Cea mai căutată rețetă de cozonac! Care este secretul celei mai iubite bucătărese din mediul online

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Anyta are o comunitate foarte numeroasă pe rețelele de socializare, fiind extrem de urmărită pentru sfaturile și rețetele pe care le lansează în online, dar și pentru povestea ei de viață.

Pasiunea și dragostea de mică pentru mâncare au pus pe picioare cunoscutul brand Anyta Cooking, care are acum peste 2 milioane de urmăritori. Anyta a trecut și printr-o cumpănă, din pricina problemelor de sănătate, însă acest lucru a făcut-o și mai puternică.

Ajunsă la un business de peste un milion de euro, povestea Ana Mariei Kerekes, personajul principal Anyta Cooking este demnă de un roman. Aceasta a povestit pentru Click! ce înseamnă Paștele pentru familia ei, ce nu ar trebui să ne lipsească de pe masa de sărbători și cum se simte acum, după ce a luptat pentru viața sa și a ieșit triumfătoare după un cancer limfatic în stadiul 3!

Cea mai bună rețetă de cozonac

Cum ar trebui să arate masa de Paște? 

În tradiția românească, masa de Paște este un moment important de adunare a familiei și de celebrare a Învierii Domnului Iisus Hristos. În România există o mulțime de tradiții și obiceiuri specifice acestei sărbători, inclusiv cele legate de pregătirea și aranjarea mesei.

Ce ar trebui să nu ne lipsească de pe masa de Paște? 

În general, masă de Paște în România include preparate tradiționale, cum ar fi ouă roșii, cozonac, drob, pască, friptură de miel sau pui și diverse salate. Unele familii mai pregătesc și alte mâncăruri specifice zonei în care trăiesc.

În ceea ce privește aspectul mesei, aceasta ar trebui să fie aranjată frumos și să fie plină de culoare. De exemplu, ouăle roșii pot fi așezate într-un coș sau pe o farfurie mare, iar cozonacii pot fi așezați într-un coș sau tăiați în felii și așezați pe o tavă. Fripturile sau preparatele din carne pot fi așezate în farfurii mari sau pe o tavă și decorate cu verdeață.

Ce preparate gătește de obicei cunoscuta Anyta Cooking? 

Anul acesta este unul diferit pentru noi, deoarece o să facem Paștele la casa noastră din România după 15 ani petrecuți în străinătate. Acolo sărbătorile nu se simt ca și la noi, în România. Bineînțeles că voi pregăti drob, friptură de miel, cozonac, ouă roșii și decorate cu șervețele de bucătărie pentru micuța mea care sunt senzație, găsiți metoda pe canalul meu de YouTube Anyta Cooking. La fel și rețeta care o fac mereu și la care nu renunț este cozonacul cu smântână, este vedetă și în comunitatea mea.

Ce înseamnă Paștele pentru Anyta?

Prin moartea Sa pe cruce şi prin învierea Sa, trei zile mai târziu, putem avea acum viața veşnică, dacă credem în El în Domnul Iisus Hristos.  Amintirea învierii lui Iisus este o modalitate de a reînnoi speranța zilnică că avem victoria asupra păcatului. Pe această cale îmi permit să le dau un sfat cititorilor noștri, în toată graba noastră de a pregăti masa să arate cât mai bine și bogată pentru cei dragi, să nu uităm de semnificația Paștelui și chiar să vorbim copiilor noștri despre moartea și învierea Domnului la masa pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin bunătatea Lui, pentru că tot ce avem de la El primim.

Cât de mult vă răscolește perioada asta după problemele de sănătate pe care le-ați avut?

Perioada sărbătorilor pentru mine este una destul de emoționantă, și asta din cauza problemelor de sănătate prin care am trecut. Nu a fost ușor să depășesc un cancer limfatic în stadiul 3, dar prin ajutorul Lui Dumnezeu și a tratamentelor am rămas lângă copiii mei. Cea mai mare bucurie a mea e să fim sănătoși cu toți.

Vreau să spun că sunt tare fericită deoarece vine băiatul meu Andrei acasă. Are 20 de ani și locuiește în Spania așa că sufletul meu o să fie complet la masa de Paște.

Cum vă simțiți acum și ce proiecte mai urmează pentru Anyta Cooking?

