8 lucruri pe care trebuie să le eviţi la interviul de angajare

Ultima actualizare:

    Interviu de angajare
Interviu de angajare

Îţi doreşti de mult timp să obţii un anumit post şi, în sfârşit, a sosit momentul să demonstrezi că îl meriţi. El se află la un interviu distanţă de tine şi totul depinde de modul în care vor decurge lucrurile în timpul acestei întâlniri.Iată opt lucruri pe care nu ar trebui niciodată să le faci la interviul de angajare.

1. Poziţia neadecvatăNu te legăna pe scaun şi adoptă o poziţie decentă. Chiar dacă ai tendinţa să stai aplecată sau să dai scaunul cât mai mult pe spate, gândeşte-te că este important să ai o ţinută decentă şi că în fond aceasta este o formă de respect faţă de interlocutorul tău. Indiferent cât de bune vor fi răspunsurile tale, punctajul tău va scădea la capitolul atitudine comportamentală.

2.Telefonul deschisAtunci când eşti într-o şedinţă sau mergi la teatru sau la film îţi închizi telefonul. Fă acest lucru şi în cazul unui interviu. Vei dovedi respect, educaţie şi eviţi situaţia de a fi sunată. În cazul în care ai uitat să îţi închizi telefonul şi ai ghinionul să fii căutată chiar în timpul întâlnirii, cere-ţi scuze pentru incident şi fă în aşa fel încât discuţia să continue în mod firesc ulterior. Indiferent ce ar fi şi cine ar fi persoana care te-a sunat, nu răspunde la telefon! Aceasta este una dintre cele mai mari greşeli pe care le poţi face în cadrul unui interviu.

3.Nu te scărpinaEste un pic dificil să te abţii atunci când simţi această necesitate. Dacă este musai să te scarpini, fă-o în mod delicat şi cât mai discret cu putinţă. Scărpinatul după ceafă este stric interzis pentru că adesea este considerat un indiciu al nesiguranţei sau al lipsei de încredere în forţele proprii. Deşi scărpinatul este neelegant mai ai un motiv în plus să îl eviţi: indică o stare de stres, potrivit specialiştilor.

4.Nu întrerupe interlocutorulPe lângă faptul că este un act de nepoliteţe, dovedeşti că nu ai răbdare să asculţi. Ţine-ţi minte ideea până când celălalt o finalizează pe a lui şi vorbeşte când îţi vine rândul. Afişează mereu o atitudine interesată, indiferent despre ce ar fi vorba în momentul respectiv. Chiar dacă pe moment nu găseşti deloc interesant ceea ce îţi spune angajatorul, aminteşte-ţi în ce scop te afli în biroul său.

5.Privirea rătăcităIndiferent cât de greu ţi-ar fi, priveşte-ţi interlocutorul în ochi ţi nu coborî privirea. Astfel îi arăţi că eşti interesată de ce spune şi că ai încredere în tine. O privire rătăcită va indica faptul că eşti o persoană indecisă, lipsită de spontaneitate sau care nu se poate concentra. Dacă priveşti în gol, angajatorul poate interpreta că nu eşti sigură pe tine şi cauţi răspunsurile în amintiri. De altfel, privirea este prima legătură fizică pe care o stabileşti cu interlocutorul tău. Evitându-i privirea, acesta poate deduce că eviţi să creezi o legătură directă cu el.

6.Joaca cu un obiectNu agita un creion în mână şi nu mototoli o bucată de hârtie. Aceste gesturi sunt un semn de stres interior şi o modalitate de a elimina acest stres. Dacă faci acest lucru rişti să îţi enervezi interlocutorul. Pentru a evita să faci ceva cu mâinile, ţine-le fie pe masă, fie una peste alta sau cu degetele încrucişate. Dacă le menţii într-o poziţie fixă, nu te vor trăda. În orice caz evită să te joci cu ele sau cu degetele.

7. Pumnii strânşi şi braţele încrucişateAceastă poziţie nu este adecvată pentru a fi adoptată în faţa unui angajator deoarece este un semn de enervare. Ea poate fi interpretată şi ca o formă de apărare împotriva agresiunii celuilalt. Să-ţi protejezi integritatea fizică este primul semn de apărare.

8.Mâna fără fermitateEste vorba de modalitatea în care strângi mâna angajatorului în momentul în care ţi-o oferă, adică la începutul şi la sfârşitul întâlnirii. Dacă nu îi strângi mâna în mod ferm şi hotărât, interlocutorul va crede că nu eşti o persoană sigură pe sine. Acest salut este cea de-a doua legătură, după privire, pe care o stabileşti cu angajatorul şi poate reprezenta luarea unui angajament. Dacă nu strângi mâna în mod ferm, comunici că nu vrei să îţi iei un angajament. Optează pentru o strângere de mână naturală, nici prea fermă dar nici prea slabă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
unghii rosii cu auriu jpg
maioneza jpeg
zodii meteoriti png
Baigli Covasna jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net