Trucuri de frumusețe

Pagina 134
implanturi silicon jpeg
Fructele şi legumele au un efect benefic asupra tenului
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Dermatologie Experimentală din cadrul Universităţii Witten-Herdecke, din Germania au descoperit că că tenul devine mult mai fin şi mai hidratat, în cazul în care consumi fructe şi legume, scrie Huffington Post
Trucuri de frumusețe
simeon stalpnicul png
Cumpără din timp florile pentru 1 Martie! Iată cum le păstrezi frumoase
Se apropie 1 Martie, iar femeile vor fi răsfăţate cu mărţişoare şi, mai ales, cu flori! Cât mai multe flori! Dacă vrei să cumperi mai ieftin, sfatul nostru este să mergi de pe acum la florărie. Şi nu-ţi face griji că florile se vor ofili. Click! îţi dă câteva sfaturi despre cum să le păstrezi proaspete până de Mărţişor.
Trucuri de frumusețe
Cum să aplici parfumul pentru efect prelungit
Nimic mai puţin complicat decât să aplici un parfum: îl deschizi, pulverizezi şi te bucuri de mireasma lui. Dacă vrei să dureze mai mult, însă, este puţin mai complicat de atât.
Trucuri de frumusețe
Iată ce fructe îţi fac faţa mai frumoasă!
Când vrei să îţi cureţi faţa folosind remedii naturale, poţi opta pentru câteva fructe care catifelează pielea, o întineresc, reduc excesul de sebum şi combat acneea. Iată ce fructe fac bine tenului!
Trucuri de frumusețe
Ananasul, antidot pentru pielea cu aspect de «coajă de portocală»
Acest fruct delicios cu savoare exotică te ajută să slăbeşti rapid, fără să ţii o dietă strictă.
Trucuri de frumusețe
Ceaiul roşu, ingredientul-minune pentru frumuseţe şi siluetă
Considerat de japonezi elixirul tinereţii, ceaiul roşu are un gust fin şi plăcut, cu o aromă aparte care te revigorează.
Trucuri de frumusețe
3 trucuri ca să mănânci mai puţin
Atunci când ţii o dietă este greu să te abţii de la mâncare, dar dacă vei aplica aceste idei vei reuşi să micşorezi porţiile fără să reduci drastic numărul de calorii.
Trucuri de frumusețe
simeon stalpnicul png
10 sfaturi pentru bucle perfecte
Te-a înzestrat natura cu păr creţ? E păcat să nu ţi-l pui în valoare. Însă pentru a te bucura zilnic de bucle perfecte trebuie să ştii cum să le îngrijeşti.
Trucuri de frumusețe
colanti jpeg
Vrei picioare tonifiate? Poartă colanții cu mușchi! - FOTO
Designerii dau dovadă de multă inventivitate atunci când vine vorba de articolele vestimentare. După blugii cu parfum de zmeură, care miros de câte ori sunt frecaţi, au apărut colanții cu mușchi.
Trucuri de frumusețe
Măreşte-ţi sânii în mod natural!
Poţi să creşti cu un număr mărimea sutienului, folosindu-te de unele alimente, dar şi de mişcare, masaj şi exerciţii de respiraţie.
Trucuri de frumusețe
Ce nu știați despre 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților
14 februarie, Ziua îndrăgostiţilor, este celebrată în epoca modernă sub denumirea de Ziua Sfântului Valentin.
Trucuri de frumusețe
simeon stalpnicul png
Ei vin de pe Marte, ele vin de pe Venus. Diferenţe între bărbaţi şi femei
Barbatii vin de pe Marte si femeile de pe Venus este titlul unei carti faimoase scrisa de John Gray, care a vandut milioane de copii in toata lumea, si in care se demonstra cat de diferiti sunt femeile si barbatii. Stau totusi lucrurile asa cum sustine John Gray? Se pare ca da - in continuare gasiti rezultatele unui nou studiu stiintific care confirma diferentele.
Trucuri de frumusețe
Alimentele cu proteine pure combat celulita
În cazul femeilor, mecanismul de îngrăşare este complex, fiind cauzat de retenţia de apă, care poate anula efectele oricărei diete.
Trucuri de frumusețe
Ghidul siluetei perfecte după 40 de ani
Dacă până la vârsta de 40 de ani puteai să mănânci fără restricţii, iar kilogramele în plus se "topeau'' la fel de repede precum apăreau, după ce treci de acest "prag'' trebuie să depui mai mult efort pentru a te menţine în formă.
Trucuri de frumusețe
Menta, secretul unui ten superb
Această plantă parfumată îmbunătăţeşte aspectul pielii şi reduce porii. Încearcă aceste două ,,reţete'' de înfrumuseţare pe bază de mentă.
Trucuri de frumusețe
simeon stalpnicul png
(P) Găseşte strălucirea Swarovski în magazinul CrystalGlamour!
