Machiaj complet cu doar două creioane

Ultima actualizare:

    Anca are un  machiaj natural,  care îi accentuează  trăsăturile
Anca are un machiaj natural, care îi accentuează trăsăturile

Nu e nevoie să-ţi cari cu tine, peste zi, rujuri şi farduri pentru retuşarea machiajului. Sunt suficiente două creioane în nuanţe diferite. Ocupă puţin spaţiu în poşetă şi, cu ajutorul lor, poţi să-ţi faci un machiaj complet, care arată senzaţional şi rezistă întreaga zi.

În machiaj nu există reguli şi bariere. Orice este permis, atâta timp cât rezultatul este bun.  Spre exemplu, de ce nu ai folosi un simplu creion pe post de ruj, de fard de obraz şi de pleoape? Florina Mărcuţă, make-up artist şi şefă a unei şcoli de machiaj din Bucureşti, ne demonstrează că tehnica e foarte uşoară, rapidă şi eficientă. Colega noastră, Anca Bejan, nu era machiată, aşa că a acceptat provocarea de a fi „transformată” cu doar două creioane. 

Specialista a ales un creion dermatograf maro închis şi altul pentru conturul buzelor într-o nuanţă de roz-piersicuţă. Cu cel maro s-a trasat conturul ochilor, la baza genelor, apoi s-a difuzat uşor cu degetele, dinspre exterior spre interior. Cel deschis s-a pus pe pleoapă, apoi s-a şters de asemenea cu degetul de sus în jos şi dinspre exterior spre interior.  „Mixul dintre cele două nuanţe va da ca rezultat o umbră naturală, în degrade. Mai aplicăm puţin creion maro la baza genelor superioare şi inferioare şi, iată, într-un minut machiajul ochilor e gata”, spune Florina Mărcuţă. 

A trasat apoi cu aceleaşi două creioane câteva linii fine pe pomeţi, apoi le-a şters uniform, cu degetele. Umbra rezultată dă prospeţime şi supleţe obrazului, asemenea unui fard. Buzele au primit şi ele culoare cu ajutorul aceluiaşi creion roz-piersicuţă. „E bine ca cele două creioane să fie mai cremoase, ca să le poţi blendui mai uşor pe piele. La sfârşit, dacă ai şi o pudră translucidă pe care să o aplici pe toată faţa, pentru fixarea machiajului, acesta va rezista fără probleme întreaga zi”, mai spune Florina Mărcuţă. 

Fardurile în exces îţi dau câţiva ani în plus

În dorinţa de a arăta bine, poţi cădea în extrema cealaltă, avertizează make-up artistul Florina Mărcuţă. Fondul de ten compact pudră aplicat în exces pe o piele deshidratată scoate în evidenţă ridurile. Mai bine alegi unul fluid, care se va absorbi rapid şi lasă tenul hidratat şi proaspăt. Nuanţa acestuia nu trebuie să fie prea deschisă pentru că dă o paloare obrazului. Feţele prea albe par bolnăvicioase, îmbătrânite. Apoi, dacă eşti bronzată şi aplici un fond de ten rozaliu, va da pielii tale o tentă gri, pământie. „Renunţă şi la fardul de obraz maro, cărămiziu, pentru că maturizează. Dacă vrei să fii fresh, proaspătă, îmbujorată, alege farduri roz-piersică. Pe cearcăne, în jurul ochilor, pe pleoape, foloseşte iluminatoare, primere sidefate, care estompează ridurile şi dau luminozitate privirii”, te sfătuieşte specialistul. Conturarea ochilor în exces, cu un creion negru, şi încărcarea pleoapelor  cu farduri maturizează. Foloseşte mai bine farduri deschise la culoare, luminoase, iar pleoapele să nu fie încărcate cu mult produs. De asemenea, rujurile prea închise înăspresc trăsăturile şi îţi dau cu 10 ani în plus, mai ales dacă ai buzele subţiri. „Culoarea închisă înăspreşte trăsăturile. Evită, pe buze, marourile, roşul închis, movul. De asemenea, un contur de buze diferit sau mai închis decât rujul poate să îmbătrânească”, explică specialistul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop 3 august webp
prazoki1 jpg
bob tunsoare jpg
1 piftie de curcan jpg jpeg
Tottenham Hotspur v AZ   UEFA Europa League 202425 League Phase MD3 (1) (1) jpg
horoscop decembrie logo jpg
image png
sarmale freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net