Răzvan Popescu „a topit” 50 de kilograme! Și-a operat stomacul și e de nerecunoscut
Cunoscutul DJ Răzvan Popescu, de la Radio Zu, e cu totul alt om după operația de micșorare a stomacului, suferită anul trecut. Dacă te întâlnești cu el pe stradă, cu greu îl mai recunoști. Dj-ul a pierdut 50 de kilograme și este într-o formă maximă!
Răzvan Popescu a învins, în sfârșit, în lupta acerbă cu kilogramele. Cunoscutul dj de la Radio Zu a ținut o mulțime de diete, ani la rând, însă, de fiecare dată, slăbea și se îngrășa la loc. Anul trecut, în iunie, dj-ul și-a luat inima în dinți și a ajuns pe masa de operație. A suferit o intervenție de micșorare a stomacului, în urma căreia a pierdut 50 de kilograme.
Acum, dacă-l vezi pe stradă, nu-l mai recunoști. Cunoscutul om de radio a fost surprins, recent, de către paparazii Click!, mergând la o sală de fitness din București, pentru întreținere. Popescu și-a lăsat mașina parcată mult mai departe de clădirea sălii de fitness, preferând să meargă pe jos.
Chiar dacă a slăbit cu ajutorul bisturiului, dj-ul frecventează încă sala pentru a fi în formă, plus că practică și mersul pe jos, acum fiind mult mai fâșneț în mișcări.
A ajuns de la 125 la 75 de kilograme!
Anul trecut, în luna iunie, dj-ul de radio, în vârstă de 43 de ani, s-a operat la stomac, pentru a-l micşora și a scăpa defintiv de kilogramele în exces. În urma intervenției, omul de radio a ajuns rapid de la 125 la 75 de kilograme.
„Am ajuns la o greutate pe care nu o aveam nici în liceu. Cu diete am reuşit de două ori să ating pragul de 90 de kilograme, după care mă duceam întins peste 100. La 28 de ani, am atins recordul personal de 143 de kilograme.
La momentul acela, am avut şansa să-i cunosc pe Cornelia Marin şi pe Tufaru Stelian; le-am spus-o şi lor, o scriu şi aici: dacă nu erau ei, nu prindeam 40 de ani. Datorită lor, am învăţat ce înseamnă să mănânci corect şi să faci sport. După doi ani de muncă, am atins borna de 90 de kilograme.
M-am îngrăşat ulterior, dar niciodată nu mi-am mai bătut recordul de kilograme şi am păstrat nişte reguli cu sfinţenie. Una dintre ele este că nu mai beau sucuri (de peste 12 ani)”, a povestit Răzvan Popescu, pe reţelele sociale, despre lupta lui cu kilogramele.
„Popescule, ce-ţi mai place shaorma!”
Ani de zile, realizatorul radio s-a confruntat cu fenomenul de bullying din partea celor din jur. Era tachinat că era prea gras, iar acum lumea îl atenționează să nu ajungă în tabăra adversă.
„De fiecare dată când mă îngraş, cel mai la îndemână atac e cel care se referă la greutatea mea: «S-a găsit şi umflatul ăsta să vorbească», «Popescule, ce-ţi mai place shaorma», «Iar te-ai îngrăşat»... şi lista e infinită. Din motive ce ţin doar de sănătate, am ales soluţia operaţiei, iar rezultatele sunt evidente şi aici nu e vorba doar de kilogramele de pe cântar.
Acum s-a activat tabăra grijuliilor care îmi spun că am slăbit prea mult, să mai mănânc ceva că nu e ok şi nu în ultimul rând nostalgicii care îmi spun franc că eram mai simpatic atunci când eram gras. Există şi profeţii care îmi garantează că inevitabil mă voi îngrăşa iar”, a mai notat acesta tot pe rețelele de socializare.
Înainte să ia decizia de a-și micșora stomacul pe cale chirugicală, Răzvan Popescu a ținut mai multe diete drastice. În 2019, dj-ul chiar reușise să scape de 50 de kilograme, dar menținerea la o greutate ideală i-a fost, practic, imposibilă.
Printre vedetele de la noi care au apelat și ele la intervenția numită gastric sleeve (micșorarea stomacului) pentru a scăpa de excesul de greutate se numără: Raluca Bădulescu, Teo Trandafir, Ozana Babarabancea și Daniel Onoriu. Pilotul de raliu a fost pe punctul să-și piardă viața în urma unei astfel de intervenții de micșorare a stomacului, realizată la o clinică privată din Turcia, cu care se judecă și acum pentru malpraxis.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!