Ce cote a atins poluarea în lume

Ce cote a atins poluarea în lume

Ultima actualizare:
1 76799 original jpg jpeg

Poluarea reprezintă o problemă serioasă la nivel mondial. Termocentralele care îşi realizează activitatea prin consum de gaze, petrol şi cărbune, autovehiculele în număr din ce în ce mai mare, incendiile, dar şi aglomeraţiile urbane, toate acestea duc la formarea efectului de smog.

Smogul se formează în arealele urbane, în acele locuri în care există un mare număr de autovehicule, când dioxidul de azot este descompus de razele solare, eliberându-se ozonul, aldehide şi cetone.Lima este considerată cea mai poluată capitală din America Latină, potrivit unui studiu realizat de World Health Organization. În China poluarea a ajuns la cote uriaşe. Oamenii sunt sfătuiţi să nu iasă din case în zilele cu alerte, dar nici zilele fără alerte nu arată mai bine.

Smogul format este atât de gros, încât cerul albastru a devenit doar o amintire. Stuttgard depăşeşete nivelul de poluare admis. Nu de puţine ori, autorităţile au rugat cetăţenii să folosească mijlocul de transport în comun pentru reducerea poluării.

Şi Parisul este afectat de poluare, drept urmare s-a vehiculat că anul 2025 va fi termenul limită pentru scoaterea din circulaţie a maşinilor diesel.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
horoscop webp
horoscop 26 martie jpg
horoscop toamna shutterstock jpg
horoscop saptamanal webp
06 click principala orizontal 1200x675 jpg
yepz2l82nmqbmwu jpg
horoscop jpeg
horoscop, foto shutterstock jpg
image
image