Uite cum să te machiezi în câteva minute şi arăţi impecabil
Mai puţin înseamnă mai mult este o vorbă de duh care se aplică şi în machiaj. Cu câteva produse te poţi transforma şi poţi pleca spre orice destinaţie arâtând lumii un chip plăcut şi îngrijit. Uite ce trebuie să faci pentru un machiaj de vară impecabil!
Ten perfect
O pudră bronzantă sau o cremă hidratantă cu pigment sunt produsele care te pot ajuta să obţii o piele cu aspect uniform. Trebuie să nu uiţi regula lui „mai puţin” şi să aplici produsul pe care îl ai la îndemână într-o cantitate mai mică, întinzându-l cât mai bine. Aplică puţin şi pe gât, astfel încât să faci trecerea de la faţă cât mai armonioasă. Foloseşte o pensulă mare dacă alegi pudra sau degetele dacă optezi pentru cremă.
Pune ochii în evidenţă
Aplică pe pleoape un fard deschis sau chiar puţină pudră, însă nu insista prea mult deoarece genele vor fi elementul cheie. Aplică un strat de mascara, puţină pudră, iar apoi încă un strat de mascara. Dese şi perfect definite, genele îţi vor asigura o privire seducătoare.
Dă şarm buzelor!
Aplică pe buze un strop de gloss sau, dacă eşti mai curajoasă, un ruj roşu. Nu folosi rujuri foarte grase, iar pentru a da senzaţia de volum aplică puţin glos strălucitoar pe mijlocul buzelor.
Greşeli pe care să le eviţi
- Evită fardurile colorate şi mai ales cremoase, dar şi tuşurile de ochi: oricând se pot întinde1
- Rujurile foarte grase se întind sau „înfloresc” printre ridurile din jurul buzelor.
- Fondul de ten se aplică destul de uşor, dar, dacă nu este îndeajuns de întins sau suficient de armonizat în zona tâmplelor şi a gâtului , va crea un aspect de mască.