Uite cum întreţii frigiderul ca să îi prelungeşti viaţa!
Dacă este să se strice şi să te lase la greu, frigiderul se va defecta vara. Motivul? Din cauza temperaturilor mai ridicate, "depune" un efort mult mai mare pentru a face faţă cerinţelor tale. Pentru a+i prelungi viaţa, ar trebui să îi acorzi o atenţie deosebită. Frigiderul trebuie dezgheţat mai des, curăţat, igienizat şi foarte bine aerisit. Iată cum trebuie să întreţii frigiderul pentru a preveni eventualele defecţiuni dar şi apariţia bacteriilor.
1. Nu depozita produse umede
Vara avem frigiderul plin cu fructe şi legume. Pentru a evita alterarea acestora şi, implicit, împrăştierea unui miros neplăcut, este bine să nu depozitezi în frigider legumele şi fructele ude. Salata, ceapa sau spanacul sunt foarte sensibile şi se pot strica repede.
2. Spală legumele şi fructele
În felul acesta nu vei introduce în frigider, odată cu ele, bacterii, ouă de insecte sau chiar viermi. După ce le-ai trecut sub jetul de apă rece, şterge-le bine cu un prosop curat sau pune-le la uscat.
3. Foloseşte folii şi caserole
Este indicat să foloseşti caserole acoperite pentru conservarea diferitelor produse alimentare. Oalele cu mâncare trebuie acoperite cu capac, iar celelalte produse trebuie învelite în folie de aluminiu. Astfel, mirosul nu se mai împrăştie în frigider, iar alimentele rezistă mai mult. De exemplu, în folie de aluminiu, brânzeturile nu se mai usucă.
4. Spală toate părţile demontabile
Înainte de a curăţa şi spăla interiorul, scoate toate părţile demontabile ale frigiderului: rafturi, sertare, grilaje. Acestea se spală separat cu apă şi detergent iar apoi se lasă la uscat.
5. Apelează la bicarbonat
Pentru îndepărtarea mirosului poţi folosi cu încredere bicarbonat. După ce ai degheţat frigiderul şi l-ai curăţat bine, aşază în interior un bol în care ai presărat câteva linguri de bicarbonat de sodiu. În câteva ore, mirosul neplăcut şi umezeala vor dispărea. Bicarbonatul are proprietăţi dezinfectante, deci poţi să-l foloseşti şi la curăţarea aparatului frigorific.
6. Şterge frigiderul cu oţet
O altă soluţie pentru a scăpa de mirosul neplăcut din frigider este oţetul de mere.Ai nevoie de o soluţie din oţet de mere şi apă şi un burete curat cu care să ştergi pereţii frigiderului, după ce l-ai degheţat. După ce ştergi cu atenţie, numai este nevoie să clăteşti.
7. Foloseşte vanilie sau lămâie
Dacă doreşti ca frigiderul tău să capete un miros proaspăt foloseşte vanilie sau lămâie. Ambele produse au proprietatea de a absorbi şi de a acoperi mirosurile de mâncare. Poţi folosi un pahar în care să adaugi căteva beţişoare de vanilie (crestate uşor) sau câteva felii de lămâie.
8. Curăţă murdăria de sub frigider
Sub frigider se adună praf, mâncare căzută, urme de lichide scurse sau vărsate din greşeală. Toate acestea sunt o sursă de bacterii, de mirosuri neplăcute dar şi un loc unde se pot aduna gândacii de bucătărie sau furnicile. O dată pe lună este indicat să aspiri şi să cureţi pardoseala.
9. Nu încărca frigiderul peste limită
Dacă supraaglomerezi frigiderul cu produse alimentare, îi soliciţi la maximum capacitatea de răcire. În aceste condiţii frigiderul va avea o temperatură de răcire mai ridicată, iar produsele elimentare se vor altera.