Desertul sacru de Crăciun al românilor de odinioară: Pelincile Domnului
Pe mesele de Crăciun ale românilor se regăsesc astăzi sarmalele, cozonacul, fripturile și chiar tiramisu. Altădată, sărbătoarea Nașterii Domnului includea și un desert ritualic, cu o puternică încărcătură religioasă, care reprezenta mândria gospodăriilor. În timp, acest preparat special, Pelincile Domnului, a fost lăsat deoparte și aproape uitat. El mai dăinuie doar în amintirile și în poveștile celor mai vârstnici.

„Pelincile Domnului” sau „scutecele Domnului” sunt un desert tradițional din Moldova, pregătit de gospodine în Ajunul Crăciunului. Turtele subțiri, coapte pe plită ori în cuptor, sunt cunoscute din vechime și sub denumirea de julfă sau turte de Ajun.
Pelincile Domnului – desertul sacru al Ajunului
În România de altădată, masa de Crăciun nu era doar un prilej de belșug, ci o celebrare a credinței și a rânduielilor moștenite. Pe lângă bucatele cunoscute, precum colacii, turtele și mâncărurile de post din Ajun, exista un desert aparte, pregătit cu grijă și respect: Pelincile Domnului, numite și „scutecele Domnului”.
Preparatul este specific mai ales Moldovei și era considerat o ofrandă simbolică adusă Nașterii lui Iisus.
Turtele subțiri, albe, suprapuse și umplute cu o cremă fină, aminteau de pânzele în care a fost înfășat Pruncul Sfânt.
Pentru gospodine, pregătirea lor nu era o simplă rețetă, ci un ritual care începea în Ajun și implica răbdare, liniște și respect pentru tradiție.
Fiecare etapă avea rostul ei, iar desertul nu se gusta până după colindat. Pelincile erau puse pe masă ca semn de binecuvântare și de continuitate între generații. În multe sate, se spunea că o casă în care se pregătesc Pelincile Domnului va avea noroc și belșug în anul ce vine.
Cum se prepară Pelincile Domnului
Baza desertului este un aluat simplu, din făină, apă și sare, din care se coc foi extrem de subțiri, aproape translucide. Aceste turte se lasă la uscat, apoi se ung cu o umplutură tradițională numită julfă.
În forma sa autentică, julfa se obține din semințe de cânepă măcinate și fierte până se transformă într-o cremă densă, ușor amăruie și foarte aromată.
Cânepa era odinioară un ingredient obișnuit în gospodăriile românești, dar astăzi a devenit rară și greu de procurat. Din acest motiv, puținele gospodine care mai prepară acest desert au înlocuit julfa cu nucă măcinată, miere, dovleac sau chiar halva, păstrând forma și spiritul desertului, dar adaptându-l la realitățile zilelor noastre.
Pelincile Domnului se mai pregătesc încă în unele sate moldovenești, mai ales de către femeile în vârstă, care transmit rețeta mai departe ca pe o moștenire.

































