Care au fost ultimele cuvinte ale Reginei Elisabeta a II a. Incredibil ce a spus pe patul de moarte: „Cel puțin nu idiotul”
Tim Shipman, un reputat jurnalist de la Sunday Times, a lansat recent o carte care aduce în prim-plan o fațetă mai puțin cunoscută a relației dintre Regina Elisabeta a II-a și Boris Johnson, fostul premier britanic.
Cartea sa explorează nu doar colaborarea profesională dintre cei doi, ci și tensiunile personale care au marcat interacțiunile lor. Potrivit jurnalistului, una dintre ultimele remarci ale Reginei Elisabeta despre Boris Johnson a fost de o sinceritate brutală și, totodată, surprinzătoare. Se spune că suverana ar fi declarat:
„Cel puțin nu idiotul de Boris Johnson va fi cel care îmi va organiza înmormântarea.” Această afirmație, redată de Shipman și preluată de publicația știripesurse.ro, oferă o imagine neobișnuită a modului în care Regina își exprima părerile despre liderii politici ai Regatului Unit.
Declarație ar fi fost făcută de Regină chiar cu două zile înainte de trecerea sa în neființă, pe 8 septembrie 2022, reflectând poate o atitudine mai veche față de Johnson.
Antipatia pe care suverana o nutrea față de el nu era un secret, iar acest lucru fusese deja remarcat de apropiații familiei regale și de cei din cercurile politice.
De fapt, încă din noiembrie 2019, Regina Elisabeta a II-a l-ar fi caracterizat pe Boris Johnson ca fiind „cineva care ar fi mai bine pe o scenă, decât să facă politică”. Această descriere sugerează că Regina îl considera pe Johnson mai degrabă un showman, un entertainer, decât un politician de încredere și serios.
De ce regina Elisabeta nu îl suporta pe Boris Johnson
Tensiunea dintre cei doi lideri subliniază diferențele de personalitate și de viziune politică.
Regina Elisabeta a fost cunoscută pentru demnitatea și discreția sa, calități care au definit întreaga sa domnie și modul în care a interacționat cu toți prim-miniștrii de-a lungul decadelor.
În contrast, Boris Johnson, cu stilul său excentric și adesea provocator, părea să contrasteze puternic cu valorile tradiționale ale monarhiei britanice.
Shipman descrie această dinamică drept una complexă, cu momente de tensiune evidente, dar și cu o doză de ironie
