Cât de frumoasă este mireasa lui Ianis Hagi! Primele imagini de la nunta anului

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Nunta anului dintre Elena Tănase și Ianis Hagi a ținut pe toată lumea cu ochii pe Antena 1, televiziunea care a avut exclusivitate cu fiul “Regelui” Gică Hagi, pentru acest eveniment atât de așteptat. Fotoreporterii Click! au reușit însă să surprindă și câteva imagini în exclusivitate cu mirii, la sosirea, dar și la ieșirea lor de la cununia religioasă, oficiată la Biserica Sfântul Visarion. Cei doi miri au arătat fabulos în ziua nunții. 

Elena și Ianis au respectat tradițiile machedonești 

Elena Tănase și Ianis Hagi au pășit la altar și și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, duminică 14 iulie. Cei doi s-au cununat civil anul trecut, în 23 decembrie, iar acum au decis să facă cununia religioasă, urmată de o petrecere fabuloasă la Palatul Știrbey. 

Mirii și-au început ziua cea mare a nunții lor respectând obiceiurile machedonești. Ianis a sărbătorit separat alături de familie și prieteni. La fel a făcut și mireasa, Elena. 

Înainte de a porni către biserică, Ianis și Elena Hagi au dansat împreună cu nașii o horă machedonească, în timp ce socrul mic a ținut în mână steagul aromânilor, steag pe care l-a înmânat mai apoi nașei.  

„Ne mândrim cu toate tradițiile. Gândiți-vă la o nuntă normală, dar cu obiceiurile noastre să le triplați. Avem obiceiuri frumoase. Un exemplu ar fi faptul că ne moștenim nașii și cumva, nașii noștri sunt copiii nașilor părinților noștri”, declara Elena Hagi, într-un interviu acordat pentru Antena.

Mireasa a luat ochii în rochia fabuloasă la cununia de la Biserica Sfântul Visarion 

Ianis și Elena Hagi au ales să se căsătorească la Biserica Sfântul Visarion. Intrarea în biserică a fost decorată cu flori albe, așa cum sunt și restul aranjamentelor de la nuntă. Mirii și-au dorit, în special bujori, și trandafiri.

Invitații de la nunta lui Ianis cu Elena au început să sosească la biserică încă de la ora 14.00.  Fostul internațional Gică Popescu a fost printre primii invitați care a sosit la biserică. Kira, sora lui Ianis, a arătat și ea fabulos și a venit fără iubit la cununie, într-o rochiță scurtă, diafană, de vară. Mihaela și Mircea Geoană s-au numărat și ei printre invitații de la cununia religioasă. 

De departe, însă mireasa a luat ochii atunci când a coborât din limuzina de lux. Pentru cea mai importantă zi din viața ei, Elena a ales o rochie elegantă, cu o trenă imensă, la care a asortat un voal lung brodat și un buchet din bujori albi. Mireasa a avut patru domnișoare de onoare, îmbrăcate în rochii bleu, cu spatele dezgolit.

Mirele Ianis a atras și el toate privirile, căci a purtat un sacou alb, la care a asortat o cămașă în aceeași nuanță și o pereche de pantaloni negri. Mireasa a fost condusă la altar de nașul ei, în timp ce Ianis a mers împreună cu nașa.

„Important e să ai respect, să te iubeşti. Conexiunea pe care o ai, noi am avut o conexiune din prima zi. 

Știam că nu este o relație de copii, am simțit o emoție puternică. Sunt pentru prima dată îndrăgostit, emoţiile sunt”, a declarat Ianis Hagi, pentru observatornews.ro.

Nașii tânărului cuplu au fost Andreea și Costel Naciadis, afaceristul din Constanța fiind fiul lui Tănase Naciadis, nașul lui Gică Hagi.

Ceremonia religioasă, oficiată de trei preoți, a durat o oră, timp în care mirii, dar și „Regele” Gică Hagi și soția lui, Marilena, au fost extrem de emoționați.

Ianis și Elena și-au dorit ca la biserică să vină doar familia și oamenii apropiați. 

Fotbalistul are o legătură specială cu părintele paroh de la biserica unde s-au căsătorit religios, acesta fiind duhovnicul lui.

„Vă doresc iubire veșnică! Ne dorim ca și în căsnicia voastră să fiți la fel de campioni ca și-n fotbal”, le-a spus preotul mirilor, la finalul ceremoniei religioase. 

