Secretul celui mai gustos orez. Ce trebuie să faci pentru a nu fi lipicios
Orezul este un aliment foarte comun în bucătăria românească, iar mulți oameni îl prepară des, alături de o mulțime de condimente și ingrediente delicioase. Însă, există un truc ingenios pe care nu foarte mulți oameni îl cunosc și care oferă orezului o textură perfectă!

La prima vedere, orezul poate părea destul de simplu de pregătit. Indiferent de ce fel de rețetă am face și ce fel de ingrediente ar trebui să folosim, ar trebui să reușim să pregătim rapid și ușor un orez gustos. Însă, dacă nu suntem atenți, orezul poate deveni foarte lipicios, iar în unele cazuri extreme, întreaga mâncare poate fi distrusă din cuza texturii acestuia.
Din fericire, există o metodă simplă și ingenioasă care vă va ajuta să pregătiți un orez delicios întotdeauna! Practic, este vorba despre trucul prosopului de bucătărie, pe care nu foarte mulți oameni îl cunosc, dar care este surprinzător de util!
Trucul ingenios pentru un orez perfect
Pentru ca acest truc să funcționeze, tot ce trebuie să faceți este să puneți un prosop curat de bucătărie sub capacul unei oale cu orez fiert, imediat ce aceasta a fost luată de pe foc. După ce ați aranjat prosopul, capacul va trebui pus direct peste acesta, iar orezul va fi lăsat neatins vreme de 10 minute.
Pe măsură ce orezul termină de absorbit umezeala și de gătit în afara focului, prosopul pus pe oală va absorbi condensul din aer. Astfel, el nu se va mai aduna pe interiorul capacului, de unde ar începe, apoi, să picure în orez.
Este o metodă simplă și practică
Practic, după ce veți înlătura capacul și prosopul, veți observa că orezul vostru nu este deloc lipicios. De fapt, textura lui va fi una foarte plăcută, iar mâncarea va avea un gust mai bun ca niciodată. Metoda poate fi aplicată atunci când pregătiți pilaf, orez brun sau orice alt tip de orez.
În plus, acest truc ingenios este foarte ușor de pus în practică, iar în numai 10 minute, veți putea să vă asigurați că orezul vostru este mai bun ca oricând!
































