Cum alegi ochelarii de soare care ţi se potrivesc

Ultima actualizare:

    Forma şi culoarea ramei trebuie să se armonizeze cu forma feţei, cu nuanţa tenului şi a părului
Forma şi culoarea ramei trebuie să se armonizeze cu forma feţei, cu nuanţa tenului şi a părului

S-a deschis sezonul ochelarilor de soare. Avem nevoie de ei, căci ne protejează de ultraviolete, însă sunt şi un accesoriu şic, care ne completează ţinuta şi ne schimbă total aspectul feţei. Pe piaţă sunt mii de modele diferite ca formă şi culoare. Cum ştim să-i alegem pe cei care ni se potrivesc? Specialiştii vin cu recomandări clare ce au în vedere forma feţei, nuanţa tenului şi a părului.

„Ochelarii nu mai sunt demult «un rău necesar», un instrument util din punct de vedere medical, ci au devenit un accesoriu fashion de care nu ne dezlipim atât vara, cât şi în sezonul rece. Ca formă a ramei, nu mai există de ani buni nicio limită, întrucât designerii s-au întrecut pe ei în a crea şi reinventa modele iconice, începând cu faimosul „cat eye” sau „aviator”, până la forme geometrice excentrice hexagonale, cu detalii din materiale speciale, precum piele naturală, pietre preţioase şi chiar aur”, aflăm de la Robert Manta, managerul Optica Vedere din Bucureşti.


    Robert Manta
Robert Manta

Pentru 2019, marile case de modă au stabilit că se poartă atât formele minimaliste, rotunde, mici, în culori vibrante (galben neon, verde, albastru electric, oranj), cât şi ochelarii supradimensionaţi sau cei de tip mască (o formă exagerat de mare). 

Robert Manta
Robert Manta

Atunci când intrăm într-un astfel de magazin pentru a alege o pereche de ochelari, ne putem simţi pierduţi în faţa standului cu zeci, sute de modele. Ar fi dificil să-i probăm pe toţi, de aceea trebuie să ştim să filtrăm opţiunile, să ştim ce ni se potriveşte. Sunt mai mulţi parametri de care e necesar să ţinem cont.

Grosimea ramei

Dacă eşti purtătoare de ochelari de vedere pentru distanţă, şi ochelarii de soare trebuie să aibă dioptri. Cu cât dioptriile sunt mai mari, cu atât lentilele vor fi mai groase. În acest caz, e bine să eviţi ramele subţiri, căci estetic nu arată foarte bine, te sfătuieşte Robert Manta. 

Forma ramei - în funcţie de forma feţei

O regulă generală este ca partea superioară a ramei să nu depăşească sprâncenele, deoarece va da senzaţia de sprânceană dublă. Nu vrei să pari permanent mirată, nu-i aşa?! Mai departe, trebuie să ţii cont de forma feţei.

  • Dacă ai faţă rotundă, alege rame accentuate, dreptunghiulare, cu linia inferioară poziţionată chiar deasupra pomeţilor.
  • La faţa pătrată se potrivesc ramele subţiri, rotunjite, puţin mai late decât linia pomeţilor.
  • Unei feţe triunghiulare i se potrivesc ochelarii cu partea superioară mai lată, gen „cat eye”.
  • Dacă ai faţa în formă de inimă, încearcă o ramă mai accentuată în zona inferioară şi ceva mai lată decât faţa.

  • Forma ovală a feţei este cea mai avantajată, întrucât i se potrivesc o gamă largă de modele, inclusiv cele supradimensionate.

Culoarea ramei - în funcţie de nuanţa tenului şi a părului

La acest capitol, totul ţine de preferinţă, dar ar prinde bine să se armonizeze cu nuanţa tenului şi a părului tău. Cele care aveţi păr în tonuri calde, de blond-auriu, brunet-castaniu, roşcat-portocaliu sau castaniu-auriu, alegeţi rame în nuanţe de corai, portocaliu, piersică, roşu aprins, albastru deschis, kaki, auriu, cupru.

Femeile cu păr în tonuri reci (blond-căpşună, platinat, alb, arămiu şi brunet-albăstrui) e bine să se orienteze spre rame în nuanţe de negru, argintiu, maro, roze, prună, gri-albăstrui sau smarald.

Ochelarii bărbăteşti, un pic diferiţi 

Modelele pentru bărbaţi au forme mai puternice, mai pronunţate, masculine, dar şi cu linii armonioase. 

„La fel ca în cazul doamnelor, şi bărbaţii au modele clasice, de exemplu aviator, dar şi excentrice. În ceea ce priveşte culorile, imprimeurile încă nu şi-au făcut apariţia decât discret, în zona braţelor ramelor, dar pietrele preţioase se  regăsesc la multe modele”, mai spune Robert Manta, managerul magazinului de optică medicală.

Atenţie la filtrul de protecţie UV! 

Ochelarii de soare trebuie obligatoriu să aibă filtru de protecţie UV şi să ofere o imagine clară, nedistorsionată, atât la interior, cât şi la exterior. Robert Manta ne spune ce se întâmplă dacă purtăm ochelari de duzină sau contrafăcuţi.

„Ochiul are un mecanism natural de apărare şi, în mod normal, pupila se contractă la lumina puternică pentru a nu permite pătrunderea unei cantităţi mari direct în ochi. Când intensitatea luminii scade, cum se întâmplă seara, pupila se dilată şi permite pătrunderea luminii. Ochelarii de soare de slabă calitate dau falsa impresie că ne protejează, blochează lumina, dar nu şi razele ultraviolete, care au drum liber prin pupila dilatată”. Dr. Monica Pop, directorul Spitalului de Oftalmoligie Bucureşti spune că a văzut chiar persoane cu alergie de la un ochelar prost. „În afară de acest risc, trebuie menţionat disconfortul propriu-zis de a vedea mai prost cu ochelarul decât fără el. Dacă pui la ochi un ochelar şi vezi cu el normal, înseamnă că e o lentilă bună. Dacă vezi mai prost sau în ceaţă, e o lentilă proastă”, susţine medicul.

Previn apariţia ridurilor

 Ridurile apar din 3 motive: genetic, lipsa îngrijirii pielii şi din cauza expunerii la ultraviolete, care degradează ţesutul elastic şi colagenul. Lucrurile se agravează dintr-un al patrulea motiv: lumina puternică ne face să mijim ochii şi să ne încreţim pielea din jurul lor. 

„În momentul în care razele de soare cad pe faţă, din reflex, musculatura din jurul ochilor se contractă pentru a micşora ochii. Cu timpul, în locurile de contracţie se vor forma pliuri şi riduri care iniţial se vor vedea doar ca riduri de expresie, pentru ca apoi să se vadă şi când musculatura este în repaus. Cel mai bun mijloc de apărare sunt ochelarii de soare cu lentilă închisă”, spune dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog.

«Nu sunt necesari la copii»

Medicul oftalmolog Monica Pop nu recomandă aplicarea ochelarilor de soare la copii. 

„Le induci sigur fotofobie, e o mare greşeală. Adulţii trebuie să poarte ochelari de soare doar dacă simt nevoia, îi supără lumina şi îi face să strângă din ochi. În rest nu. Pentru că soarele strică vederea doar dacă te uiţi direct în el, sau când se reflectă în apă, în zăpadă. Atunci pot apărea leziuni corneene”, atrage atenţia medicul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
sarmale freepik jpg
horoscop saptamanal shutterstock 1677373537 jpg
image png
zodii norocoase webp
culori norocoase februarie zodii 1170x780 jpeg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net