Ce putem face pentru a preveni albirea prematură a părului. Cele două plante care fac minuni

Albirea părului poate fi, adesea, un factor jenant, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Acest proces nu are loc doar la vârste înaintate, ci se poate produce și în tinerețe, din cauza unui deficit de nutrienți, sau din cauza stării de sănătate.

Factorii care accelerează albirea părului
Factorii care accelerează albirea părului

Factorii care accelerează albirea părului

Schimbările în nutriție pot ajuta la încetinirea albirii părului, asta dacă deficiențele de vitamine sunt cauza principală, potrivit specialiștilor. Părul devine alb sau gri din cauza pierderii de melanină, o componentă care produce pigment. Cu cât melanina se reduce, cu atât culoarea părului devine mai deschisă.

De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, melanina dispare treptat, din păr. Specialiștii estimează că fenomenul de albire crește cu până la 20% odată la 10 ani, iar după vârsta de 30 de ani, foliculii de păr încep să producă din ce în ce mai puțină melanină.

Există anumiți factori care ar putea afecta producția de melanină. Spre exemplu, vitamina B-12 este principalul factor, dar și deficiențele de cupru sau fier, cresc acest risc. De asemenea, predispoziția genetică joacă un rol important în procesul albirii părului. Un alt factor care joacă un rol semnificativ în acest sens, este stresul. Dar să nu uităm că și afecțiunile, precum bolile tiroidiene sau anemia pot provoca albirea prematură a părului. Fumatul este și el un factor care accelerează procesul, prin distrugerea foliculilor de păr.

Salvia și rozmarinul previn albirea părului

Deși albirea părului este un proces natural, un stil de viață sănătos și un regim alimentar echilibrat, pot ajuta la menținerea sănătății părului. Odată respectate aceste lucruri, putem încetini schimbarea de culoare a părului.

Știați că rozmarinul și salvia sunt 2 remedii naturale car pot ajuta în combaterea acestei probleme? Ele au rolul de a hrăni firul de păr și conțin antioxidanți naturali care oferă un aspect sănătos podoabei capilare. Mai mult, acestea previn căderea excesivă a părului.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop solstitiul de iarna jpg
new year 8465869 1280 jpg
masa Craciun jpg
home 1622401 1280 jpg
https   www cancan ro wp content uploads 2025 12 Radu Anton Roman 1200x850 webp
horoscop bani jpg
man 9880887 1280 png
mihai voropchievici webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net