În Joia Mare se împlinesc tradiții care atrag norocul

Ultima actualizare:

    În Joia Mare se duc la Biserică  pasca și cozonacii pentru a fi sfințiți de preoțiSursa foto: Click.ro
În Joia Mare se duc la Biserică pasca și cozonacii pentru a fi sfințiți de preoțiSursa foto: Click.ro

În tradiţiile românilor, Joia Mare este numită Joi Mari, Joia neagră sau Joimăriţa. În această zi din Săptămâna Pătimilor lui Hristos, Joia Mare este numită Joi Mari, Joia neagră sau Joimărița. Potrivit tradiţiei, credincioșii împlinesc o serie de tradiții pentru păstrarea norocului și a sănătății în căminul lor.

În biserici preoții citesc cele 12 evanghelii

În această seară, credincioșii asistă la slujba sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului. În biserici preoții citesc cele 12 evanghelii ale Patimilor lui Hristos Aceste evanghelii reprezintă cele 12 popasuri pe care le-a făcut Fiul lui Dumnezeu pe drumul Crucii

În seara zilei de Joia Mare se împlinește Ritualul cu panghica

Acum, în multe localităţi dințară, în special din Sudul ţării, fetele şi femeile tinere aduc la biserică o panglică. După ce ascultă câte o evanghelie,  fiecare credincioasă face câte un nod în panglica respectivă, rostind câte o dorinţă foarte importantă, care se referă la sporul casei, la sănătate şi la împliniri în viaţa personală. Panglica se păstrează într-un loc discret, în casă. După împlinirea fiecărei dorinţe, se desface câte un nod. Astfel că, până la sfârşitul anului, se desfac cele 12 noduri, adică se pot împlini cele mai importante dorinţe pentru persoana care a participat la cele 12 evanghelii. 

Ultima pomenire din Post pentru rudele decedate  

În Muntenia și Oltenia în Joia Mare se face ultima pomenire din Postul cel Mare pentru rudele plecate în eternitate. Se spune că în Joia Mare vremea este răcoroasă și, de aceea, în zorii zilei se aprind focuri în curţile gospodarilor şi în cimitire, iar flacăra acestora este întreţinută cu nuiele şi cu ierburi uscate. Aceste focuri aprinse au simboluri foarte precise, care s-au păstrat de-a lungul deceniilor. Sufletele morților se întorc acasă și sunt întâmpinate de rude cu căldură. În multe localități se aprinde câte un foc pentru sufletul fiecărui mort din familie.

Tradiții în Joia Mare, numită Joia verde, pentru cei decedați

În această zi se prepară mâncare din plante și legume verzi. În multe zone geografice din mâncarea acesta se împarte săracilor în memoria rudelor decedate. Un alt obicei se împlinește tot în Joia Mare: ulcele noi de lut sunt umplute cu mâncare de post: varză, fasole, pâinici, lobodă și se dau de pomană persoanelor bolnave, care nu se pot deplasa, în memoria rudelor plecate în eternitate. 

Obiecte care ne poartă noroc

Pentru fiecare familie, poartă noroc iconiţele şi simbolurile religioase pictate pe ouă sau cumpărate în Joia Mare.  De asemenea, ouăle încondeiate cu motive florale (ciuboţica cucului, talpa gâştei, frunza viţei de vie, floarea Paştelui) sau cu păsări (rândunică şi pui de găină) sunt purtătoare de noroc pentru întreaga familie.   

 Focurile aprinse amintesc de arhiereul Caiafa

De asemenea, focurile aprinse în Joia Mare amintesc de focul făcut de slujitorii arhiereului Caiafa, să se încălzească la el, când apostolul Iuda pregătea prinderea lui Iisus, care se ruga în Grădina Ghetsimani. Se aduc la biserică pâinea, cozonacii și pasca pentru masa de Paști pentru a fi sfințite.

În judeţele din Vestul ţării, femeile aduc la biserică pâinea făcută pentru masa de Paşti, pască şi lumânări. Pâinea şi pasca sunt aduse în vase noi, alături de un mănunchi de lumânări. După slujba din ziua de Paşti, pâinea şi pasca, simboluri pascale, se duc acasă şi se consumă de membrii familiei. Lumânările care au rămas după slujba de Paşti se aprind acasă, în timpul anului, când gospodarii aşteaptă să li se împlinească o dorinţă.

Prin tradiție, în Maramureș localnicii se îmbracă în haine negre

În această zonă geografică se respectă o veche tradiție: localnicii se îmbracă în haine negre sau cernite în Joia Mare. La ferestre se pun ștergare de culoare închisă, în semn de doliu pentru patimile lui Iisus. În ziua de Paște, aceste lucruri cernite sunt înlocuite cu lucruri albe: atât ștergarele cernite, cât și și hainele gospodarilor sunt înlocuite cu lucruri albe. 

În Joia Mare, când nu se trag clopotele la biserici, este bine să te rogi la icoana ta preferată- acasă sau la biserică- și să-I ceri Mântuitorului Iisus să-ți împlinească cea mai important dorință.  După împlinirea acestui ritual trebuie să dăruiești unui sărac un pachet cu mâncare de post.

În Mușcel se pregătesc covrigii cu ou

În localități din Câmpulung Muscel se pregătesc covrigii speciali cu ou, delicatese care se frământă numai la marile praznice. Covrigii se sfinţesc la biserică şi apoi se împart rudelor apropiate şi săracilor. Covrigii cu ou, un simbol al prosperităţii, aduc spor în gospodăriile în care se pregătesc în Sfânta zi de Joi.

Se vopsesc ouăle

Tot în această zi de Joi se vopsesc ouăle. Un ou roşu, vopsit în această zi de Joia Mare, se foloseşte la ritualul spălării feţei cu ou roşu în ziua de Paşti. Tradiţiei spune că împlinirea acestui ritual aduce sănătate, bunăsporire şi armonie în familie. Mai mult, tradiția amintește credincioșilor că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul.

 Ce să Nu faci în Joia Mare

  • În Joia Mare nu trebuie să dormi toată ziua; cine va dormi mai multe ore, pe parcursul zilei, va fi leneș tot anul și nu va avea spor în demersurile sale.  
  • În Joia Mare nu trebuie să păstrezi supărarea cu o persoană cu care te-ai certat de multă vreme, pentru că vei avea mai mulți dușmani pe parcursul  anului.
  • În această zi nu trebuie să faci prea multe treburi, pentru că există riscul să nu le finalizezi cu bine.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sarmale freepik jpg
horoscop saptamanal shutterstock 1677373537 jpg
image png
zodii norocoase webp
culori norocoase februarie zodii 1170x780 jpeg
image png
image png
unghii rosii cu auriu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net