Surprize şi cadouri pentru doamne, de 8 Martie
De ziua lor, femeile sunt răsfăţate. Toţi comercianţii se pun în slujba lor, cu suprize, promoţii şi daruri, iar concertele şi spectacolele sunt gândite exact pentru ele. Vrei să profiţi de oferte? Iată cum să-ţi petreci cât mai frumos ziua.
Ştefan Stan cântă în Bucureşti şi la Buzău
Ar vrea să mulţumească toate femeile şi să cânte în cât mai multe locuri. Timpul nu-i permite să ajungă decât la Buzău şi la Bucureşti. „Sunt momente când regret că nu mă pot clona. 8 martie este unul dintre acestea, căci mi-ar fi făcut o deosebită plăcere să cânt și pentru toate doamnele și domnișoarele din Iași și din Oradea. Doresc să transmit numai gânduri bune, o primăvară minunată pentru toate româncele nostre, mame, fiice, soții, surori, cele mai frumoase femei de pe mapamond!", declară Ştefan Stan. Astfel, sâmbătă, va susţine concerte live la restaurantul Cris Garden din Bucureşti (de la ora 20.30) şi la NoLimit Club din Buzău) în jurul orei 24.00.
Concerte gratis în mall
AFI Palace Cotroceni şi ProFM au pregătit doamnelor şi domnişoarelor un cadou special de 8 Martie. Cei mai apreciaţi artişti ai momentului se vor aduna în zona patinoarului, mâine, de la ora 19.00, în cadrul concertului ProFM Super Girl. Vor cânta: Dj Sava şi Raluka, Giulia, Crush şi Alexandra Ungureanu, Neylini, Matteo, Amna şi DeMoga Music - What's Up, Adda, Sânziana, Shift şi Liviu Teodorescu. Accesul este gratuit.
Ştefan Bănică jr., spectacole pe 7 şi 8 Martie
Ştefan Bănică jr susţine pentru al patrulea an consecutiv concertele sale acustice la Circ & Variete Globus din Bucureşti. Va avea două spectacole, pe 7 şi 8 Martie, de la ora 19.30, sub titulatura „Love Songs", în cadrul cărora îşi va cânta cele mai frumoase piese de dragoste lansate de-a lungul carierei sale.
Şedinţe gratuite de machiaj şi flori
Sâmbătă, de la ora 10 şi până la ora 16.00, echipa de valeţi de la Centrul Comercial Colosseum va avea grijă ca doamnele care fac cumpărături să nu-şi care singure sacoşele până la maşină. Băieţii le vor duce ei până în parcare sau până în staţia de autobuz. De asemenea, femeile vor putea beneficia de o şedinţă gratuită de machiaj şi vor primi flori artizanale manufacturate în atelierul de creaţie al centrului.
Oferte speciale la film
Şi la film ai parte de surprize. The Light Cinema sărbătoreşte toate femeile care vor să vadă un film şi le întâmpină cu oferte speciale - 18 lei pentru un bilet la orice film 2D şi 3D. Aveţi de ales între „Pompeii" 3D, „Hoţul de cărţi", „Poveste de iarnă", „Arme, Crime şi... o geantă", „300: ascensiunea unui imperiu" 3D.
Striptease masculin în club
Ziua femeii se poate încheia cu o seară incendiară, în club. Pe lângă muzică, dans, şampanie şi cadouri, doamnele care ajung în Princess Club din Bucureşti îşi vor putea delecta ochii şi cu o partidă de striptease masculin. Intrarea este liberă, iar distracţia începe de la ora 22.00.