Dana Războiu dezvăluie: „E mult mercur în televiziune. Acolo m-am îmbolnăvit!”
Timp de 17 ani ați văzut-o prezentând știri la TVR și apoi i s-a cam pierdut urma. Ne-am revăzut cu Dana Războiu (45 de ani) la Campionatul Național de Robotică, un eveniment în care se implică personal. Am stat de vorbă cu fosta vedetă de televiziune despre ce preocupări are acum și ce mai fac cei doi băieți ai ei.
Click!: Ce mai faci, Dana? Arăți extraordinar, parcă ai fi o puștoaică de 18 ani.
Dana Războiu: Mulțumesc de întrebare, foarte bine. M-am întâlnit, ieri, cu Eugenia Vodă, întâmplător și m-a întrebat: „Ce faci? De la 1-10”, nu aveam timp, eram într-un magazin. Și zic: „Măi, 10!”. Eu aș fi spus 11, dar, până la urmă, să zic doar 10. Sunt foarte bine.
Mint că ești neschimbată, ești mai frumoasă decât te știam! Mă uit la tine și nici nu ai zice că ești mamă a doi băieți mari. Unul are 19 ani și celălalt cât are?
Marc, 13 ani și jumătate.
Ce face Dana Razboiu de când a plecat din televiziune?
Face foarte bine. Trăiește cu mai puțin stres decât era în televiziune, sincer, și cu mai puțin mercur! Trebuie să zic de subiectul "Mercurul în corpurile noastre", pentru că mi-am propus să îl promovez, după ce termin cu Campionatul Național de Robotică. Și cred că e foarte mult mercur, în televiziune. Mulți colegi, din TVR, care au făcut boli grave, nici nu vreau să le rostesc. Și boli metabolice sau de imunitate. E foarte mult mercur în aparatură și, mai ales, în fostele becuri. Sunt neoane, în care e mercur. Dacă e funcțional, nu e o problemă, dar dacă se sparge și rămâne, acolo, nu e înlocuit, atunci devine o mare problemă.
Tu ai avut probleme din cauza asta?
Din cauza mercurului, da. Am descoperit că am foarte mult mercur în corp. Și fac, acum, ceva ce se numește terapie de chelare. Chelare ușoară fac eu, cu niște pastiluțe. 3 zile pe săptămână, cu 4 zile pauză. În afară de asta, mercurul ne împiedică foarte mult viețile. Ne duce spre boli. Pe măsură ce scot mercurul, fac din ce în ce mai bine și sunt din ce în ce mai sănătoasă. Mai plină de energie și de viață.
Dana Războiu: ”După 17 ani de știri, acum nici nu mai deschid televizorul”
Câți ani ai fost pe micile ecrane?
Am lucrat în televiziune 17 ani, în total.
Și nu ți-ar plăcea să te mai întorci?
Nu. Nici nu mai deschid televizorul. Îmi iau toate informațiile din telefon, de pe site-uri. Foarte mult Instagram și folosesc CNN, BBC, Telegraf. Aflu exact cât vreau să știu. Și dacă vreau să știu mai mult despre un subiect, atunci deschid articole și citesc.
Cum ai aflat de campionatele de robotică? Au venit ele la tine sau mai întâi băieții tăi au fost pasionați?
Băiatul meu cel mare, Victor. El era foarte îndemânatic la a face tot felul de chestii prin casă. Făcea alarme, la el în cameră. Dacă deschideai ușa, începea alarma să sune. Alarme luminoase. Se aprindeau becurile când deschideai ușa, la el.
Și nu te speriai?
Ba da. Mi-era limpede că are niște abilitați, care nu vin de la mine, clar. Eu sunt umanistă. Mă pricep la oameni și la televiziune, eventual. Dar nu la robotică și nu la cabluri și întrerupătoare.
Cu cine seamănă?
Nu știm. Tatăl lui e medic (n.r. Ovidiu Brînzan, fost ministru al sănătății). Și mă duceam cu el de mână, la magazinele de bricolaj, unde îi cumpăram materia primă din care începea să facă tot felul de invenții. Mi-am dat seama că e o abilitate pe care aș putea să i-o dezvolt. Și anume, să îl duc undeva unde ar putea vorbi aceeași limbă cu alții. El îmi povestea mie ce face, doar că eu nu înțelegeam și nici nu puteam să îl încurajez, să îl ajut, să îl stimulez. Și, atunci, am căutat un mediu stimulant și am găsit un profesor, care făcea robotică, în Voluntari, într-un garaj, cu copiii. Și mergea la campionatele de robotică prin lume. Inițial, am sponsorizat echipa respectivă, cu bilete de avion și altele. După aceea, am zis "OK", dar, așa cum există un Victor, probabil că există sute de "Victori", în țara asta, care și-ar dori să facă robotică și n-au unde. Și multe mame, ca și mine, care și-ar dori un club de robotică, la care să își ducă copiii. Asta a fost acum 7 ani.
