Vine bebe? Aşa îţi organizezi casa!

Ultima actualizare:

Viaţa cu un copil mic e pe cât de frumoasă pe atât de plină. Odată cu noul membru al familiei, casa se umple de biberoane, jucării, hăinuţe şi mobilier specific. E nevoie de puţină strategie pentru a le organiza pe toate. Ne ajută în acest sens Diana Mihăilă, primul blogger specialist în soluţii de organizare din România.

Începe gradual. Nu încerca să anticipezi totul dinainte să vină copilul pe lume. Nu vei putea! Şi nici nu cumpăra în avans lucruri despre care nu ai o idee clară. Multe produse sunt la un click distanţă şi le poţi comanda exact în momentul în care vei constata nevoia. Alt--fel, faci stocuri inutile ce te vor încurca poate săptămâni sau chiar luni întregi.

Fă un plan şi cu necesarul, şi cu bugetul, şi cu intervalul de achiziţionare. De ce am nevoie prima şi prima dată? De haine pentru maternitate şi imediat după. Acasă ce îmi trebuie? Pătuţ, masă de înfăşat, scutece, creme… Şi tot aşa.

Creează zone (de somn, de igienă, pentru haine, pentru joacă etc.). Această divizare vizuală te ajută să te orientezi mai uşor în spaţiu şi să îl păstrezi ordonat. Nu uita că în primii ani de viaţă, organizarea casei, inclusiv a zonelor folosite de copii, ţine strict de tine. Însă prin modul în care faci lucrurile îi poţi învăţa pe cei mici să preia treptat sarcinile, să fie şi ei, la rândul lor, organizaţi şi ordonaţi. “Puterea exemplului ajută, pentru că dacă noi, ca adulţi, luăm constant lucrurile şi le ducem la locul lor, păstrând o formă de depozitare accesibilă, copilul ne va copia.  În primii ani de viaţă, organizarea se bazează foarte mult pe forme («Pune jucăriile în cutia pătrată!»)  şi pe culori  («Pune jucăriile în coşul verde!»). Cu cât indicaţiile sunt mai simple şi mai clare, cu atât mai mult cresc şansele ca cel mic să facă ceea ce îi cerem”, spune Diana Mihăilă.

Diana Mihăilă
Diana Mihăilă

Foloseşte ceea ce ai deja. Nu puţini sunt cei care înainte de venirea pe lume a bebeluşului cumpără mobilier, sisteme noi de organizare şi produse de tot felul dedicate sugarilor. “Din punctul meu de vedere, nu este necesar să schimbi toată mobila din cameră. E mai practic să identifici metodele de organizare optime pentru corpurile deţinute şi să le corelezi cu etapa de dezvoltare a copilului. Sigur, adaugi şi piese dedicate (ex.: masă de înfăşat), dar le poţi introduce treptat, fără a-ţi da peste cap bugetul”, aflăm de la specialistul în organizare.

Mai multă ordine în dulapul cu haine

Alegerea metodei potrivite de depozitare este cea care face diferenţa. De ce? Pentru că avem de-a face cu cantităţi mari ce trebuie gestionate. Prin urmare, dacă ai sertare, coşuri sau cutii în care stochezi îmbrăcămintea, împătureşte astfel încât haina să aibă o dimensiune aproximativ egală cu cea a spaţiului. Pentru rafturi, specialistul în organizare a creat „regula lui U” şi „regula lui L”: „Dacă avem sertare lungi şi adânci, punem 3 stive în spate şi două în faţă, locul din mijloc rămâne gol, având acces vizual la cele din spate. Regula lui L e pentru rafturile mai înguste, dar tot adânci, unde pui două stive în spate şi una în faţă. Dacă ai dulapuri cu bară de depozitare, agaţă acolo piesele vestimentare din materiale fine, pe cele care se şifonează uşor, dar şi paltoanele şi gecile de iarnă. Astfel de articole nu se împăturesc! Dacă alegi să foloseşti pungi, pune în ele haine de extrasezon.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net