Lucian Viziru este preot în propriul film la care a lucrat cot la cot cu soția lui, Ema: „Îmi place să cred că sunt un pic mai înțelept decât eram în urmă cu 10-20 de ani”
Lucian Viziru (48 de ani) și soția lui, Ema, și-au unit forțele și au realizat cel mai frumos film al lor împreună.
Acesta se numește “Norocoșii”, va avea premiera în cinematografe pe data de 6 iunie iar Lucian Viziru revine în forță pentru că s-a transformat în regizor, scenarist și coproducător pentru “Norocoșii”, acest proiect de suflet pentru care el și soția sa au scris scenariul cot la cot.
Într-un interviu exclusiv pentru Click!, Viziru ne-a povestit ce înseamnă “Nocoroșii” pentru el dar și cât de norocos se simte acum, din toate punctele de vedere, alături de familia lui frumoasă. Cert e un lucru: Lucian Viziru nu se va opri la un singur film! Și asta pentru că, așa acum se zice, pofta vine mâncând, și o să mai auzim de el din această postură!
Lucian, filmul “Norocoșii” are premiera pe 6 iunie, în curând, iar tu ești în rolul de regizor, scenarist, coproducător. Și Ema,soția ta, e implicata în producție! Cum e filmul, ai emoții, ești pregătit?
Da, soția mea, Ema, este producătorul executiv al filmului. Am fost implicați în părți egale. Am scris scenariul împreună, cot la cot, am regizat împreună, am făcut pe locaționiștii împreună, chiar la un moment dat am făcut și pe scenografii, și așa mai departe. Ea nu e doar soția care m-a susținut în proiectul acesta, este o parte integrantă a filmului. Fără ea nu aș fi putut să fac “Norocoșii” la fel cum nici ea nu ar fi putut să facă “Norocoșii” fără mine. Poate că aș fi putut să fac un film, dar cu siguranță n-ar fi ieșit așa de bine pe cât a ieșit filmul nostru. Pe 6 iunie avem într-adevăr premiera filmului în toate cinematografele din țară. Bineînțeles că avem emoții, suntem la primul film, iar el, da, filmul a ieșit bine, nu avea cum să ne iasă fix așa cum ne doream, pentru că nu ne cheamă nici Tarantino și nici Spielberg și nici nu avem bugetele lor, dar suntem mulțumiți de produsul final.
“Mulți mi-au spus că nu o să fiu în stare să joc un preot”
Ce rol ai tu în film?
Pentru prima dată în viața mea joc un preot, deși mulți mi-au spus că nu o să fiu în stare să joc un preot. Eu sunt mulțumit de prestația mea, sper ca și publicul să vadă lucrurile exact la fel așa cum le văd eu, pentru că am făcut un rol decent, zic eu, cel puțin.
Distribuția este destul de interesantă: Andra Gogan, Toto Dumitrescu, CRBL, Carmen Tănase și mulți alții. A ieșit “Norocoșii” așa cum v-ați propus, din toate punctele de vedere?
În ceea ce privește actorii, da, și prestațiile lor. Dar din punct de vedere tehnic, cred că la al doilea film vom reuși să-l ducem mult mai sus decât este primul.În orice caz, este un film la care râzi cu poftă, râzi cu lacrimi. Este un film la care poate să vină toată familia. Există ceva și pentru tătici, și pentru mămici, o poveste care are coerență. De asemnea, inclusiv copiii se pot bucura de genul acesta de film.
Ce îți place cel mai mult din film?
Îmi place, și aici e meritul Emei, că dacă ar fi fost după mine trebuie să recunosc l-aș fi făcut de la început cu înjurături, însă filmul nostru nu are nicio înjurătură, nu are secvențe de nuditate, e mai frumos, m-a convins și mi-a demonstrat faptul că e mai frumos să poți să faci comedie fără înjurături și hăhăieli.De asemenea, îmi mai place și faptul că imaginea este foarte curată și foarte frumoasă. Aici este meritul directorului nostru de imagine, Adrian Pădurețu.
Care e replica ta preferată din “Norocoșii”?
Replica mea preferată din film este: “Pupă crucea”.
Ce înseamnă pentru tine să fii cu adevărat norocos?
Sună clișeistic, dar chiar e adevărat, mai ales la vârsta la care am ajuns, să fii sănătos și să ai o familie cu care să te poți înțelege, respectiv soție și fiu, în cazul meu. Mi se pare că e cel mai important lucru de pe pământ și în cazul meu este și suficient.
Cum e la voi acasă, în familie? Cum vă împărțiți treburile casei?
Aici este complicat. Toată lumea are impresia că face mult. În realitate, facem cu toțiI mai puțin decât ne imaginăm și așteptăm de la celelalți să facă treburi prin casă, dar suntem ok. Suntem ok la capitolul ăsta, nu ne putem plânge.
Și băiatul lui apare în film
Băiatul vostru știu că face tenis. Dar din punct de vedere artistic cât este de talentat? Îi place să cânte?