În momentul de față sunt bine, muncesc și mă bucur de viață, mai mult decât înainte. Am simțit pe piele mea cum totul se poate nărui într-o secundă, iar în acele momente nu m-am gândit la afacere, la bani, la lucruri materiale, ci la familia mea, la ce las în urmă și mi-am dat seama că doar am muncit și nu am creat amintiri de neuitat. Cancerul mi-a schimbat modul de a vedea viață, muncesc și acum, am planuri dar familia o pun întotdeauna pe primul loc pentru că tot ce rămâne în urma noastră sunt amintirile, de aceea să le facem cât mai frumoase.

Pe plan profesional avem multe proiecte în derulare, urmăriți-ne pe rețelele de socializare și o să aflați în curând, unul din ele e să fiu mult mai activă cu rețetele by Anyta Cooking. Vădoresc un Paște binecuvântat cu Domnul Iisus în inimă!

Cum pregătiți mielul de Paște, ce rețeta ne recomandați?

Va las mai jos rețeta mea preferată!

Pulpă de miel la cuptor cu rondele de cartofi și rozmarin

Ingrediente:

1 pulpă de miel (aprox. 2 kg)

1,5 kg de cartofi

2 crenguțe de rozmarin proaspăt

6 căței de usturoi

1 ceapă mare

2 linguri de ulei de măsline

sare și piper negru proaspăt măcinat

Instrucțiuni:

Încălziți cuptorul la 180 de grade Celsius.

Împărțiți cartofii în rondele subțiri și așezați-le într-un singur strat într-o tavă de copt mare.

Îndepărtați frunzele de rozmarin de pe crenguțe și tăiați-le mărunt. Adăugați-le peste cartofi, împreună cu usturoiul și ceapa tocate mărunt.

Așezați pulpa de miel deasupra cartofilor și condimentați cu sare și piper.

Turnați uleiul de măsline peste pulpa de miel și frecați-o bine cu mâinile pentru a distribui uniform uleiul și condimentele.

Acoperiți tava cu folie de aluminiu și introduceți-o în cuptor. Coaceți timp de aproximativ 2 ore, sau până când pulpa de miel este fragedă și suculentă.

După 2 ore, îndepărtați folia de aluminiu și lăsăți pulpa de miel să se rumenească.

Aceasta este cea mai tare rețeta de cozonac și cea mai căutată în comunitatea Anitey și a celor care o urmăresc!

Cozonac pufos cu smântână, nucă și rahat

 Aluat:

-1 kg faină

-7 gălbenușuri

-coajă de la o lămâie

-coajă de la o portocală

-250 g zahăr

-300 ml lapte cald

-50 g unt moale

-50 ml ulei

-45 g drojdie proaspătă

-200 g de smântână

-1 lingură esență de vanilie

Cremă:

-5 albușuri

-400 gr de nucă măcinată

-150 gr de zahăr

-2 linguri cacao

-1 lingură esență de rom

-250 gr rahat

Mod de preparare aluat cozonac cu smântână:

Făina se cerne și pregătim maiaua. Într-un vas punem drojdia cu 1 linguriță de zahăr, 4 linguri de lapte călduț, 1 lingură faină, amestecăm energic și lăsam să își dubleze volumul. După ce maiaua își dublează volumul o punem peste făină. Adăugăm gălbenușurile de ou, lămâia, portocala și laptele călduț, în care am dizolvat zahărul și am pus vanilia. Adăgăm și smântâna, untul și uleiul, apoi frământăm cam 20 de minute în total. Lăsăm la dospit 1 oră bună.

 Mod de preparare cremă: 

Bateți bine albușurile cu zahărul, până devin o bezea, apoi adăugați nuca, romul și cacao. Vom împărți aluatul în patru părți egale, îl întindem cu sucitorul, punem crema, apoi rahatul, după care îl vom împleti și îl mai lăsăm la crescut în tăvi aproximativ 20 de minute. Înainte să băgăm cozonacii în cuptor, îi vom unge cu gălbenuș de ou, presurând apoi zahăr granulat și câteva nuci. Lăsăm tava la cuptor timp de o 1 oră la 160 de grade cu ventilație.

Dacă vedeți că încep să se înnegrească pe deasupra de la caldură, puneți peste ei o hârtie de copt. Vă doresc poftă bună! Cu drag, Anyta!

Dacă nu v-ați abonat încă la canalul meu de Youtube, vă invit să o faceți, căci acolo veți găsi multe alte rețete delicioase!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner marian ralea jpg
banner alina chivulescu png
index (50) webp
banner pavel bartos png
Banner Iuliana Pepene
banner MIRUNA DIN TATUTU jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net