Exista pe atunci un club?
Nu, în România nu exista nimic.
Deci tu ești "vinovată"?
Victor e "vinovatul". Și am zis: Hai să vedem dacă putem să facem, în România, o competiție FIRST Tech Challenge (FTC). Și am cerut americanilor, dacă ne lasă să organizăm în România. Am cerut licență și, de aici, a început totul. Și, acum, suntem în sezonul 7. Avem 173 de echipe, din toată țara, din toate orașele.
Te-ai gândit, vreodată, că vei ajunge aici?
Nu, nu m-am gândit că va fi atât de mult interes pentru robotică.
Avem copii deștepți...
Da și e nevoie să-i adunăm la un loc. Că, de fapt, ce fac eu cu „Nație prin Educație", îi adun pe toți la un loc și le ofer un cadru în care pot să vorbească toți aceeași limbă și să își dezvolte această pasiune. Și, dacă te uiți la ei, sunt frumoși și pasionați! Să construim o nație prin educație, pentru că, eu cred, cu tărie, că educația trebuie pusă pe primul loc, în orice țară, dar mai ales în România. Și, de-abia atunci, când o să o punem pe primul loc, o să putem să ne batem cu națiunile puternice ale lumii. O să putem să fim la nivelul lor.
„Mi-a fost greu să renunț la televiziune și să o iau de la zero”
În aceștia 7 ani ai învățat și tu multe, cred. Ai luat-o de la capăt. Ți-a fost greu, ți-a fost ușor?
Sincer, mi-a fost greu să renunț la televiziune. Asta e adevărat. Mi-a fost foarte greu, pentru că eram obișnuită. Nu făceam doar jurnalism de televiziune, eram și în fața camerelor. Oamenii se uitau la mine. Și, după aceea, au început să mă întrebe de ce nu mai sunt. Și am simțit, așa, o lipsă a comunicării cu oamenii. Dar am o viață bună, liniștită. Mi-o fac eu agitată, că sunt din ce în ce mai ADHD-istă, cumva.
Mai ai timp pentru tine?
Da, îmi fac timp pentru mine. Noi avem 24 de ore pe zi, fiecare om din lume. Nu am eu mai mult timp sau mai puțin timp decât altcineva. În funcție de ce priorități își stabilește un om, atâta timp are, pentru el, pentru alții.
Ziceai de fiul tău cel mare, dar fiul tău cel mic este și el pasionat de robotică?
Nu. El e pasionat de tenis, fotbal, ping-pong. Îi place foarte mult ping-pong. Mă bate, am jucat sute de meciuri. Cred că l-am bătut de două ori în sute de meciuri. Avem și o vorbă: „Când câștig, fac tort". Îi place și teatrul. Cred că ar fi un actor bun. El nu vrea, zice că nu îl interesează, dar îmi dau seama că ar putea fi un actor foarte bun.
Dar niciunul dintre ei nu te-au moștenit?
Pe nimeni n-au moștenit.
Cel mic e băiatul lui Bogdan Enoiu. El juca tenis.
Da, juca tenis. Așa și eu mai joc, dar nu suntem campioni niciunul. Pe de altă parte, eu mi-am încurajat copiii să facă orice vor ei. Orice, dar să facă bine. Până la urmă, și dacă măturăm strada, dar să o facem bine. Asta e cel mai important.
Victor e student la Londra, Marc joacă tenis și ping pong
Acum ești cu evenimentul acesta de Robotica. Ce urmează? Victor nu e aici?
Victor e student, la Londra. Mi-a scris, acum câteva zile, că i-ar plăcea foarte mult să vină, dar e în urmă cu niște proiecte, la școală, și chiar nu poate să vină.
E în primul an?
E student, în anul I, face Inginerie Generală. Și-a ales Inginerie Generală, mai întăi, că, după aceea, să vadă el spre ce merge mai departe. E foarte greu să facă Inginerie Generală. E plecat de trei ani, deja. A făcut ultimii doi ani de liceu, acolo. Victor învață foarte bine. Dintotdeauna, a învățat foarte bine. Nu știu pe cine moștenește, din nou. (râde)
Ești într-un studiu permanent. Te-ai gândit că ai mai putea să faci și altceva?
