Vis împlinit pentru Roxana Nemeș: „Dumnezeu mi-a dat totul!” Prin ce greutăți a trecut înainte de a rămâne însărcinată și când va naște

#Exclusiv Click!

La cei 36 de ani ai săi, Roxana Nemeș a primit cea mai tare veste din toate timpurile! O să fie mămică de gemeni și nu oricum, ci de băiat și fată, o pereche de bebeluși pe care îi aștepta cu nerăbdare.

Nu s-ar fi gândit niciodată că o să devină mămică de gemeni, însă acum că visul de a deveni mamă i se îndeplinește și a prins contur, Roxana Nemeș radiază. Și ne-a povestit în exclusivitate pentru Click! cât este de fericită și cum se simte acum.

Roxana Nemeș urmează să devină mămică spre finalul lunii septembrie, început de octombrie, chiar, depinde cât de repede se grăbesc gemenii ei să vină pe lume. Până atunci însă, Roxana Nemeș se mai bucură de timpul petrecut în doi, alături de soțul ei, cu care a plecat zilele acestea într-o vacanță în Italia, la Milano.

„Sunt foarte fericită și nerăbdătoare”

Roxana, cum te simți tu ca viitoare mămică?

Sunt foarte fericită și nerăbdătoare! În fiecare dimineață mă trezesc și îi mulțumesc lui Dumnezeu! Nu-mi vine să cred uneori.

Cum ai primit vestea că ești însărcinată? Îți doreai acest lucru și așteptai de mult să se întâmple? Te-a luat prin surprindere, ai rămas însărcinată pe cale naturală sau ai făcut fertilizare?

Ne doream de mulți ani. Și tot de atâția, am făcut multe tratamente. Inclusiv de data asta. Deci da! Mă așteptam și speram!! Dar tot nu mi-a venit să cred! Am plâns ca un copil. Pe cât de greu a fost, acum mă simt atât de recunoscătoare și binecuvântată, cum nu m-am simțit niciodată!

V-a luat prin surprindere vestea că o să aveți gemeni?

Știam că avem gemeni. Suntem părinții!  Normal că știam. Am aflat la prima ecografie. Și atunci a fost surpriza și mai mare!!! Iar când am aflat că avem și pereche, mi s-a părut incredibil! Minunat! Binecuvântați de două ori!!!

Care e atmosfera la voi acasă acum? În câte luni ești și cum te răsfață soțul tău?

Suntem foarte fericiți! Ne simțim împliniți! Sunt în 5 luni și jumătate. Soțul meu este foarte grijuliu și cu multă răbdare, la toanele mele de graviduță. Și foarte-foarte-foarte fericit!!!

Ai pofte de când ești însărcinată de ceva anume în mod special și îți trezești soțul noaptea să ți le îndeplinească?

Nu am pofte și nu sunt gravida care își înnebunește soțul din cauza asta. Din contră! El mă roagă nonstop, să mănânc de toate și că merge să îmi ia orice/oricând. Dar eu sunt în continuare cu alimentația fără intoleranțe și fără alergii. Și vreau să fie și bebelușii mei sănătoși și atunci mă abțin, înghit în sec și aia e. Găsesc alternative. Și mănânc destul de sănătos . Ceea ce nu e rău.

„Sunt convinsă că voi fi foarte drăgăstoasă”

Când urmează să naști?

Final de septembrie/ început de octombrie.

Te așteptai să ai gemeni, un băiat și o fetiță?

Nu m-aș fi gândit niciodată că voi avea gemeni. Mi-am dorit mereu să am și băiat și față. Dar nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte, că-i voi face odată! Este absolut minunat!! Mă simt atât de norocoasă și mândră! Și fericită și împlinită!

 Cum crezi că te vei descurcă din postura de mamă de doi?

Sunt convinsă că voi fi foarte drăgăstoasă și le voi da și voi primi toată dragostea lor!!! Abia aștept!! Nu mi-e teamă de nimic. Sunt foarte nerăbdătoare să-i cunosc! Vorbesc încontinuu cu ei. Mi-i imaginez.

 O să ai și ajutoare?

Acum suntem în căutare. O să am și ajutoare. Clar. O să stau și eu cu ei. Dar fiind doi, am nevoie de ajutor. Și vreau să muncesc în continuare. Poate la concerte nu voi mai merge câteva luni. Dar campaniile mi le fac de acasă. Și atunci am nevoie câteva ore pe săptămână să am ajutor.

Ați ales deja și numele pentru bebeluși?

Am ales și numele! Mai ținem secret! (râde)

Cât de fericită ești în momentul de față?

Cum am spus! Mă simt cu adevărat împlinită!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro