Cum ar trebui să alegi jucăriile de dentiție. Mămicile ar trebui să știe asta
Viața alături de un nou membru al familiei se schimbă radical. Există o emoție pe care părinții nu o pot descrie în cuvinte. Odată cu venirea noului membru în familie, părinții își doresc să îi ofere tot ce este mai bun, să trăiască într-un mediu sănătos și să fie iubit necondiționat.
Odată ce devii părinte, poți să vezi viața din altă perspectivă și poți descoperi lucruri pe care nu le știai până atunci. Rămâi uimit că în noul rol ești mai puternic decât credeai și că bebelușul chiar este centrul universului tău. Iubirea necondiționată apare încă de când cel mic este în burtică, iar mămica poate simți dragostea încă de la prima vedere. Vestea că ai rămas însărcinată, primul ecograf sau prima mișcare, toate acestea nu sunt decât bucurii ale vieții, pe care mămicile le numesc momente unice, de nedescris în cuvinte.
Cu toate acestea, viața de părinte nu este tocmai ușoară. Etapele de creștere ale bebelușului vin cu provocări. Perioada de diversificare, creșterea primilor dințișori, dentiția, bolile copilăriei, toate acestea aduc și nopți nedormite, plânsete, oboseală și supărare.
Nici o mămică nu-și dorește ca cel mic să sufere, să îl vadă că plânge sau că îl supără ceva.
De aceea caută în permanență să îi ofere tot ce este mai bun, să vină cu soluții practice și să apeleze la ajutor atunci când au nevoie.
În momentul de față există foarte multe surse de inspirație cât și magazine de nișă ce vin în ajutorul mămicilor. Brandul Little Prints este unul dintre ele, fiind recunoscut pentru gama largă de produse cât și pentru calitatea pe care o oferă.
Jucăriile de dentiție joacă un rol important în viața bebelușilor
Dentiția apare de obicei în jurul vârstei de 4-6 luni, iar primele semne prin care mămicile își pot da seama că este vorba despre dentiție, este atunci când cel mic roade cam tot îi cade în mână. Asta înseamnă că are dureri gingivale și un disconfort la nivelul dinților.
Aici intervin acele jucarii dentitie care vin cu multe beneficii importante pentru bebeluși.
Chiar dacă în primă fază, alegerea jucăriilor de dentiție pare ușoară, existând o gamă largă de variante pe care mămicile le pot achiziționa, adevărul este că alegerea lor se face după anumite criterii.
Nu toate produsele de pe piață sunt calitative, iar atunci când vine vorba despre bebeluși, cu atât mai mare trebuie să fie atenția.
Jucăriile de dentiție joacă un rol important și în dezvoltarea abilităților motorii nu doar pentru a-l ajuta pe cel mic să scape de durerea gingivală. Momentele în care interacționează cu aceste jucarii de dentiție cel mic le studiază, le vede forma, culoarea, le ghidează către gură, ceea ce înseamnă că jucăriile duc și la dezvoltarea cognitivă.
Cum alegi jucăriile de dentiție potrivite
Pentru a vă fi mai ușor să alegeți jucăriile de dentiție potrivite, țineți cont de aceste aspecte importante:
- Alege-le pe cele care nu conțin substanțe toxice. Spre exemplu, cele de la Little Prints sunt de o calitate superioară. Datorită materialului moale din care sunt realizate, acestea au proprietăți de calmare și ameliorare a simptomelor de durere. Sunt realizate din silicon alimentar, netoxic, ce nu conține BPA, coloranți sau alte substanțe nocive. De asemenea, masează delicat gingiile. Mai mult decât atât, ajută la dezvoltarea laturei cognitive, deoarece au culori, forme și texturi inedite.
- Orientează-te către acele jucării care nu sunt umplute cu gel, apă, sau aer, pentru că acestea se pot sparge.
- Să nu fie asamblate sau lipite pentru că cei mici pot înghiți părțile mici care se pot dezlipi.
- Să nu fie cele mai ieftine, pentru că atunci când vine vorba despre bebeluși, nu este cazul să ne zgârcim.
Iată că jucăriile de dentiție au devenit elemente esențiale în această perioadă de dezvoltare a bebelușilor. Alese cu atenție și îndeplinind toate criteriile amintite mai sus, acestea devin prieteni de bază atât pentru cei mici, cât și pentru părinți. Bebelușii nu vor mai plânge atât de des, iar părinții vor avea momente de liniște.
Așadar, aceste perioade de dezvoltare a bebelușilor nu trebuie să fie un chin pentru părinți. Pot apela la ajutor și la produse eficiente și practice. Descoperă gama de produse de la Little Prints.
Date de contact: hello@littleprints.ro