Mai fac și altceva, investesc pe Bursă. Din asta trăiesc, de fapt. La robotică, e mai mult muncă voluntară, e o pasiune. Investesc și pe Bursa din București și pe cea din New York. Sunt un investitor la bursă, nu sunt broker. Broker înseamnă cineva care are o licență și investește banii altcuiva. Eu am portofoliul meu, cumpăr și vând acțiuni. Foarte simplu spus, e ca la Obor: cumperi 100 de perechi de pantofi, cu un preț, și încerci să le vinzi cu + 1 leu sau cu 10 lei.
Dacă ar veni cineva la tine, un reporter tânăr, și n-ar ști că ai făcut televiziune, și n-ar ști nimic despre tine, cum te-ai descrie? "Sunt Dana Războiu și..."?
Sunt Dana Războiu și sunt un om tot mai bun, în fiecare an. Și mă descopăr pe mine însămi și mă transform, în fiecare an, și sunt tot mai mândră de mine. Și îmi place foarte mult unde am ajuns, pentru că am muncit foarte mult cu mine ca să ajung aici. Sunt mai echilibrată decât eram acum 5 ani sau 10 ani. Nu mă mai grăbesc așa cum mă grăbeam, cândva. Știu că pare ceva mărunt, dar, pentru mine, este uriaș. Iar oamenii care lucrează cu ei, care fac muncă internă, ei înțeleg, exact, la ce mă refer. Lucrez cu lucruri care par mărunte și sunt, de fapt, esențiale. Și anume: să am un somn bun și suficient de lung.
Uite, acesta nu este un inel, este un aparat cu senzori, care îți măsoară cât dormi, ritmul cardiac, pulsul. Îți dă niște date biometrice despre tine și am o aplicație și văd cât dorm. Pentru că degeaba stăm în pat 8 ore, din alea nu dormim decât 7 sau poate mai puțin. El îmi arată cât am dormit, cât am fost în somn profund, cât am fost în somn superficial, în R.E.M- somn cu vise.
Deci este foarte important. Încerc să am o alimentație sănătoasă. Acum, sunt foarte interesată de creșterile de glicemie, de exemplu, și chiar vreau să îmi montez un senzor pentru glicemie. Am și comandat unul, urmează să îmi vină. Pentru că vreau să văd, în funcție de cum ne crește și ne scade glicemia, îmbătrânim mult mai repede, dacă avem spike-uri din astea de glicemie și mi se dereglează sistemul digestiv. Și nu numai sistemul digestiv, multe.
Nu mai e vegetariană, dar face mult sport
Ești vegetariană?
Acum nu mai sunt vegetariană. Am fost vegană. Am fost și raw-vegană. În perioada asta, nu mai sunt vegetariană. Nu poate să ne fie bine, dacă nu avem grijă de aceste lucruri "neesențiale".
Sport faci?
Da, fac și sport. Lucrez cu antrenor, la sală. De ce? Pentru că altfel nu mă duc. Am ajuns la concluzia că dacă nu plătesc un antrenor, n-aș ști ce să fac. Fac sport de 15 ani. Știu exact ce să fac, dar dacă nu mă așteaptă cineva la sală, nu merg. Întotdeauna, am ceva mai „important”. Nimic nu poate să fie mai important decât sănătatea noastră. Teoretic, rațional, știm asta, dar nu facem. Și, atunci, încerc să mă agăț de lucruri care am văzut că funcționează.
Femeia Dana Războiu mai are timp și de gătit?
Veți râde, tocmai mi-am luat un aparat de gătit. L-am luat acum o săptămână și gătesc, în fiecare zi, cu el. Gătesc supă cremă de ciuperci, piept de curcan cu cartofi și cu legume, supă cremă de legume. Ieri, am făcut pâine cu usturoi și cu pătrunjel și unt.
Gătești pentru cel mic?
Da, gătește și el. Aparatul ăsta are un ecran pe el și copiii, când văd ecranele, li se pare simplu. Și vrea și el să gătească. Gătim pentru că niciunde nu putem mânca mai bine decât putem să ne facem noi acasă. Și mai punem și iubire în mâncare.
Ești fericită în momentul ăsta? Știu că ai un trecut zbuciumat. Ești împlinită?
Da, dar știți de ce? Pentru că m-am găsit pe mine însămi. Eu mă pierdusem pe mine, în viața asta. Uitasem de mine. Credeam că e important să creadă alții că sunt bine și uitasem că, de fapt, sunt singurul om din lumea asta față de care am datoria să știe că sunt bine.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
