai putea lua cuvântul de la tribuna Parlamentului timp de trei luni. Şefa comisiei consideră că măsurile sunt „mai mult la nivel simbolic”.
O femeie a murit într-un accident rutier în judeţul Tulcea. Şoferiţa a intrat într-un copac de pe marginea drumului, izbindu-se lateral stânga de acesta.
Vremea se va răci accentuat şi va deveni deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie. În zonele de munte vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni va ploua.
Preşedintele american Joe Biden a fost invitat marţi să ţină primul său discurs politic în Congresul american pe 28 aprilie, cu puţin înaintea datei simbolice în care se împlinesc 100 de zile de mandat.
Un ordin elaborat de Ministerul Sănătății introduce noi criterii pentru instituirea carantinei în localități. Astfel, pe lângă rata de incidență a cazurilor Covid-19, se va lua în calcul și nivelul de testare, precum și gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.
Veste extraordinară! O dropie a fost observată, recent, de un grup de vânători, în Insula Mare a Brăilei. Potrivit biologilor, este uimitor că pasărea maiestuoasă a revenit la noi după aproape o jumătate de secol. Dacă vom reuşi să-i asigurăm condiţii de hrană şi de linişte, specia ar putea fi salvată, consideră specialiştii.
Un tată din comuna Vicovu de Jos, județul Suceava, şi-a călcat cu roata maşinii fetiţa de numai trei ani, care se juca pe o alee în curtea unei societăţi comerciale.
Diana Șoșoacă continuă să fie protagonista întâmplărilor controversate. Senatoarea Diana Şoşoacă a venit marţi la audierea sa, în cadrul Comisiei Juridice a Senatului, cu o mască transparentă, de plastic. Scandalul a pornit după ce preşedintele comisiei, Iulia Scântei, i-a cerut acesteia să poarte o mască de protecţie conformă.
Săptămâna aceasta, la Imperiul Leilor, vedem că există printre noi oameni cu puteri incredibile, care nu numai că nu se plâng de condiția lor, ci caută să schimbe lumea și să o facă mai bună pentru noi toți. Miercuri seară, de la ora 20:30, ajunge în fața leilor un concurent special.
Ilan și Alina Laufer radiază de fericire de când familia lor s-a mărit cu doi bebeluși sănătoși și frumoși. Alina a născut gemeni pe 15 februarie, un băiețel și o fetiță, iar după 38 de zile de spitalizare a ajuns acasă. Duminică, cei doi părinți și-au scos pentru prima dată copiii la plimbare.
Macaulay Culkin, devenit cunoscut datorită personajului Kevin din pelicula "Singur acasă", și iubita lui au devenit părinți, după ce Brenda Song a adus pe lume un băiețel.
Continuă demolarea spațiilor comericale de la metrou. Primele spații comerciale de la stația de metrou Basarab au fost desființate, a anunțat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, marți dimineață, pe Facebook.
După incidentul care a avut loc la Spitalul Victor Babeș, Secretarul de Stat, Raed Arafat a oferit o scurtă declarație. Potrivit lui, au existat câteva tragedii în această perioadă, dar nu se poate spune că sunt evenimente repetitive.
Unul dintre cei mai sadici ucigași din România consideră că a stat suficient după gratii și solicită eliberarea. În decembrie 2007, Aurel Enea a ucis o elevă şi i-a tranşat cadavrul.
Prinţul Harry, 36 de ani, a ajuns la priveghi. Harry a aterizat, duminică, pe aeroportul Heathrow, puţin după ora 13.00, după ce a zburat cu o cursă British Airways, din Los Angeles la Londra. El a venit singur pentru că soţia lui, Meghan Markle, nu are voie să zboare din cauza sarcinii. Între timp, Regina (94 de ani) a aprobat lista cu cele 30 de persoane care vor participa la funeraliile de sâmbătă.
Evacuarea pacienţilor de la Spitalul Foişor din Capitală, vineri seară, pentru transformarea în unitate COVID – 19 a acutizat tensiunile dintre PNL şi USR – PLUS în coaliţie. Voci din PNL au cerut îndepărtarea lui Vlad Voiculescu (PLUS) pentru modul defectuos în care a gestionat situaţia. Luni, într-o şedinţă a coaliţiei, s-a fumat însă pipa păcii: Executivul merge mai departe în actuala formulă.
Shannen Doherty, actrița care a marcat adolescența a milioane de oameni care au crescut cu celebrul serial Beverly Hills 90210, se confruntă cu cea mai gravă problemă din viața sa: lupta cu cancerul aflat în fază terminală. Actrița, cunoscută pentru interpretarea personajului Brenda Walsh, a împlinit 50 de ani pe 12 aprilie.