Nu mai face tenis pentru că l-am obligat să facă tenis și asta este un lucru de evitat în ceea ce privește parenting-ul. Ideal ar fi să îți determini copilul să-și dorească să facă lucrurile pe care tu ți le-ai dori să le facă. A cântat la pian, în Germania urma cursuri de pian, dar în România nu-i mai place pentru că inclusiv chestia aia a simțit-o ca pe un fel de sarcină și în momentul acesta preferă să facă lucrurile care-i fac plăcere.
I-ai dat și lui un rol în film?
Normal că i-am dat un rol în film. Aveam nevoie de un personaj, unul Ionică, și apare și Mihai cu o replică.
De muzică nu îți este dor? Acum că lansezi primul tău film, probabil că ai încă microbul în sânge și ți-ai dori să urci mai des pe scenă?
Nu, de scenă nu-mi este foarte dor, mai ales că mie mi-a fost dintotdeauna frică de scenă, chiar dacă de multe ori nu s-a văzut. În schimb, am cântat pentru muzica filmului acesta, pentru coloana sonoră a filmului “Norocoșii” și cred că mi-a fost satisfăcută pofta de a cânta din nou.
Cum te completezi tu și soția ta, Ema, atât în cuplu, cât și pe platoul de filmare?
În primul rând, stăm de vorbă și ca de fiecare dată eu ascult, ea vorbește și bineînțeles că, într-un final, femeia are dreptate, eu mă supun. Cam așa funcționează lucrurile noi în familie. Cred că au mai fost și momente în care mi-a dat și ea mie dreptate, rare, cei drept, foarte rare, dar am avut și eu momente în care mi-am impus punctul de vedere.
A fost filmul “Norocoșii” cea mai mare provocare pentru voi?
A fost și este în continuare, pentru că încă mai sunt lucruri de pus la punct. Dar așa cum am mai spus-o de curând, consider că acest film este ca un al doilea copil al nostru. L-am luat, l-am conceput, ni l-am dorit în prima fază. L-am conceput împreună, după care am început să-l creștem ușor. A ajuns la vârsta de 2 ani și o lună și ne uităm cu drag la el în momentul de față. La fel cum s-a întâmplat în cazul lui Mihai, când l-am văzut la maternitate, nu pot să zic că m-a dat pe spate. Ca bărbat este firescă reacția asta, din câte am înțeles. Ca femeie simți altfel. La fel și în cazul filmului nostru, la început, așa cum zicea și Scorsese, dacă te uiți la filmul tău în faza incipientă și nu are muzică, nu are colorizare și nu ți s-a făcut rău din punct de vedere fizic, atunci e o problemă cu filmul tău. La fel a fost și la noi, dar acum că l-am văzut și începe să se lege și o să-l vedeți și voi, am fluturași în stomac, este cuvântul potrivit pentru senzația pe care o trăiesc atunci când mă uit la filmul nostru.Și da, a fost o mare provocare pentru noi, pentru că nu e ușor să faci un film de jumătate de milion de euro în condițiile în care nu ai experiență, nu te cheamă nici Gigi Becali sau Ion țiriac. A trebuit să alergăm după sponsori, a trebuit să scriem, a trebuit să căutăm locații, a trebuit să facem casting-ul singuri și asta pentru că chiar și așa un buget de jumătate de milion de euro este puțin pentru un film.
“De doi ani și o lună, soția n-a mai văzut niciun cadou, nimic”
Te-ai gândit să o duci pe Ema într-o vacanță romantică după lansarea filmului? Ca să vă mai și relaxați puțin după așa o experiență? Obișnuiești să-i faci soției tale astfel de cadouri?
Da, m-am gândit să mă duc la golf singur, după ce se termină filmul, să luăm și noi o pauză. Glumesc.O să mergem în vacanță. Eu sper să se ducă prima dată, și acum vorbesc cât se poate de serios, ea cu Mihai, ca să pot să mă duc eu o săptămână la golf singur, după care când se-ntoarce, pentru că între timp, bineînțeles, ni se va face dor unul de celălalt, să plecăm și noi măcar câteva zile la mare undeva, mi-aș dori eu, să vedem ce zice și doamna.De doi ani și o lună, soția n-a mai văzut niciun cadou, nimic. Absolut nimic. Poate flori de 8 Martie, de 1 Martie, și de ziua ei a mai văzut ceva, un cadou.
Cum este Lucian Viziru la 48 de ani? Cât de mult te-ai schimbat acum și cum îți place să te caracterizezi?
Îmi place să cred că sunt un pic mai înțelept decât eram în urmă cu 10-20 de ani. Văd viața cu alți ochi și aici îi datorez foarte multe Emei că am început să alerg din nou după provocări și de data asta chiar mă bucur că putem să alergăm împreună după provocări. În general, în viață, dacă nu ai obiective, mi se pare că ești un om plafonat, sau cel puțin în cazul nostru funcționează asta, pentru că eu am făcut sport de performanță și ea a cochetat cu voleiul de performanță.Avem nevoie de astfel de obiective, cum ar fi producția unui film de lung metraj sau distribuția lui în cinematografe, astfel încât să ne simțim vii.
