Ora de iarnă ne distruge calitatea somnului

Ultima actualizare:

    Sezonul rece ne afectează somnul şi odihna de peste noapteShutterstock
Sezonul rece ne afectează somnul şi odihna de peste noapteShutterstock

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00. Potrivit unor specialişti, efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează, bucuria unui somn prelungit disparând în câteva zile.

Un studiu din 2012 la care au participat peste 3.000 de adulţi din Marea Britanie a demonstrat că, odată cu schimbarea orei în luna octombrie, calitatea somnului dispare, transmite Mediafax.

"Bucuraţi-vă de o oră în plus de somn cât puteţi" a fost concluzia specialiştilor de la Glasgow University, Marea Britanie, care avertizează că efectul schimbării de oră dispare în câteva zile, potrivit dailymail.co.uk.

Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu au declarat că se simt mai energici şi mai fericiţi decât înaintea trecerii la ora oficială de iarnă. Însă efectele aparent benefice ale unei ore în plus de somn dispar rapid, mulţi spunând că se simt mai rău ca atunci când dormeau mai puţin.

Iarna dormim mai prost

"Trecerea la ora de iarnă le poate oferi un scurt răgaz pentru odihnă acelora care au probleme cu somnul, dar şi celor care dorm bine de obicei, efectele în cazul primilor fiind temporare", spune Colin Espie, fondator al Centrului pentru Somn de la Universitatea Glasgow.

Totuşi, explică profesorul Espie, calitatea somnului scade semnificativ odată ce corpul se obişnuieşte cu noul program, iar procesul se accentuează pe măsură ce se instalează iarna.

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
longevitate
femeie bucatarie istock jpg
image png
Al I Cuza jpg
cub horoscop 1 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net