Reţete de la cititori: Ciorbă de fasole cu bureţi şi costiţă afumată – Aluculesei Brânduşa
Ingrediente pentru o oală de 10 kg de ciorbă300 gr fasole albă1 castron mare de bureţi gata fierţi3 cepe300 gr costiţă afumată50 ml ulei
2 morcovi2 rădăcini de păstârnac2 rădăcini de pătrunjel1 legătura de pătrunjel verde1 l borş acru2 linguri pastă de tomate2 linguri maggi secretul gustului cu gust de găina2 ardei capia roşii3-4 foi de dafin.Mod de preparare: Se alege fasolea, se spală şi se pune la fiert cu apa. Se lasă să tragă câteva clocote, apoi se aruncă apa, se clătesc bine boabele de fasole şi se pun la fiert cu apă rece, adăugăm între timp morcovul tocat mărunt, păstârnacul tocat, ardeii capia şi rădăcinile de pătrunjel.Curăţăm ceapa, o tocăm şi o punem la prăjit în ulei, adaugăm peste ea şi costiţa afumată tăiată fâşii subţiri, prăjim bine şi turnăm apoi prăjeala peste fasole, adăugăm bureţii şi lăsăm să fiarbă totul la foc mic, adăugăm magii secretul gustului şi foile de dafin. Când fasolea este fiartă adăugăm pasta de tomate şi borşul după gust, mai lăsăm să tragă un clocot şi oprim focul, presărăm puţin pătrunjel verde. Poftă bună!