Nicu Bocancea s-a ocupat de decorul de la nuntă Foto: Arhivă personală
Nicu Bocancea s-a ocupat de decorul de la nuntă Foto: Arhivă personală

8 camioane de flori pentru petrecerea de la Palatul Știrbey 

Pentru petrecerea de la Palatul Știrbey, mirii au ales un decor spectaculos, în tonuri de alb și verde în special.

Nu mai puțin de opt camioane de flori au fost pregătite de Nicu Bocancea și de echipa sa, compusă din 60 de oameni. Numai pentru intrarea mirilor s-a pregătit o alee de 50 de metri cu 3000 de lumânări. 

 Invitații au fost așezați la 50 de mese cu lumânări 

Mii de fire de flori și plante, toate integrate în construcții florale într-o cromatică alb cu verde, compusă din flori din sezonul verii, din hortensii, trandafiri de grădină, delphinium, matiola, eustoma, panicum, limonium, eucalipt, iederă și din tuberoze, „condimentul” special pentru un efect olfactiv cuceritor, au creat un tablou elegant, romantic, de basm împreună cu peste mii de lumânări aranjate în cele mai creative moduri.

Ne-am propus să aducem frumusețea naturii în interiorul locației de nuntă. Cortul transparent, amplasat într-o poieniță din cadrul domeniului Stirbey, este îmbrățișat de o pădure superbă, plină de copaci seculari, stejari și platani de 200 de ani, înalți de 30 de m. 

Astfel, am încercat ca interiorul cortului să fie parte integrantă a contextului exterior și am conceput construcții florale suspendate, asimetrice, vegetative, pe rotund, în cromatica alb-verde, pentru un efect fluid, de plutire la adierea vântului, care să umple spațiul de sus în jos, pentru a oferi libertate de socializare invitaților și a echilibra estetic întregul tablou

Cele aproape 50 de mese, atât dreptunghiulare, cât și rotunde, au fost aranjate armonios, dar și divers pentru a crea un context viu și dinamic, cu o estetică elegantă și simplă care a avut la bază inserții de lumânări pentru un efect romantic și elegant. 

Povestea vizuală incepe încă din curte, pentru că am creat 50 de m de alee, delimitată de construcții transparente pe care am așezat flori și lumânări pentru a crea ca un tunel de întâmpinare pentru invitați, care să-i pregătească pentru povestea în care vor păși împreună cu mirii, printr-o arcadă feerică de 4 m înălțime. 

La intrarea în locație, este un panou de fotografii de 4m/6m cu dublu rol, pe o parte spațiu de fotografii și, pe cealaltă parte, cadru pentru masa de prezidiu la care au stat mirii”, a descris master florist internațional Nicu Bocancea, pentru Click!, decorul de la nunta anului. Buchetul de mireasă al Elenei a fost realizat din bujori albi, parfumați, iar buchetul nașei a fost  construit într-o cromatică asortată cu rochia ei, în timp ce buchetele celor 4 domnișoare de onoare s-au remarcat prin delicatețe și simplitate.

Pentru miri, dar și pentru părinții acestora, la Palatul Știrbey au fost pregătite și camere speciale. 

Ianis Hagi ar fi scos din buzunar peste 200.000 de euro pentru nunta anului, unde a avut în jur de 700 de invitați și de la care nu a lipsit muzica macedonească. 

Meniul a fost unul de fițe, de acesta ocupându-se doi dintre jurații de la “Chefi la cuțite”, Orlando Zaharia și Ștefan Popescu. Vedeta serii din punct de vedere al meniului a fost bibanul, marinat cu lime, portocală și ulei de măsline. A existat și o stație de burgeri pe Domeniul Știrbey Vodă.

La petrecerea de la Palatul Știrbey mirii și-au schimbat ținutele, iar Elena a făcut furori în cea de-a doua rochie de mireasă, și ea spectaculoasă. 
Ianis și Elena au ales piesa lui Smiley-“ Dansând cu ea” pentru valsul mirilor. 

Gigi Becali și soția sa, Luminița, Gabi Balint, Florinel Coman, Denis Alibec, Ciprian Marica, Adrian Mutu, Cristian Manea și Simona Halep au fost doar câțiva dintre invitații de marcă prezenți la nunta “Prințului” Hagi de la Palatul Știrbey. Tortul mirilor a avut șapte etaje. 

Peejay Vincent, Pindu și Cornelia Rednic, Smiley, dar și o formaţie venită din Grecia au fost artiștii care au întreținut atmosfera până dimineață. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
FotoJet Corgi jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net