Anca Serea, recrutată în armată: „M-au chemat pentru că aveam nume de băiat!”
Cine nu o știe pe Anca Serea? Dar câte persoane cunosc faptul că buletinul ei de identitate ascunde un secret? Anca a dezvăluit, în premieră pentru cititorii Click!, faptul că mai poartă și numele de Louis. Este prenumele dorit de părinți. Drept urmare, vedeta s-a trezit cu ordin de recrutare în armată, pe motiv că ar fi băiat!
Cum o mai cheamă pe Anca în buletin?
Anca Serea poartă și nume de băiat de buletin! Vedeta a dezvăluit, în premieră, că părinții i-au mai pus și numele Louis. Așa se face că Anca s-a trezit cu scrisoare de recrutare în armată, exact când împlinea frumoasa vârstă de 18 ani, pe motiv că ar fi, de fapt, băiat!
„Mă mai cheamă și Louis! Oamenii au zis că sunt băiat, așa că m-au convocat la armată!”, a dezvăluit Anca, pentru Click!
Certată de soț că nu se prezintă cu numele Sînă! „Unde e mândria mea?”
Anca Serea şi Adrian Sînă s-au cununat civil, în noiembrie 2015, şi, la câteva zile distanţă, au făcut și cununia religioasă, la Mânăstirea Cașin, acolo unde și-au botezat şi copiii. Frumoasa brunetă a luat, în acte, numele soţului la căsătorie, însă în viața publică a rămas tot Anca Serea. Iar Adrian Sînă nu s-a arătat prea încâtat.
„De ce spui că te cheamă Anca Serea? Mă uitam zilele trecute la televizor şi am văzut o reclamă în care Anca Serea recomanda un şampon. Vrei să le arăt eu buletinul tău, să vadă toată lumea cum te cheamă? Nici măcar Anca Serea Sînă, ci doar Anca Sînă... Păi unde e mândria mea?”, a fost reacţia solistului, chiar în cadrul unei discuţii de pe blogul lor.
Toți cei șase copii ai Ancăi poartă nume biblice!
Anca Serea, la rândul ei, a ales pentru cei șase copii ai ei nume inspirate din Biblie. David și Sarah sunt copiii vedetei din prima căsnicie cu regretatul Filip Poplingher. Noah, Ava, Moise și Leah sunt pe care îi are împreună cu Adrian Sînă.
„Numele biblice le-am ales în semn de recunoștință pentru omul care sunt astăzi și pentru viața noastră frumoasă: pentru Dumnezeu și pentru fiecare zi, așa cum este ea.
Am vrut ca numele de Leah să fie din același registru ca și al fraților ei. Este un nume biblic, cu litera H la sfârșit, ca și Sarah și Noah. Când David și Sarah erau mici erau pasionați de Star Wars. Și de acolo ne-am inspirat cu numele de Leeah. Fetele au câte două nume – Sarah mai este și Anouk, iar Ava mai este și Stephanie”, a explicat vedeta, într-un interviu, pentru viva.ro.
Anca Serea și Adrian Sînă formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din show-biz. Bruneta ne-a declarat că se oprește, însă, la șase copii.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!