După un sezon cald, pielea ta bronzată «strigă» după ajutor

Ultima actualizare:

    Află ce efect a avut soarele asupra ei şi cum o poţi ajuta să se refacă
Află ce efect a avut soarele asupra ei şi cum o poţi ajuta să se refacă

Starea pielii tale după o vară fierbinte, cu vacanţe la mare şi relaxări la piscină, variază în funcţie de cât de mult ai stat la soare, cât de atentă ai fost să te protejezi şi cât de grav te-ai ars.

Poate în momentul acesta eşti încă bronzată, frumoasă, dar cu un ten care „strigă” după ajutor. 

Urmările statului la plajă

S-a demonstrat că radiaţiile UVA şi UVB distrug imunitatea pielii, o deshidratează şi, în timp, se va rida prematur. Tot ele duc la destrămarea şi ruperea firelor de colagen şi de elastină, pielea pierzându-şi, astfel, elasticitatea. Apoi, pe faţă, melanocitele sunt stimulate să producă mai mult pigment, ceea ce duce la formarea pistruilor şi a petelor pigmentare. În acelaşi timp, soarele duce la apariţia şi accentuarea cuperozei. Cât de mult s-a degradat pielea după o vară fierbinte depinde de tipul de piele al fiecărei persoane, de cât de mult s-a expus la soare, dacă a folosit cremă cu factor de protecţie 50 şi de câtă atenţie a acordat îngrijirii de zi cu zi.

Ţi-au apărut pete pigmentare?

Din cauza fluctuaţiilor hormonale lunale sau din anumite perioade ale vieţii, femeile sunt predispuse la apariţia petelor pigmentare. Acestea apar în primul rând pe faţă, unde pielea este mult mai sensibilă. Trebuie scoase, în caz contrar, pigmentul apărut se va înrădăcina mai mult în piele şi se va extinde în suprafaţă.  Petele nu sunt uşor de tratat, dar merită încercat.

„Petele pigmentare sunt localizate în profunzimea pielii, acolo unde nici o cremă, nici un leac naturist făcut în casă nu pot ajunge. Singura metodă este laserul. Se fac microexcizii ale ţesutului până în dermul profund, se scoate partea pigmentată, iar în urma ei apare ţesut nou de regenerare. E nevoie de una până la 5-8 şedinţe”, explică Dana Miricioiu, medic specializat în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Să păstrezi sau nu bronzul?

După ce s-au „chinuit” o vară întreagă să capete acel bronz frumos, arămiu, femeile caută acum, bineînţeles, să-l păstreze cât mai mult. Există tot felul de metode pentru a preveni exfolierea pielii (evitarea duşurilor fierbinţi, statul prelungit în cada cu apă, evitarea peelingurilor etc.). Dar oare este bine să stai cu pielea bronzată? Medicii spun că nu. Pielea denaturată de ultraviolete trebuie îndepărtată cât mai repede. Acest lucru se face prin peelinguri cu laser, care îndepărtează uniform straturile de piele, stimulând, în acelaşi timp, regenerarea. După care, pielea trebuie intens hidratată. „Dacă pe corp, bronzul se duce uniform, pe faţă pot apărea pete”, mai spune Dana Miricioiu.

Foloseşte creme şi măşti hidratante

Atât pe faţă, cât şi pe corp, e bine să accelerezi eliminarea celulelor moarte de la suprafaţa pielii (prin peelinguri uşoare, după baie), să stimulezi regenerarea pielii, să o hidratezi intens. Alege creme dermato-cosmetice potrivite tenului tău, după o consultaţie la medicul dermatolog.

Poţi să-ţi prepari în casă măşti hidratante şi exfoliante, din ingrediente naturale. Laptele ajută la reducea petelor maronii datorită acidului lactic, care acţionează ca un agent de exfoliere asupra depunerilor excesive de melanină. Se înmoaie dischete de bumbac în lapte şi se aplică pe faţă o dată pe săptămână. Pentru corp, se adaugă direct câteva căni de lapte în apa din cadă. În sudul Asiei se foloseşte o mască de albire a pielii din lapte şi turmeric pudră. Se amestecă cele două ingrediente până rezultă o pastă care se aplică pe zonele afectate. Turmericul conţine o substanţă numită curcumina care inhibă producerea de melanină. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net