Frumuseţea, stilul, eleganta, toate acestea, pe lângă multe altele, le aveţi dumneavoastră. Noi vă oferim doar accesoriile - bijuteriile cu cristale Swarovski care pentru o femeie sunt un “must have”!
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120120 0047 1 jpeg
Vrei o piele frumoasă? Află ce alimente este bine să consumi!
Consumul anumitor alimente contribuie la îmbunătăţirea aspectului pielii, părului şi unghiilor. O dietă bogată în fitonutrienţi poate stimula repararea ADN-ului, ajută la creşterea producţiei de colagen, reduce inflamaţiile şi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120120 0045 1 jpeg
Trucuri simple care te ajută să slăbeşti
Renunţarea la masa de seară, consumarea unui pahar cu apă dimineaţa şi mersul pe jos te pot ajuta să scapi, fără prea mari bătăi de cap, de câteva kilograme în plus.
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120114 0043 1 jpeg
Ia vitamine ca să ai un păr frumos şi iarna!
Starea de bine interioară se vede şi la exterior, afirmaţie care se aplică şi în cazul părului. Frumuseţea lui înseamnă frumuseţea ta, iar sănătatea lui e sănătatea organismului tău. Iarna, e mai fragil, se degradează mai uşor, în primul rând din cauza lipsurilor de vitamine şi minerale din corp. Iată ce măsuri poţi să iei.
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120112 0027 1 jpeg
Atenţie! Rimelul poate provoca infecţii ale ochilor
Cosmeticele pe care le folosim zi de zi pentru corectarea tenului pot produce diverse afecţiuni. Specialistul Click!, dr. Mircea Tampa ne spune care sunt efectele secundare ale acestora.
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120112 0026 1 jpeg
Medicina chineză creşte şansele de fertilitate
Femeile care vor să rămână însărcinate, însă întâmpină dificultăţi, pot opta pentru medicina chineză. Oamenii de ştiinţă au descoperit că tratamentul de fertilitate în combinaţie cu ierburi şi acupunctură cresc şansele unei femei de a rămâne însărcinată.
Trucuri de frumusețe
Femeile se îngraşă după căsătorie, bărbaţii după divorţ
Dincolo de vârsta de 30 de ani, "tranziţiile conjugale" afectează luarea în greutate, însă diferit în funcţie de sex, relatează site-ul passionsante.be.
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120107 0067 1 jpeg
Crema hidratantă, de bază în iarna aceasta
Crema de faţă sau de corp este aliatul de nădejde al oricărei femei, mai ales în sezonul rece. Fără ea, pielea se usucă, devine flască, se ridează mai uşor.
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120106 0032 1 jpeg
Pițiponceală pe pârtie! Așa fătuci n-ai mai văzut!- FOTO
O nouă modă a apărut pe pârtiile de schi. Ochii vigilenți și aparatele foto ale celor aflați pe pârtie au suprins următoarele imagini, care cu siguranță te vor lăsa cu gura căscată.
Trucuri de frumusețe
Femeile spun 474 de minciuni pe an referitoare la dietă şi la greutatea lor!
Reprezentantele sexului frumos spun, pe an, aproape 500 de miniciuni legate de cea au mâncat, ce au băut şi ce greutate au.
Trucuri de frumusețe
CLIIMA20120105 0005 1 jpeg
Scandalul „Silicongate“ ia amploare
După spaima provocată de implanturile mamare cu silicon industrial, a apărut o nouă ameninţare: injecţiile antirid cu substanţe toxice.
Trucuri de frumusețe
Cizme pentru sezonul rece: Tu ce model alegi?
În sezonul rece, cizmele își intră în drepturi și sunt o excelentă alegere pentru orice reprezentantă a sexului frumos. Te apără de frig, găsești diverse modele pe piață, în funcție de ținută, și îți pun picioarele în evidență. Ce modele se poartă iarna aceasta îţis pune clickpentrufemei.ro.
Trucuri de frumusețe
Dragoste modernă: „Măgarii“, aceste adorabile creaturi pe care le iubim…
Viaţa este ca o cutie cu bomboane de ciocolată, niciodată nu ştii ce e înăuntru, îi spunea lui Forrest Gump mama sa. Şi mare dreptate avea! O cutie imensă, cu atât de multe bomboane încît putem alege în fiecare zi câte una. Din păcate, cele mai multe bomboane sînt de-a dreptul amărui (şi nu toate femeile preferă acest tip de ciocolată, oricât de indicat ar fi el pentru păstrarea siluetei).
Trucuri de frumusețe
simeon stalpnicul png
Uite cu ce cadouri vine Moş Crăciun la EA!
Mai sunt doar câteva zile şi vine Crăciunul! Te-ai gândit la ce cadouri vrei să cumperi pentru soţia, sora, mama sau prietena ta? Iată câteva idei pe care le poţi lua în seamă în funcţie de banii de care dispui!
Trucuri de frumusețe