Lăsatul Secului de brânză. Tradiţii pentru un post ușor, care aduce noroc

Ultima actualizare:

    Plăcinta cu brânză este un preparat tradiţional la Lăsatul SeculuiFoto: arhiva Click!
Plăcinta cu brânză este un preparat tradiţional la Lăsatul SeculuiFoto: arhiva Click!

Din moși-strămoși, praznicul de duminică este împodobit cu frumoase tradiții pe care creştinii ortodocşi le respectă pentru a avea un post uşor, cu împliniri care să înfrâneze puterea de a păcătui.

În ziua praznicului se consumă ultimele preparate „de dulce”

În ziua praznicului de duminică, 13 martie,  se consumă  doar bucate „de dulce” cu lactate, ouă și pește, deoarece din ziua următoare, de luni, 14 martie, credincioşii intră într-o perioadă mai lungă de cumpătare şi de restricţii, care „Potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul şi îl înalţă”, aşa cum  caracteriza perioada Postului Ioan Gură de Aur.

La Lăsatul Secului, credincioşii participă la o petrecere sperând   că, până la Paşte, vor respecta o perioadă de evlavie şi de abstinenţă alimentară, că se vor abţine să îngurgiteze mâncare “de dulce”, alcool,  în această etapă de abstinenţă, binevenită pentru purificarea sufletească și trupească.

Duminica Lăsatului Sec de brânză este o zi a iertării

Duminica Lăsatului Sec de brânză se numeşte şi Duminica iertării şi împăcării.  În această zi rudele, prietenii şi vecinii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii pentru eventualele greşeli, pentru a intra cu sufletul curat în Post. Tradiția spune că  persoanele care se consideră vinovate,  de o greșeală din trecut, și doresc să se împace cu cineva cu care s-a certat, îi aduce acesteia, ca semn al reconcilierii și a dorinței de a fi iertat : prăjituri, cozonaci, nuci şi fructe.

Tot în această duminică, cei căsătoriţi îi vizitează pe naşii de cununie şi le urează sănătate şi post uşor. 

Tradiția de a bate halviţa

În numeroase localităţi din sudul ţării se respectă un alt obicei în Duminica Lăsatului Secului de brânză- Baterea halviţei. La acest ritual vesel participă mai ales copiii şi adolescenţii. Gazda pregătește ritualul astfel: leagă o bucată de halviţă cu o sfoară şi o plimbă prin faţa tinerilor, organizaţi pe echipe de câte doi.  Participanții la ritual au mâinile legate la spate și fiecare încearcă să prindă bucata de halviţă cu gura, un lucru foarte dificil; de cele mai multe ori, concurenţii se murdăreasc pe faţă şi chiar pe haine. Halvița este primită drept recompensă de participantul care a reușit să prindă, după multă trudă, bucata de halviță.

După asfințitul Soarelui are lor ceremonialul satiric  ”Mascaților”

În lumea satelor, se respectă tradiția numită Vergelul sau refenelele, petreceri care se desfăşoară în Duminica Lăsatului Sec de brânză. Ritualul este un ceremonial al „Mascaţilor” şi are loc după asfinţitul soarelui. Ritualul se desfășoară după un program satiric:este un schimb de replici şi de strigături satirice (refenele) între fetele bătrâne şi feciorii "tomnatici” care au rămas necăsătoriţi.

O tradiție pentru îmblânzirea soacrelor

În Muntenia se păstrează obiceiul ca, în această duminică, nurorile să prepare plăcinte cu brânză dulce şi cu stafide pe care le dăruiesc soacrelor, sperând ca în timpul Postului relaţiile lor să rămână „dulci”.     

Credincioșii generoși cu copiii săraci vor avea noroc

De secole, există  o tradiție primită cu bucurie de copiii din familiile sărmane. Credincioşii le oferă acestor copii necăjiți  șapte sticle cu lapte, care simbolizează cele şapte săptămâni de post.  Tradiția spune că acest ritual care aduce hrană mai bună  acestor copii pe parcursul Postului Mare, atrage sporul în familia credincioșilor generoși care dăruiesc săracilor șapte sticle de lapte.  

Focurile purificatoare alungă spiritele rele

În anumite sate din judeţul Covasna, s-a mai păstrat o veche datină  a focurilor purificatoare: pe înserat, se aprind focuri pe dealurile fiecărui sat.  Această tradiţie semnifică purificarea atmosferei în comunitatea respectivă prin alungarea forţelor răului şi prin perpetuarea renaşterii la viaţă. Flăcăii adună lemne uscate şi pregătesc un rug mare, dansează şi chiuie în jurul rugului. Totodată, există obiceiul să se dea foc şi unei roţi de căruţă sau a unei roţi făcute din nuiele;  de aceasta se leagă paie cărora li se dă foc şi roata este împinsă la vale să se rostogolească. Astfel, duhurile rele sunt alungate de puterea purificatoare a focului din localitatea respectivă, susțin sătenii.

Săptămâna Albă coincide cu Săptămâna Nebunilor

În tradiţia populară, Săptămâna Nebunilor coincide cu “Săptămâna brânzei”, denumită şi “Săptămâna albă”. Acesta este o etapă de trecere care ne pregăteşte treptat, sufleteşte şi trupeşte, pentru intrarea în Postul Mare, după ospeţele din “Câşlegii de Iarnă” (perioada dintre Crăciun şi Lăsatul Secului, când se fac petreceri şi nunţi). În Săptămâna Albă oamenii se distrează în familie şi în comunitatea din care fac parte, dar elimină din alimentaţie carnea şi "clisa” (slănina) şi consumă alimentele admise : brânzeturi, lactate şi ouă.  

Săptămâna brânzei se  mai numește și Săptămâna nebunilor (în special în Oltenia), deoarece flăcăii care nu s-au însurat sunt ”făcuți de rușine”, iar numele lor este strigat ca tot satul să afle  acest lucru.

Pentru sporul în gospodărie

În unele zone din țară din Muntenia, în joia din Săptămâna Albă, numită și Joia Furnicilor, femeile împlinesc o datină prin care aduc ofrande acestor insecte. De aceea, gospodinele pregătesc o turtă din făină sau mălai, o ung cu unt sau cu brânză şi o așează pe un muşuroi; prin tradiţie, se crede că insectele sunt îmbunate şi nu vor face pagube gospodarilor în timpul verii.

Legarea grânelor, o datină care protejează recoltele

Legarea grânelor este o datină care se continuă şi  astăzi în ziua de  Lăsata Secului, pentru ca păsările şi alte dăunătoare să nu distrugă recolta gospodarilor. Se spune că tradiţia trebuie urmată întocmai, aşa cum a fost lăsată din moşi-strămoşi : în acea zi, când se practică acest ritual, nimeni din gospodăria respectivă nu trebuie să pună mâna pe cereale şi nici să le dea păsărilor şi animalelor să mănânce. Dacă se încalcă tradiţia, potrivit tradiției, recolta va fi distrusă pe câmp de păsări şi de dăunători. Ritualul se încheie abia seara, când gospodina iese în curte ţinând în mână mai multe feluri de grăunţe. Cu ochii închişi, aceasta aruncă acele grăunţe păsărilor din ogradă şi spune: ”Cum eu nu văd acuma nimic, aşa să nu vadă nici păsările holda mea”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net